Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Iniţiat...
Agenţia americană pentru Comerţ şi Dezvoltare va pregăti 50 de angajaţi români în procedurile de achiziţii publice, în baza unui Memorandum de Inţelegere, semnat miercuri, cu guvernul de la Bucureşti.
În contextul desfăşurării unui amplu exerciţiu militar al NATO, structuri ale Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli au fost dislocate în România.
Preşedintele român, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că România îşi propune să devină un exportator de securitate energetică...
Întâlnirile de miercuri şi joi ale ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, cu principalii responsabili politici din Republica Moldova vecină (ex-sovietică, majoritar românofonă) au fost prefaţate de o măsură îndelung aşteptată şi pe care diplomaţia
Administraţia Naţională de Meteorologie indică pentru 2015 instalarea fenomenului de secetă severă în sudul, estul şi vestul României.
Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna a câştigat finala turneului ATP pe iarbă de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 574.965 euro.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută hotărârea adoptată de Guvernul de la Chişinău, prin care accesul cetăţenilor...
În şedinţa de ieri, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor a dat în unanimitate aviz favorabil raportului de execuţie bugetară al SRR pentru anul 2014.
Undeva la etajul 9, în Bucureşti, se află locul unde sunt centralizate toate - Agenţia de Presă Rador a Radio România.
Militari români participă, în aceste zile, la exerciţii desfăşurate în România alături de parteneri externi.
O delegaţie a Comisiei Europene se află, de marţi, la Bucureşti, într-o misiune de evaluare a actualului program financiar aflat în derulare.
Şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, a avut luni, la Ohrid, o întâlnire cu omologul său macedonean, Nikola Poposki, în marja reuniunii...
Sindromul respirator coronavirus din Orientul Mijlociu (MERS - CoV) face din ce în ce mai multe victime în Coreea de Sud. 15 paersoane au decedat din cauza Mers - CoV și alte 150 de persoane s-au îmbolnăvit, conform autoritîților coreene.
Previzibil, votul secret cu bile exercitat la sfârşitul săptămânii trecute în legislativul de la Bucureşti a păstrat în funcţie Executivul Victor Ponta, care s-a confruntat cu a treia moţiune de cenzură.