Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 29.01.2021

Norvegia permite intrarea pe teritoriul naţional, începând din 29 ianuarie, doar a persoanelor care deţin cetăţenia norvegiană, celor care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrilor de familie ai acestora şi oamenilor aflaţi în tranzit aeroportuar, transmite Ministerul român de Externe. Au în continuare acces pe teritoriul norvegian transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane, membrii echipajelor navelor maritime şi aeronavelor, jurnaliştii străini, persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive urgente, cei care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice, precum şi personalul medical din Suedia şi Finlanda care lucrează în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire. Bucureştiul precizează că noile restricţii sunt valabile până pe 12 februarie şi vin în completarea celor anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia. Lista completă a informaţiilor privind deplasarea în statul nordic se găseşte pe site-ul mae.ro. Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei ţării noastre la Oslo, care se găsesc atât pe pagina de Facebook a reprezentanţei diplomatice, cât şi pe site-ul oslo.mae.ro.

Jurnal românesc – 29.01.2021
Jurnal românesc – 29.01.2021

, 29.01.2021, 12:03

Norvegia permite intrarea pe teritoriul naţional, începând din 29 ianuarie, doar a persoanelor care deţin cetăţenia norvegiană, celor care au domiciliul sau reşedinţa în această ţară, membrilor de familie ai acestora şi oamenilor aflaţi în tranzit aeroportuar, transmite Ministerul român de Externe. Au în continuare acces pe teritoriul norvegian transportatorii profesionişti de mărfuri şi persoane, membrii echipajelor navelor maritime şi aeronavelor, jurnaliştii străini, persoanele care se deplasează în Norvegia din anumite motive urgente, cei care îşi desfăşoară activitatea în domenii sociale considerate critice, precum şi personalul medical din Suedia şi Finlanda care lucrează în cadrul serviciului norvegian de sănătate şi îngrijire. Bucureştiul precizează că noile restricţii sunt valabile până pe 12 februarie şi vin în completarea celor anunţate anterior cu privire la regimul de călătorie în Norvegia. Lista completă a informaţiilor privind deplasarea în statul nordic se găseşte pe site-ul mae.ro. Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei ţării noastre la Oslo, care se găsesc atât pe pagina de Facebook a reprezentanţei diplomatice, cât şi pe site-ul oslo.mae.ro.



Toate persoanele care vor să intre în Bulgaria, indiferent de statul din care se deplasează, o pot face doar cu condiţia prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, informează Ministerul de Externe de la Bucureşti. Instituţia arată că documentul care atestă rezultatul negativ trebuie să conţină numele şi prenumele persoanei testate, datele laboratorului care a efectuat testarea, data şi metoda testării înscrisă cu caractere latine, precum şi rezultatul negativ. Noile măsuri sunt în vigoare din 29 ianuarie până pe 30 aprilie. Exceptate sunt persoanele care tranzitează teritoriul bulgar, transportatorii internaţionali de pasageri şi mărfuri, membrii echipajelor navale, aeriene şi personalul tehnic asimilat, precum şi lucrătorii transfrontalieri. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Sofia ale cărei date de contact se găsesc pe pagina sofia.mae.ro.



O delegație condusă de ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniță, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanți ai președinției Republicii Moldova şi ai ministerelor Sănătății și de Externe din stânga Prutului. Printre subiectele discutate au fost procedurile tehnice şi juridice necesare pentru livrarea eficientă și în cele mai bune condiții a lotului de vaccin anti-COVID-19, oferit de administraţia de la Bucureşti. Este vorba despre cele 200.000 de doze pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a promis omologului Maia Sandu cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la Chişinău, în decembrie 2020. La începutul lunii ianuarie, Bucureştiul a trimis în Republica Moldova o tonă de medicamente şi echipamente, a căror valoare depăşeşte 650.000 de lei, acestea reprezentând prima tranşă din ajutoarele promise de preşedintele României. De asemenea, în mai 2020, România a trimis peste Prut 20 de camioane cu echipamente sanitare a căror valoare a fost estimată la 16,5 milioane de lei.



Documentarul „Dincolo de gard. Povestea unei supraviețuitoare a Holocaustului” a fost prezentat în premieră internaţională pe rețelele de socializare ale reprezentanţei la New York a Institutului Cultural Român. Pelicula, care îmbracă forma unui reportaj-interviu, a fost difuzată pe 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Filmul urmărește povestea Adolfinei Regenbogen și a familiei sale, care a pierit în lagărul de la Mostovoi, în Transnistria. Materialul video face referire la un episod din septembrie 1942, când 600 de evrei din Vechiul Regat au fost deportați în Transnistria, jefuiți de jandarmi români și apoi executaţi de un pluton recrutat de trupele SS dintre coloniștii germani din Rastadt. Documentarul este produs de Televiziunea Română și este realizat de jurnalista Teodora Drăgoi și istoricul Adrian Cioflâncă. „Dincolo de gard. Povestea unei supraviețuitoare a Holocaustului” poate fi urmărit pe pagina de Facebook a ICR New York.



Documentarul „Iluziile mele”, de Olga Ștefan, a fost prezentat online publicului israelian pe 28 ianuarie de Institutul Cultural Român la Tel Aviv. Pelicula prezintă poveştile personale ale rezidenților căminului Moses Rosen din București în timpul Pogromului din 1941. Transmisiunea filmului a fost urmată de o discuție între directorul ICR Tel Aviv, Martin Salamon, şi realizatoarea Olga Ștefan. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu platforma „Viitorul Memoriei” și a avut loc cu ocazia marcării Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și a 80 de ani de la Pogromul de la București. Filmul „Iluziile mele” poate fi urmărit pe site-ul proiectului „Viitorul Memoriei” www.thefutureofmemory.ro, iar înregistrarea discuţiei cu Olga Ștefan se găseşte pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv.

Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 25 decembrie 2024

Jurnal românesc – 25.12.2024

O expoziție de fotografie în aer liber, “Revoluţia română la 35 de ani”, poate fi văzută la Varșovia, în Polonia. Aceasta prezintă...

Jurnal românesc – 25.12.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 24 decembrie 2024

Jurnal românesc – 24.12.2024

La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc...

Jurnal românesc – 24.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 23 decembrie 2024

Jurnal românesc – 23.12.2024

Senatorii şi deputaţii din noul Parlament bicameral al României s-au reunit în şedinţe separate, pentru validarea mandatelor noilor aleşi şi...

Jurnal românesc – 23.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 20 decembrie 2024

Jurnal românesc – 20.12.2024

Evenimentele de la Zagreb, Rijeka si Split au fost organizate în parteneriat cu Ambasada României în Croația, Facultatea de Filosofie Zagreb,...

Jurnal românesc – 20.12.2024
Jurnal românesc joi, 19 decembrie 2024

Jurnal românesc – 19.12.2024

În intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe...

Jurnal românesc – 19.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal românesc – 18.12.2024

În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum)...

Jurnal românesc – 18.12.2024
Jurnal românesc marți, 17 decembrie 2024

Jurnal românesc – 17.12.2024

Recepţia organizată, pe 16 decembrie, de Ambasada României la Dublin cu ocazia Zilei Naţionale a fost dedicată Revoluţiei române din decembrie...

Jurnal românesc – 17.12.2024
Jurnal românesc luni, 16 decembrie 2024

Jurnal românesc – 16.12.2024

Coregrafia face parte dintr-o reflecție artistică continuă a coregrafului asupra crizei climatice și a biodiversității și explorează relația...

Jurnal românesc – 16.12.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company