Fotbal flash
Şansele ca antrenorul român Cosmin Olăroiu
să se întoarcă în fotbalul românesc sunt minime. Potrivit presei de la Bucureşti, tehnicianul are oferte
consistente din Arabia Saudită. Săptămâna trecută, Olăroiu a părăsit echipa
Shabab Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite. Despărţirea dintre club şi
antrenor s-a produs de comun acord. Locul românului a fost luat de Mahdi Ali,
fost selecţioner al naţionalei EAU. Olăroiu a condus echipa Al Ahli din iulie
2013. Cu el la cârmă, clubul din Dubai a câştigat de două ori campionatul
Emiratelor, două Cupe, trei Supercupe şi a jucat, în 2015, finala Ligii
Campionilor Asiei. În vară, Al Ahli a fuzionat cu Dubai CSC şi Al Shabab,
formând gruparea numită acum Shabab Al Ahli Dubai. În campionatul Emiratelor,
echipa ocupă în prezent locul 5, la şapte puncte de liderul Al Wasl.
Florin Orban, 07.12.2017, 11:45

Liga Profesionistă de Fotbal din România a
anunţat, miercuri, că arbitrajul video va fi implementat în Liga I începând cu
sezonul 2018-2019. Vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, a declarat, într-o conferinţă
de presă, că 13 din cei 14 preşedinţi de cluburi au votat în Adunarea Generală
pentru implementarea arbitrajului video. Sistemul va fi testat încă din acest
sezon, a anunţat Gino Iorgulescu, preşedintele LPF. El a spus că se doreşte ca
măcar la un joc din play-offul Ligii Intâi să se folosească arbitrajul video.
Iorgulescu a adăugat: Costul de implementare a acestui sistem depinde
de aparatură, dar şi de alte lucruri, pentru că sunt 2 arbitri în plus, 2
operatori video în plus… Noi am făcut calcule cu nişte specialişti autohtoni
şi a ieşit undeva la 6-700.000 de euro, dar suma poate ajunge şi la 1,5
milioane de euro. Noi o să încercăm să alegem varianta mai ieftină. Suma finală ar trebui să acopere două sezoane.