România participă și în 2024 la Festivalul de Scurtmetraje al UE în Canada. La ediția de anul acesta a fost selectat scurtmetrajul “35A”, regia Alfredo Minea, ce va fi proiectat în data de 3 mai, la Galeria de Artă din Ottawa.
Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), Gheorghe Cârciu, a efectuat o vizită de lucru în perioada 26–28 aprilie 2024, în Republica Italiană.
Șefa diplomației de la București, Luminiţa Odobescu, a susţinut luni o conferinţă de presă, împreună cu preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, pe tema organizării în străinătate a alegerilor din luna iunie pentru Parlamentul European.
28 de studenţi şi absolvenţi români ai unor programe de studii din afara ţării au fost premiaţi pentru rezultatele academice şi extracurriculare la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate, care a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
Persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar, se prevede într-o hotărâre a Guvernului României.
România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei reactoarelor modulare mici, a declarat preşedintele Iohannis, în ultima zi a vizitei sale în Coreea de Sud.
Peste 700 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din România şi Republica Moldova vor primi pachete de Paşte, o iniţiativă a unor asociaţii de profil, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale.
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a făcut, pe 20 și 21 aprilie, o vizită de lucru în Belgia, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din regiunea Bruxelles-ului, ai Bisericii Ortodoxe Române, precum şi cu cei ai misiunii diplomatice din teritoriu.
O delegaţie română a participat la dezvelirea plăcii memoriale cu efigia lui Nicolae Iorga, amplasată pe fațada Pavilionului Național al României din Giardini della Biennale.
Prin noua reorganizare consulară, preconizată la Ministerul de Externe, administraţia de la Bucureşti urmăreşte să se ridice la nivelul aşteptărilor românilor din afara graniţelor, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, la Adu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite./ Alegătorii români cu domiciliul în străinătate, care şi-au stabilit reşedinţa în ţară începând cu data de 11 aprilie 2024, nu îşi pot exercita dreptul de vot la alegerile locale din acest an, a decis BEC./ Compania aeriană românească HiSky a obţinut licenţa de operator aerian străin din partea Agenţiei Canadiene de Transport.
Aproape 15% din angajaţii din Spania au altă naţionalitate decât cea spaniolă.
România a înregistrat a doua cea mai mare creştere a intenţiei de vot la alegerile europene din acest an faţă de 2019, după Cehia, ajungând la 74%, ceea ce reprezintă nu mai puţin de 19 puncte procentuale în plus faţă de scrutinul de acum cinci ani
Prohibiţia pescuitului s-a extins, de marţi, şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria, pescuitul sezonier la scrumbie în Deltă urmând să se facă doar de pescarii autorizaţi.
Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la sfârşitul lunii decembrie 2023, de 9.758, cu 2.211 mai puţini comparativ cu situaţia de la finele anului anterior
România are un Consulat Onorific în Queensland, anunţă Ambasada României în Australia. Cu ocazia ceremoniei de deschidere, ambasadorul Radu Gabriel Safta a declarat că astfel a fost finalizat procesul prin care România este reprezentată în toate cele şase state ce alcătuiesc Commonwealth-ul Australiei.