România, învinsă de Armenia cu 3-2, în preliminariile CM 2022
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de Armenia cu scorul de 3-2 în preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
Eugen Cojocariu, 31.03.2021, 21:30
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă neaşteptat de reprezentativa Armeniei, cu scorul de 3-2 (0-0), la Erevan, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Armenia a obţinut prima sa victorie în faţa României, după un joc modest făcut de tricolori, în care au abundat greşelile.
Pentru România a marcat de două ori Alexandru Cicâldău. În minutul 78, când tricolorii au rămas în zece jucători, după eliminarea lui George Puşcaş, pentru o intrare periculoasă la Andre Calisir, în condiţiile în care avea un cartonaş galben.
Cele 6 schimbări făcute de selecţionerul Mirel Rădoi faţă de partida cu Germania nu au adus plus care era aşteptat, iar echipa a jucat liniar, a construit greoi, fără inspiraţie, portarul Florin Niţă fiind nevoit să salveze situaţia de mai multe ori.
Armenia are maximum de puncte din primele sale trei meciuri în grupa preliminară pentru CM 2022, în timp ce România rămâne cu cele trei puncte obţinute în faţa Macedoniei de Nord (3-2).
România, care are programate două meciuri amicale în această vară, cu Georgia şi Anglia, va disputa următoarele meciuri oficiale în septembrie, cu Islanda în deplasare (2 septembrie), acasă cu Liechtenstein (5 septembrie) şi în deplasare cu Macedonia de Nord (8 septembrie).
La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje. Ultima Cupă Mondială la care a participat România a fost cea din 1998, din Franţa.