IGPF: Sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 217.197 de persoane, dintre care 19.468 de cetăţeni ucraineni.
Minorii în vârstă de peste 16 ani pot călători neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, în trei situaţii.
Cinci medalii au obţinut elevii români la ediţia a XVI-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, desfăşurată în perioada 10 - 20 august în Chorzow, Polonia.
Unul dintre obiectivele României în perioada următoare este recucerirea pieţelor tradiţionale cu ţări din Asia, precum Singapore, Vietnam şi Japonia, a declarat Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea.
MAE: Danemarca menţine la 4 nivelul de ameninţare teroristă, pe o scară de la 1 la 5, deşi ameninţarea teroristă s-a intensificat, ca urmare şi a controalelor la frontiere.
Filmul ''Libertate'', al regizorului românTudor Giurgiu, premiat la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo.
IGPF: 161.639 de persoane, dintre care 18.090 de cetăţeni ucraineni, au tranzitat, vineri, frontierele României.
Forţele navale române, rol important pe flancul estic al NATO; Obiective civile ucrainene din apropierea României, ţinte ale atacurilor ruseşti; Date şi previziuni economice, plus un avertisment
MAE: Serviciul de Meteorologie din Irlanda a emis o prognoză de intensificare a vântului și de furtună, valabilă în perioada 18-20 august 2023, pentru comitatele Carlow, Kilkenny, Wexford, Wicklow, Cork, Tipperary, Waterford.
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat, în data de 18 august 2023, la Congresul Diasporei 2023, Moldova sunt EU, organizat la Chișinău, cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Biroului Relații cu Diaspora.
Premierul român, Marcel Ciolacu şi omologul său ucrainean, Denis Şmîhal, aflat în vizită la Bucureşti, au semnat, vineri, o declaraţie politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina.
The government of Romania is planning a tax reform in order to rebalance the state budget
Guvernul de la București va face o reformă fiscală pentru echilibrarea bugetului.
România a ocupat locul întâi pe naţiuni la Olimpiada de Informatică a ţărilor din Europa Centrală, care s-a desfăşurat la Magdeburg, în Germania.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că joi, 17.08.2023, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 154.940 de persoane, dintre care 17.804 cetăţeni ucraineni.