Jurnal românesc – 21.04.2025
Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, Pavilionul României din cadrul Expoziţiei Mondiale EXPO 2025 Osaka a găzduit în zilele de 19 şi 20 aprilie un program special dedicat tradițiilor pascale românești.

Christine Leșcu, 21.04.2025, 13:32
Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, Pavilionul României din cadrul Expoziţiei Mondiale EXPO 2025 Osaka a găzduit în zilele de 19 şi 20 aprilie un program special dedicat tradițiilor pascale românești. Cu această ocazie, meşteşugarii români Alina Murariu, Elena Ioanides și Alexandru Ilea au susținut ateliere interactive de încondeiat ouă, ateliere care au oferit o experienţă completă, îmbinând meşteşugul tradiţional cu designul contemporan, adaptat gustului estetic modern. În completarea acestui program special, au fost prezentate proiecţii video cu obiceiuri şi tradiţii pascale din diferite regiuni ale României. Pe lângă aceste momente dedicate tradițiilor, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti au interpretat piese celebre din repertoriul românesc şi internaţional, clasic şi jazz, aducând un plus de emoţie şi rafinament atmosferei de sărbătoare.
De altfel, tot programul muzical artistic, susţinut zilnic în perioada 13 aprilie – 11 mai 2025, în Pavilionul României, cuprinde viziuni proaspete şi abordări curajoase ale unor piese de mare popularitate din repertoriul românesc şi universal, clasic şi de jazz, interpretate de tineri studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Expoziţia Mondială 2025 din Osaka, Japonia, se desfăşoară în perioada 13 aprilie – 13 octombrie 2025 şi reuneşte peste 158 de participanţi internaţionali sub tema ‘Designing Future Society for Our Lives’. Pavilionul naţional al României se află în zona dedicată sub-temei ‘Saving Lives’, cu o suprafaţă de aproximativ 900 mp şi este amplasat în vecinătatea pavilioanelor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatului Ţărilor de Jos şi Poloniei.
Institutul Cultural Român, prin Direcția Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Românești, organizează cea de-a III-a ediție a concursului de eseuri, compuneri și povești „Eu și România”, destinat copiilor și tinerilor români din diaspora și din comunitățile istorice, unde limba română nu are statut de limbă oficială. Participanții, sunt invitați să transmită textele la adresa de posta electronic eusiromania@icr.ro, în perioada 28 aprilie – 16 mai 2025 urmând ca pe 25 mai, de Ziua Românilor de Pretutindeni, ICR să anunțe premianții. Scopul proiectului este de a încuraja menținerea limbii române ca limbă vie în aceste comunități, de a susține sentimentul de apartenență la spațiul cultural românesc și de a dezvolta relațiile culturale cu România.
Tema generală propusă pentru ediția din acest an este „România, locuri de vis, locuri visate”. Un juriu compus din scriitori și jurnaliști culturali va decide câștigătorii, iar Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 EUR fiecare, trei premii II în valoare de 400 EUR fiecare și trei premii III în valoare de 300 EUR fiecare. La concurs pot participa copii și tineri până la vârsta de 18 ani, care au reședința în statele unde există comunități istorice românești sau diaspora, cu excepția celor în care limba română este limbă oficială.
Festivalul de Film goEast ajunge anul acesta la cea de-a 25-a ediție și va avea loc între 23 și 29 aprilie în localitatea Wiesbaden din Germania. Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin sprijină din nou prezența românească, promovând filmele și cineaștii români pe plan internațional. Participarea românească la ediția aniversară din acest an a festivalului goEast cuprinde, la secțiunea competiție,Opt Ilustrate din Lumea Ideală (Eight Postcards from Utopia), documentar semnat de Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz. Iar la secțiuneaSymposium vor fi proiectate filmul artistic din 2013 Sunt o babă comunistă regizat de Stere Gulea și documentarul Constantin și Elena, realizat în 2009 de Andrei Dăscălescu.
La final, rămânem în Germania, dar în sfera economică, nu culturală. Românii au depășit polonezii, ca număr, la culesul de sparanghel și căpșuni în Germania. În 2015, aproximativ 5.650 de muncitori polonezi și 4.750 români lucrau sezonier în lunile de recoltă. În 2023, numărul polonezilor a scăzut la 2.200, iar al românilor a fost de 5.100, conform The Pinnacle Gazette, citată de profit.ro. De la introducerea salariului minim, pe 1 ianuarie 2015, remunerația acestor lucrători a crescut semnificativ – de la 8,50 euro la 12,82 euro pe oră la începutul anului 2025.