Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 07.06.2024

Pe 9 iunie, circa 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați la alegerile locale şi europarlamentare.

Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 07.06.2024, 11:22

Pe 9 iunie, circa 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați la alegerile locale şi europarlamentare. Au fost tipărite peste 100 de milioane de buletine de vot – peste 22 de milioane pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European şi aproape 80 de milioane pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Pentru scrutinul local, alegătorii vor vota doar în țară și doar în localitatea în care au domiciliul sau reşedinţa. Pentru europarlamentare, românii pot vota la orice secţie din ţară sau din străinătate. 915 secţii de votare îi aşteaptă pe românii din străinătate la alegerile europarlamentare de duminică, iar lista lor este pe site-ul Ministerului de Externe.

Distribuţia secţiilor s-a făcut în funcţie de numărul de români din fiecare ţară. Cele mai multe vor fi în Italia – 150, Spania – 147 şi Marea Britanie – 104. Pot vota la europarlamentare românii care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, precum şi cetăţenii din alt stat membru al UE care s-au înscris în listele speciale pentru a vota reprezentanţii României în Parlamentul European. Cetăţenii români care sunt înscrişi în listele electorale ale altor state membre pot să îşi exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European numai după ce dau o declaraţie potrivit căreia nu şi-au exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul în ale cărui liste electorale sunt înscrişi. Votarea începe duminică la ora 7,00 şi se încheie la ora 22,00 locală, dar, în anumite cazuri, poate fi prelungită până la 23,59. În secţiile de votare din străinătate nu se utilizează urna de vot specială.

27 de jandarmi şi poliţişti români se vor afla în misiune în Germania pe durata Campionatului European de Fotbal – a anunţat Ministerul de Interne. Cei 27 vor desfăşura activităţi în sprijinul suporterilor români care se vor deplasa pentru Campionat. Misiunea lor este oferirea de sprijin operaţional forţelor de ordine germane prin constituirea unor echipe mixte de patrulare şi control în proximitatea locurilor de desfăşurare a partidelor echipei naţionale de fotbal a României, precum şi pe traseele de afluire şi defluire, între oraşele gazdă ale partidelor echipei naţionale, în aeroporturi, porturi, gări şi trenuri, dar şi în zona de frontieră. Unul dintre ofiţerii de poliţie români va îndeplini funcţia de consilier al şefului Centrului Internaţional de Cooperare Poliţienească (IPCC EURO 2024) cu atribuţii de coordonare a activităţii celor 300 de poliţişti străini ce vor fi dislocaţi în Germania pe durata turneului final.

Se construiește o nouă biserică ortodoxă pentru românii din zona Piemonte, Italia. Episcopul Siluan al Italiei a sfințit, săptămâna aceasta, piatra de temelie pentru lăcașul de cult din localitatea Settimo Torinese. Acesta va avea hramurile Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului și Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia. La eveniment au fost prezente autorități civile române și italiene, precum și numeroși invitați care și-au manifestat susținerea față de comunitatea românească. Proiectul de construcție a noii biserici este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a marcat Ziua Limbii şi Teatrului Idiş printr-o ediţie specială dedicată vieţii, operei şi moştenirii literare a poetului şi dramaturgului Ludovic Bruckstein (1920-1988). Manifestarea, în limbile ebraică şi idiş, a avut loc la sediul ICR Tel Aviv, fiind parte şi din seria de evenimente prin care se comemorează 80 de ani de la Holocaustul evreilor din Transilvania de nord. Dramaturgul şi romancierul Ludovic Bruckstein s-a născut la Mukachevo (teritoriul actual al Ucrainei), dar a crescut în Sighet. În mai 1944, întreaga sa familie a fost deportată la Auschwitz, de unde doar Ludovic şi fratele său mai mic, Israel, au supravieţuit Holocaustului.

După război, a studiat la Cluj şi la Bucureşti, apoi s-a întors la Sighet, unde a fost profesor şi, ulterior, director al şcolii primare de artă din localitate. Şi-a început cariera literară în 1945 scriind în română, maghiară şi idiş. Piesele sale de teatru s-au inspirat din trauma Holocaustului sau din legendele hasidice. În 1972, familia Bruckstein a emigrat în Israel, unde Ludovic Bruckstein a fost unul din fondatorii Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română şi membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Ebraică şi de Limba Idiş.

RadioRomaniaInternational · Jurnal Romanesc – 07.06.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc joi, 20 februarie 2025

Jurnal românesc – 20.02.2025

Institutul Cultural Român ‘Mihai Eminescu’ de la Chişinău este partenerul expoziţiei internaţionale ‘Sărbătoarea Brâncuşi...

Jurnal românesc – 20.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 19 februarie 2025

Jurnal românesc-19.02.2025

Proiectele vizate au fost cele implementate de Parohia Ortodoxă Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Roma VII Prima Porta și de Parohia...

Jurnal românesc-19.02.2025
logo Autoritatea Electorală Permanentă
Jurnal românesc marți, 18 februarie 2025

Jurnal românesc – 18.02.2025

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până luni, au fost primite 2.657 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru...

Jurnal românesc – 18.02.2025
Jurnal românesc luni, 17 februarie 2025

Jurnal românesc – 17.02.2025

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, care a participat la Conferinţa de Securitate de la München, a discutat cu reprezentanţii companiei germane...

Jurnal românesc – 17.02.2025
Jurnal românesc vineri, 14 februarie 2025

Jurnal românesc – 14.02.2025

Peste 2.400 de români au transmis până în prezent cereri de vot prin corespondenţă, iar peste 1.400 au solicitat exercitarea votului la o...

Jurnal românesc – 14.02.2025
Jurnal românesc joi, 13 februarie 2025

Jurnal românesc – 13.02.2025

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, împreună cu echipa de viceprim-miniştri şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va avea, până...

Jurnal românesc – 13.02.2025
Jurnal românesc miercuri, 12 februarie 2025

Jurnal românesc – 12.02.2025

Membrii Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor au cerut, marți, noi clarificări de la reprezentanţii Ministerului Culturii privind furtul...

Jurnal românesc – 12.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company