In aceste zile, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a sǎrbǎtorit 100 de ani de existenţǎ. La Bucureşti s-au aflat, cu aceastǎ ocazie, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach şi preşedintele Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene Patri
Principala performanţǎ sportivǎ româneascǎ a saptǎmânii trecute s-a înregistrat în tenis. Echipa de Cupǎ Davis a României a învins, la Bucureşti, Suedia cu scorul de 3 la 1.
Principalul eveniment sportiv al sfârşitului de saptǎmânǎ este partida de tenis dintre echipele de Cupǎ Davis ale României şi Suediei.
Antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia din Ghencea să câştige campionatul şi să depăşească grupele Europa League.
Principalul eveniment al sfârşitului de sǎptǎmânǎ este meciul de fotbal dintre echipele României şi Greciei.
Echipa de fotbal a României se pregǎteste, în aceste zile, pentru cel mai important meci al anului 2014. Duminicǎ, tricolorii întâlnesc, în deplasare, echipa Greciei, în primul joc al campaniei de calificare pentru Euro 2016.
Toate cele 5 jucătoare române de tenis aflate pe tabloul principal al probei de simplu din cadrul US Open de la New York s-au calificat în turul al doilea al ultimului turneu de Mare Şlem al anului.
Miercuri va avea loc manşa a doua a meciului de fotbal dintre campioanele Bulgariei Ludogoreţ Razgrad şi cea a României Steaua Bucureşti pentru accederea în grupele Ligii Campionilor.
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti a fǎcut un prim pas cǎtre faza grupelor ligii Campionilor.
Trei echipe române de fotbal joacă, săptămâna aceasta, în faza play-off a competiţiilor europene de fotbal. Prima intră pe teren Steaua Bucureşti, în confruntarea decisivă pentru un loc în grupele Ligii Campionilor cu echipa bulgară Ludogoreţ Razgrad.
Românii au câştigat proba de canoe dublu pe distanţa de 1000 de metri, în cadrul întrecerilor mondiale de kaiac - canoe.
Trei echipe române de fotbal s-au calificat în playoff-ul competiţiilor europene. Miercuri, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti a trecut, acasǎ, de Aktobe, din Kazahstan, cu 2 la 1.
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti s-a calificat în playoff-ul Ligii Campionilor. Miercuri, la Bucureşti, steliştii au învins cu 2 la 1 echipa Aktobe, din Kazahstan, în returul confruntǎrii din turul trei preliminar.
Sǎptǎmâna aceasta ne aduce din nou jocuri în competiţiile europene de fotbal. S-a ajuns la turul trei preliminar, manşa a doua. Patru echipe româneşti se luptǎ pentru un loc în playoff.
Sfârşitul sǎptǎmânii trecute a fost, pentru sportul românesc, plin de performanţe.