Radio România Internaţional a lansat la Centrul Cultural din comuna Brebu, jud. Prahova, volumul bilingv (română-engleză) Depărtările nu ne vor despărţi niciodată.
Nefiind membră a zonei euro, România pare să fi ieşit mai uşor din criză decât partenerii săi din Vestul continentului. Dar, pentru a acoperi decalajul de dezvoltare faţă de aceştia, economia românească are nevoie de investiţii masive.
Guvernul de la Bucureşti se întrece pe sine în privinţa măsurilor sociale luate ori aflate în pregătire.
UEFA a anunţat, miercuri, că a deschis o procedură disciplinară după incidentele care au avut loc la meciul România – Ungaria, încheiat la egalitate, 1-1, meci disputat sâmbătă pe Arena Naţională din Bucureşti.
O arteră principală de circulaţie din fiecare oraş şi municipiu din România se va numi ”1 Decembrie 1918”, stabileşte un articol dintr-o...
Asociația Cockpit a piloţilor şi inginerilor de zbor germani a anunţat organizarea unei greve, în cursul zilei de 16 octombrie 2014, între orele 12.00-23.59.
Preşedintele României, Traian Băsescu, aflat pe ultima sută de metri a mandatului, şi premierul Victor Ponta îşi continuă clasicul război politic.
Municipiul Târgu Jiu a primit trofeul Mărul de Aur şi titlul de Destinaţie Turistică şi Culturală Unicat.
Echipa de fotbal a României a învins în deplasare, la Helsinki, cu scorul de 2-0, pe selecţionata Finlandei, într-un meci din Grupa F a preliminariilor Campionatului European, al cărui turneu final este programat anul viitor.
20 de cetăţeni români, care s-au întors din ţările Africii de Vest, afectate de epidemia de Ebola, sunt monitorizaţi de autorităţile...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează pe teritoriul Germaniei cu privire la faptul că Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (GDL) a anunţat organizarea unei greve, pe întreg teritoriul federal, pentru interv
Deputaţii români au aprobat începerea urmăririi penale a unuia din cei nouă foşti miniştri suspectaţi de nereguli grave în dosarul Microsoft.
Sportiva română Larisa Iordache a câştigat două medalii de argint la Campionatele mondiale de gimnastică artistică organizate săptămâna...
Sportiva română Larisa Iordache a câştigat două medalii de argint la Campionatele mondiale de gimnastică artistică organizate săptămâna trecută la Nanning, în China.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat lansarea Ghidului alegătorului român din străinătate” pentru alegerea preşedintelui României în...