Sport Club RRI – Handbal
Handbalul feminin românesc trece, la nivel de echipe de club, printr-o perioadă frumoasă. Cele două formații care reprezintă România în Liga Campionilor au avut un debut de sezon fără precedent
Florin Orban, 26.10.2022, 11:11
Handbalul
feminin românesc trece, la nivel de echipe de club, printr-o perioadă frumoasă.
Cele două formații care reprezintă România în Liga Campionilor au avut un debut
de sezon fără precedent. Campioana României, Rapid București, prezentă în
premieră în Ligă, este singura echipă din ediția actuală a întrecerii care nu a
cunoscut înfrângerea. Din șase partide, rapidistele au câștigat patru și au încheiat la egalitate două. Se
află pe locul doi în Grupa B, la egalitate de puncte cu liderul, redutabila
formație maghiară Győr, pe care o vor întâlni în următoarele două etape ale
competiției.
CSM București, echipa care a
reprezentat România în ultimii ani în Ligă și pe care a și câștigat competiția
în 2016, este, și anul acesta, printre protagoniste. În Grupa A, Tigroaicele se află în tripleta care conduce în
clasament, alături de echipa germană Bietigheim și de formația norvegiană
Vipers Kristiansand. Toate cele trei grupări au înregistrat câte patru
victorii, o remiză și un egal. În jocurile directe, româncele au încheiat la
egalitate cu campioana Germaniei și au pierdut în Norvegia. Urmează, pentru
ele, două jocuri foarte grele cu echipa maghiară Ferencváros Budapesta.
Liga Campionilor face o pauză până
în weekendul 3-4 decembrie, din cauza Campionatului European care începe
săptămâna viitoare în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru. Formația României face parte din Grupa C, alături de
Franţa, de echipa Ţărilor de Jos şi de Macedonia de Nord. Jocurile se vor
desfăşura la Skopje. Primele trei clasate în fiecare dintre cele patru grupe se
califică în faza următoare, a grupelor principale. Dintre adversarele
tricolorelor, Franţa şi Ţările de Jos sunt favorite la primele două locuri, iar
România se va lupta cu echipa gazdă,
Macedonia de Nord, pentru a merge mai departe de pe locul 3. Jocul de
debut al selecționatei române este programat sâmbătă, 5 noiembrie, împotriva
echipei Ţărilor de Jos. După două zile va avea loc partida cu Franţa, iar miercuri,
9 noiembrie, întâlnirea cu Macedonia de Nord.