Calificare de senzație pentru Astra Giurgiu în grupele Europa League
Astra Giurgiu a reușit o calificare de senzație în grupele Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins formația engleză West Ham United cu 1-0.
Eugen Cojocariu, 25.08.2016, 23:58
Astra Giurgiu, campioana României, a reușit o calificare de senzație în grupele Europa League la fotbal joi seara.
Astra a învins formația engleză West Ham United cu scorul de 1-0 (1-0), la Londra, în manșa secundă a play-off-ului. Astra s-a impus prin golul marcat de Filipe Teixeira (45), după în tur scorul a fost egal, 1-1.
Giurgiuvenii au eliminat-o din cupele europene pe West Ham United pentru al doilea an consecutiv, după ce în stagiunea precedentă Astra reușit un egal la Londra, 2-2, învingând cu 2-1 pe teren propriu în turul al treilea preliminar.
România va avea două reprezentante în grupele Europa League (Steaua Bucureşti şi Astra Giurgiu), după ce anul trecut nu am avut niciuna în grupele cupelor europene.