România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat – reiterează decidenţii de la Bucureşti.
După ani buni de așteptare, România și Bulgaria ar putea deveni membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen.
În a doua jumătate a secolului trecut, România s-a aflat printre cele mai puternice ţări din tenisul de masă mondial.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Filipine că a crescut nivelul de alertă cu privire la situația vulcanului Kanlaon, pentru provinciile Negros Occidental și Negros Oriental.
Siegfried Mureșan, după reuniunea Comitetului Parlamentar UE – Moldova: „Vrem să deschidem cât mai curând Biroul Parlamentului European de la Chișinău”.
Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată.
Deficitul bugetar al României se apropie de nivelul din 2020, anul pandemiei de COVID-19
Ministerul de Externe de la București informează că, în cazul stabilirii reședinței sau domiciliului în străinătate, cetățenii români au obligația de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României
Biletul de Sănătate este un proiect sportiv dedicat comunității, care a avut un succes peste așteptări.
Viitorul Parlament al României numără 7 formaţiuni, patru pro-europene şi trei autointitulate suveraniste.
Ministerul român al Apărării semnalează noi acţiuni de dezinformare în mediul online, în special pe platforma TikTok.
Doi senatori şi patru deputaţi vor reprezenta românii din diaspora în Parlament, în urma scrutinului desfăşurat pe 1 decembrie.
România s-a clasat pe locul 4 la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte de la Chengdu (China), după ce a pierdut, duminică, finala mică disputată contra Hong Kong-ului, cu scorul de 2-8.
Instituţii din România solicită marilor platforme online să-şi întărească mecanismele de moderare a conţinutului.
MApN avertizează repetat asupra unor dezinformări în mediul online, în special pe TikTok.