Săptămâna sportivă
Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu a câștigat turneul de tenis WTA de la Praga în proba de dublu feminin.
Steliu Lambru, 07.09.2020, 11:11
Jucătoarea română de tenis
Andreea Mitu a câștigat turneul de tenis WTA de la Praga în proba de dublu
feminin. Andreea Mitu și belarusa Lidia Morozova au învins în finală cuplul
format din italianca Giulia Gatto-Monticone și argentinianca Nadia Podoroska cu
6-4, 6-4.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cârstea a fost învinsă
de jucătoarea cehă Karolina Muchova în turul al 3-lea al turneului US Open de
la Flushing Meadows. După un meci disputat, Muchova a câștigat cu 6-3, 2-6,
7-6. Cu acest rezultat, Cîrstea, în vârstă de 30 de ani, și-a egalat
performanța de la US Open din 2009 și 2019.
În
cadrul aceluiași turneu de la US Open, perechea de dublu masculin formată din
românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturile
de finală. Jucând împotriva principalilor favoriți, columbienii Juan-Sebastian
Cabal și Robert Farah, Tecău și Rojer s-au impus în 3 seturi, scor 4-6, 6-3,
6-4.
Echipa
română de handbal masculin Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea
preliminar al Cupei EHF în fața echipei croate HRK Gorica. În manșa a doua disputată în deplasare,
Potaissa a câștigat cu 32-27 și s-a calificat mai departe după ce fusese
învinsă în prima manșă pe teren propriu cu 26-24.
CSM Știința
Baia Mare și SCM Timișoara vor juca finala superligii române la rugby. În prima
semifinală, jucând pe teren propriu, Știința Baia Mare a trecut de Dinamo
București cu 76-19. În a doua semifinală dipsutată la București, SCM Timișoara
a trecut la limită de Steaua București, scor 21-20. Pentru locurile 5-6,
Tomitanii Constanța a câștigat meciul cu Universitatea Cluj cu 29-23.
Fotbal acum. Jucând pe teren propriu, naționala de fotbal
a României a terminat la egalitate, scor 1-1, cu echipa Irlandei de Nord în
grupa 1 a Ligii Națiunilor. Golurile au fost marcate de George Pușcaș în
minutul 25 pentru România, și de Gavin Whyte în minutul 86 pentru Irlanda de
Nord. În aceeași grupă, în deplasare, Austria a învins cu scorul de 2-1 echipa
Norvegiei. Austria și România se vor întâlni în următorul joc la Klagenfurt, în
Austria.
Echipa
Islandei, pe care România o va întâlni în barajul de calificare la Euro 2020, a
fost învinsă pe teren propriu în grupa A de Anglia cu 1-0.
România
a cucerit 10 medalii, 5 de aur, 3 de argint și 2 de bronz la campionatele
europene de canotaj Under-23 desfășurate la Dusibug în Germania. Cu acest bilanț, România a ocupat
primul loc în clasamentul pe națiuni.