Transportul public din Bruxelles este puternic perturbat începând din această după-amiază.
În România, nu există instituţie care să provoace pasiuni mai aprinse, pe scena politică, în presă şi în societate, decât Direcţia Naţională Anticorupţie.
Senatorii din Comisia Românilor de Pretutindeni au recepţionat mesajul comunităţilor româneşti din Ucraina şi au decis să...
Ultimii trei finaliști ai Eurovision România 2018 au fost aleși într-un decor încărcat de istorie, la Sighișoara, un oraș aflat în patrimoniul UNESCO
Suntem în al treilea an Brâncuşi. În 2016, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui sculptor, într-o zi de 19 februarie.
Scandal în jurul DNA/Creştere economică record/Înzestrarea Armatei române continuă/Anul european al patrimoniului cultural
Dezbaterile publice din România sunt, din nou, dominate de ceea ce mulţi numesc telenovela PSD contra DNA.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut, joi, o întrevedere cu Isabel Rauscher, ambasadorul Republicii Austria în România, în...
2018 este Anului european al patrimoniului cultural. Obiectivul este de a încuraja cât mai multe persoane să descopere si să aprecieze patrimoniul cultural al Europei si de a consolida sentimentul de apartenenţă la un spaţiu european comun.
În România, procurorii anticorupţie nu falsifică probe şi respectă legea. Este mesajul ferm pe care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, îl transmite cetăţenilor, pe fondul gravelor acuzaţii aduse instituţiei în spaţiul public.
Începe seria de seminarii web gratuite Succes în România, dedicate tinerilor din diaspora care doresc să înceapă o afacere în România....
România e campioana creşterii economice în UE, după ce, potrivit INS, a înregistrat un avans de 7% în 2017 comparativ cu anul precedent.
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, programate la 18 aprilie.
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu şi-a anunţat candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, programate...
Republica Moldova: Serviciul Hidrometeorologic de Stat local a emis un avertisment de cod galben de precipitații puternice sub formă de ninsori şi lapoviță, valabil pentru zilele de 15 și 16 februarie 2018.