Sport Club RRI: Tenis
Florin Orban, 05.08.2020, 10:30
Principala
favorită a concursului era desemnată, inițial, românca Simona Halep, a doua
clasată în ierarhia WTA. Ea a renunțat însă la deplasare, ca urmare a
carantinei impuse în Italia persoanelor care s-au aflat recent în România sau
Bulgaria. Organizatorii au obținut însă derogări de la obligaţia carantinei
pentru jucătoarele care s-au înscris la turneu, astfel că pe tabloul principal
de simplu am avut trei sportive din România. Toate au fost însă eliminate încă
din primul tur. Luni, Sorana Cârstea a fost învinsă de italianca Sara Errani cu
7-5, 1-6, 6-4, iar Laura Siegemund, din Germania, a trecut de Irina Begu cu
6-3, 6-4. Marți, Patricia Ţig a fost învinsă de Anett Kontaveit, din Estonia,
cu 6-3, 6-3.
De luni, calendarul WTA prevede un
turneu la Praga, pe zgură, la care Simona Halep și-a confirmat participarea. În
capitala cehă este așteptată și jucătoarea
canadiană Eugenie Bouchard, finalistă în 2014 la Wimbledon, care a primit un
wildcard. În același timp, la Lexington, în statul american Kentucky are loc un
alt turneu de top, pe suprafață dură, la care iau parte în principal jucătoare
din Statele Unite, printre care și Serena Williams. Acest concurs se anunță ca
o încălzire pentru Openul Statelor Unite, programat să înceapă pe 31 august și
care va avea loc tot pe suprafață dură.
Între timp, turneul de tenis de la Madrid, programat în septembrie, a fost
anulat, au anunţat marţi organizatorii, care au invocat conjunctura dificilă
provocată de infecția cu COVID-19. Săptămâna trecută, guvernul regiunii Madrid recomandase
anularea turneului din cauza răspândirii coronavirusului. Programat iniţial
pentru luna mai, turneul de la Madrid a fost amânat pentru perioada 12 – 20
septembrie în calendarul modificat în urma pandemiei. Reapariţia unor focare de
coronavirus în Spania i-a determinat însă pe organizatori să se îndoiască de
faptul că desfăşurarea competiţiei se va face fără complicaţii.