De Paște, românii au avut patru zile libere, iar acum s-au întors la muncă. Ei au petrecut atât în țară cât și în străinătate.
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege al Guvernului privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor simple...
Absorbţia insuficientă a fondurilor comunitare alimentează, din nou, disputele politice de la Bucureşti.
OUG 12/2018 cu privire la modificările Legii 321/2006 a primit un raport favorabil cu amendamente admise, în unanimitate de voturi, în cadrul...
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici din întreaga lume, inclusiv din România, sărbătoresc luni a doua zi de Paşti. Cunoscută în popor ca...
Mai mulți demnitari au transmis mesaje cu ocazia sărbătorilor pascale.
O maşină a intrat în mulţime în oraşul german Münster; mai mulţi morţi; atacatorul s-a sinucis.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române.
20 de minute este timpul de aşteptare la frontiera din Giurgiu cu Bulgaria.
Sumar: Efectele legii salarizării unitare din România / Premierul român a prezentat in Parlament situaţia economică a ţării / Moţiune simplă împotriva ministrului culturii
Trupa The Humans, care va reprezenta România la Eurovision 2018, va susţine un recital în Israel, pe 10 aprilie.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a...
Rata dobânzii de politică monetară rămâne neschimbată, de 2,25% pe an, a decis, miercuri, Banca Naţională a României. In precedentele şedinţe ale Consiliului de Administraţie aceasta fusese crescută de două ori consecutiv.
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a respins cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de...
Românii, majoritari ortodocşi, se pregătesc să întâmpine cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii - Paştele.