România la Jocurile Olimpice: Fotbal, Tokyo 1964
Echipa de fotbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
Florin Orban, 26.05.2020, 11:18
Echipa de
fotbal a României s-a calificat la Jocurile Olimpice după o pauză de 56 de ani.
Ultima participare a fotbaliștilor tricolori s-a înregistrat tot la o ediție
japoneză a Jocurilor, și anume la cea de la Tokio, din 1964.
Calificarea românilor la
primele Jocuri Olimpice găzduite de Asia a fost
spectaculoasă. A fost nevoie de două tururi preliminare. În primul,
România a întâlnit Danemarca. A câștigat cu 3-2 în deplasare, iar returul nu mai îngrijora pe nimeni. Doar că danezii nu au fost de acord și,
în jocul disputat la București, la jumătatea primei reprize conduceau cu 3-0.
România a reușit să marcheze însă de două ori și a fost nevoie de o partidă de baraj, care s-a jucat la Torino.
După 90 de minute, scorul era egal, 1-1. S-a ajuns la prelungiri și, în minutul
117, Mircea Sasu, jucător din Divizia B, de la Minerul Baia Mare, a înscris
golul victoriei. Al doilea tur preliminar a adus România față în față cu Bulgaria.
A fost mai simplu, tricolorii câștigând ambele manșe: 2-1 acasă și 1-0 în
deplasare.
La turneul olimpic,
România a fost repartizată în Grupa A, alături de Mexic, Iran și de așa-zisa
echipă unificată a Germaniei, în fapt o selecționată est-germană. Pe 11
octombrie 1964, tricolorii au trecut cu 3-1, de Mexic. A urmat, două zile mai
târziu, un egal cu
Germania, scor 1 la 1. După alte două zile, România a învins Iranul, cu 1-0, și
a mers către sferturile de finală, ocupând locul doi în grupă, după formația
est-germană.
În lupta pentru un loc în
semifinale, românii au avut ca adversară echipa Ungariei, una dintre cele mai
bune formații ale momentului. Partida s-a desfășurat pe 18 octombrie 1964, la
Yokohama. Maghiarii au deschis scorul încă din minutul 2, prin Tibor Csernai.
Cea mai mare șansă de egalare, pentru români, a fost o lovitură de la 11 metri
acordată de arbitru cu șase minute înainte de final. A executat căpitanul
echipei, Gheorghe Constantin, și a ratat. La faza următoare, ungurii au primit,
și ei, un penalty, transformat tot de Tibor Csernai. Ungaria avea să treacă, în
semifinale, de Egipt, cu 6-0, pentru a câștiga apoi finala, cu 2-1, în fața
Cehoslovaciei.