Preşedintele Klaus Iohannis a păstrat tradiţia predecesorilor săi de a se întâlni la început de an cu ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti.
Foşti miniştri, oameni de afaceri şi chiar un judecător de la Curtea Constituţională sunt în atenţia DNA.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri, la Bucureşti, cu ambasadorii acreditaţi în Romania, că este nevoie ca...
România se află pe drumul cel bun în combaterea corupţiei şi reformarea justiţiei şi trebuie să continue astfel.
Legislatia electorală din România, ce de prea multe ori şi-a dovedit limitele, pare că se impune, anul acesta, ca o prioritate a politicienilor.
Sistemul de vot trebuie reformat, astfel încât românii din afara graniţelor ţării să-şi poată exercita dreptul de a alege în condiţii...
Ploile și furtunile vor afecta în aceste zile o bună parte a teritoriului Greciei.
Traansportul pe teritoriul Norvegiei, precum și cel aerian, este afectat de protestul ce are loc miercuri după-amiază
Demisia directorului SRI, George Maior a surprins, marţi, observatorii vieţii politice din România. Acestia apreciază că ea se datorează respingerii, de către Curtea Constituţională, a unui pachet de legi privind securitatea.
Handbalul feminin se aflǎ printre sporturile la care România continuǎ sǎ fie în topurile europene. Prima ligǎ românǎ a dat în ultimii ani echipe care s-au luptat la vârful tuturor marilor competiţii continentale.
În urmă cu 70 de ani, ultimii deţinuţi din lagărul de la Auschwitz-Birkenau erau eliberaţi de armata sovietică, după lupte grele cu forţele germane.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti a început, marţi, dezbaterea proiectului legii insolvenţei persoanelor fizice şi a...
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP)/Ministerul Afacerilor Externe anunţă deschiderea sesiunii de finanţare pentru anul 2015 (26 ianuarie – 24 februarie 2015)
Venirea la Bucureşti a experţilor FMI, CE şi Băncii Mondiale are loc într-un moment în care aprecierea record a francului eleveţian în raport cu leul a provocat panică în rândul românilor cu credite în aceasta monedă.
La mai bine de un sfert de veac de la prăbuşirea dictaturii, românii încearcă, încă, să gestioneze moştenirea traumatizantă a comunismului.