Duş rece la Bruxelles pentru Puterea din Republica Moldova.
Echipa naţională de fotbal a României a încheiat neînvinsă primul sezon al Ligii Naţiunilor.
În conformitate cu datele transmise de Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie bulgar, în perioada 21 - 22 noiembrie 2018, întreg teritoriul Republicii Bulgaria va fi afectat de căderi însemnate de precipitații
În Franţa că sunt în curs de organizare acțiuni de protest, cu blocaje în mai multe puncte de pe teritoriul Franței (inclusiv Teritoriile de peste Mări).
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germane din Leipzig, sub conducerea dirijorului Robert Trevino, din nou pe scena Salii Radio, în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio - RadiRo 2018.
Opt miniştri social-democraţi de la Bucureşti îşi părăsesc portofoliile, însă președintele Iohannis a refuzat două propuneri ale PSD.
România a încheiat cu un total de opt medalii Campionatele Mondiale de lupte pentru sportivi sub 23 de ani.
Cele 27 de state ale UE, prin reprezentanţii lor în Consiliul Afaceri Generale, şi-au arătat susţinerea pentru proiectul de acord referitor la ieşirea Marii Britanii din UE.
Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit, luni, cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell, cu care a discutat despre...
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germane din Leipzig a susținut astăzi cel de-al doilea concert din cadrul ediției a IV-a a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio
În România a căzut prima zăpada mai serioasă, iar vremea s-a înrăutăţit în aproape toată ţara.
La Bucureşti, literatura a predat ştafeta muzicii, pe agenda evenimentelor culturale de top organizate de Radio România.
Românii din străinătate au trimis, anul trecut, în țară aproape 3 miliarde de euro, arată datele Eurostat citate de Ziarul Românesc din...
Ediţia aniversară a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, eveniment organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 18 noiembrie.
Direcția Meteorologică din regatul Maroc a emis o avertizare vizând un posibil tsunami de dimensiuni reduse, care ar putea afecta coasta atlantică a țării în perioada 16 - 18 noiembrie 2018.