Weekend sportiv
România întâlneşte Suedia în preliminariile Campionatului European, partidă decisivă pentru şansele tricolorilor la calificare.
Steliu Lambru, 15.11.2019, 11:58
Aseară, echipa de fotbal a Românei U-21 a învins echipa Finlandei cu scorul de 4-1 în grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal. Romania a urcat pe primul loc în clasament, cu 9 puncte din 4 jocuri.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte vineri în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020 selecţionata Suediei. România ocupă locul 3 în grupa F cu 14 puncte şi are nevoie de o victorie pentru a spera în calificare. Antrenorul Cosmin Contra a convocat 24 de jucători, 9 dintre ei evoluând în prima ligă română, ceilalți 25 în alte campionate. Surprizele sunt neconvocarea portarului Ionuț Radu de la echipa italiană Genoa și cea a lui Florin Andone, atacantul echipei turce Galatasaray Istanbul. Au reapărut în lot mijlocașul Constantin Budescu și atacantul Denis Alibec, ambii jucători ai echipei Astra Giurgiu.
La Turneul Campionilor de tenis care se desfășoară la Londra, în proba de dublu masculin, românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer joacă împotriva cuplului francez Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut în grupa “Max Mirnîi”. În cel de-al doilea meci, Tecău și Rojer au învins cel mai bun cuplu din lume, columbienii Juan Sebastian Cabal și Robert Farah, dar au cedat în primul meci în fața germanilor Kevin Krawietz și Andreas Mies.
La handbal feminin, reprezentantele României în Liga Campionilor își continuă evoluția. Campioana SCM Râmnicu Vâlcea va juca acasă în grupa C cu echipa franceză Brest Bretagne, în timp ce vicecampioana CSM București se va deplasa pe terenul echipei ruse Rostov pe Don într-un meci din grupa B.
Tot la handbal feminin, în Cupa EHF are loc manșa a doua a turului al treilea. CS Măgura Cisnădie va juca pe teren propriu cu echipa spaniolă Rocasa Gran Canaria. În tur, echipa spaniolă a câștigat cu scorul de 28-24. În aceeaşi competiție va avea loc și un duel românesc, Corona Braşov va juca pe teren propriu cu Gloria Bistriţa-Năsăud. În tur, brașovencele au câștigat cu scorul de 27-25.
La handbal masculin, echipa română Potaissa Turda va juca sâmbătă în Letonia în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge. Adversar va fi echipa letonă Dobeles Tenax.