La acest început de an, modificările pe care Guvernul de la Bucureşti le vrea în domeniul justiţiei ţin capul de afiş al agendei publice.
Aflaţi în vizită în Statele Unite, premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au participat la o cină în...
Care este strategia Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană? Premierul Theresa May a conturat-o succint.
În conformitate cu datele puse la dispoziție de Agenţia Meteorologică de Stat a Spaniei, în perioada 20-22 ianuarie 2017, pentru provinciile Castellon şi Valencia vor fi condiții meteorologice severe-cod roşu şi portocaliu.
O româncă și cei doi copii ai săi au fost dați dispăruți și s-ar putea afla printre victimele avalanșei care a acoperit un hotel din regiunea Abruzzo.
În Slovenia au fost emise un cod portocaliu de vânt și un cod galben de temperetauri scăzute.
Deşi e iarăşi ger, iarna se anunţă fierbinte în România, fiindcă iniţiativele noului Executiv sunt vehement contestate.
Continuând tradiţia predecesorilor săi de a se întâlni la început de an cu ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis le-a prezentat acestora priorităţile politicii externe româneşti în 2017.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a discutat, la Washington, cu preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din...
Internaţionalul român Lucian Sânmărtean va juca la echipa saudită de fotbal Al-Taawoun, grupare antrenată de Costel Gâlcă. Noua...
Internaţionalul român Lucian Sânmărtean va juca la echipa saudită de fotbal Al-Taawoun, grupare antrenată de Costel Gâlcă.
Prognozele meteorologice indică în perioada imediat următoare menținerea avertizărilor de ninsori, vânt puternic și temperaturi scăzute.
Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat împotriva grațierii, la București, și alte câteva sute în marile orașe din România
Autorităţile locale au emis o alertă de poluare pentru Londra, valabilă în perioada 19-21 ianuarie 2017 şi au avertizat că s-ar putea confrunta cu o situaţie de urgenţă publică.
Serviciile secrete nu trebuie să se amestece în politică, iar politicienii trebuie să exercite un control autentic al activităţii serviciilor, afirmă preşedintele român Klaus Iohannis.