Weekend sportiv – 19.09.2014
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a debutat în faza grupelor Ligii Europa cu o victorie categoricǎ. Elevii antrenorului Constantin Gâlcǎ s-au impus cu 6 la 0 în faţa campioanei Danemarcei, Aalborg.
Florin Orban, 19.09.2014, 11:20
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a debutat în faza grupelor Ligii Europa cu o victorie categoricǎ. Elevii antrenorului Constantin Gâlcǎ s-au impus cu 6 la 0 în faţa campioanei Danemarcei, Aalborg. Au marcat Lucian Sânmărtean, în minutul 51, Raul Rusescu, în minutul 59, din penalty, apoi în minutul 73, şi Claudiu Keşeru, în minutele 61, 65 şi 72.
N-ar fi mirat pe nimeni dacǎ, la pauzǎ, oaspetii ar fi condus cu 3-0. Steaua a avut o primǎ reprizǎ slabǎ, în care Aalborg a avut ocazii de gol mai multe şi mai clare. In minutul 51, contrar cursului jocului, formaţia românǎ a reuşit sǎ înscrie printr-un şut înşelǎtor al lui Lucian Sânmǎrtean. In minutul 57, echilibrul jocului s-a rupt. La un contact dintre Keşeru şi portarul danez Nicolai Larsen, arbitrul a acordat penalty pentru Steaua şi l-a eliminat pe goal-keeperul oaspeţilor. Rusescu a transformat cu siguranţǎ lovitura de la 11 metri, apoi s-a dezlǎnţuit iadul pentru Aalborg. Pe parcursul unui sfert de orǎ, campioana României a marcat de patru ori, reuşind cea mai mare victorie a sa în cupele europene, după cea din 1979, când învingea echipa elveţianǎ Young Boys Berna, tot cu 6-0, în primul tur al Cupei Cupelor.
Sǎ mai notǎm cǎ, în actuala ediţie a Ligii Europa, grupa J, Steaua va juca următorul meci pe 2 octombrie, cu Dinamo Kiev în deplasare. Joi, în Portugalia, formaţia din Ucraina a trecut cu 3 la 0 de Rio Ave.
Cealaltǎ echipǎ românǎ prezentǎ în Liga Europa, Astra Giurgiu, a jucat în deplasare, cu Dinamo Zagreb, în grupa D. Campioana Croaţiei a câştigat clar, cu 5 la 1, dupǎ un joc pe care l-a dominat categoric. Următorul joc al Astrei va avea loc, acasă, pe 2 octombrie, împotriva echipei Red Bull Salzburg, din Austria. Joi, Salzburg a remizat pe teren propriu cu Celtic Glasgow, scor 2 la 2.
In weekend şi luni au loc partidele etapei a 8-a a primei ligi române de fotbal. Vineri, douǎ jocuri: Gaz Metan Mediaş cu Viitorul Constanţa şi ASA Târgu Mureş cu Rapid Bucureşti. Smbǎtǎ, alte trei întâlniri: Concordia Chiajna cu FC Botoşani, Otelul Galaţi cu CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti cu CSMS Iaşi. Duminicǎ, Ceahlǎul Piatra Neamţ întâlneşte FC Braşov, Astra Giurgiu joacǎ împotriva “Pandurilor” din Târgu Jiu, iar Petrolul Ploieşti primeşte vizita Stelei. Luni, în ultima partidǎ a etapei se întâlnesc Universitatea Cluj şi CSU Craiova.
In clasament conduce Steaua, cu 18 puncte, urmatǎ de CFR, cu 16.