Jurnal românesc – 19.08.2021
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj cu prilejul Duminicii migranţilor români, care va fi marcată pe 22 august. El îi îndeamnă pe românii care trăiesc departe de ţară să fie permanent în contact cu cei dragi rămaşi acasă. Patriarhia Română sprijină eforturile românilor ortodocşi stabiliţi temporar sau definitiv în străinătate, pentru păstrarea identităţii lor religioase, etnice, lingvistice şi culturale, a spus Patriarhul Daniel. El a amintit de numărul mare al românilor aflaţi în afara ţării, estimat în prezent la aproape zece milioane, respectiv, şase milioane care trăiesc în comunităţile istorice sau tradiţionale din ţările aflate în vecinătate şi patru milioane în comunităţile bisericeşti din diaspora. Grija pastorală faţă de comunităţile ortodoxe româneşti din afara graniţelor ţării s-a concretizat, în ultimii ani, prin înfiinţarea de numeroase parohii şi a unor eparhii noi, pentru a răspunde nevoilor spirituale multiple ale credincioşilor români ortodocşi din Basarabia (Republica Moldova), Serbia, Bulgaria, Ungaria, Europa Centrală şi de Nord, Europa Occidentală şi Meridională, cele două Americi, Australia şi Noua Zeelandă, precum şi prin înfiinţarea unor reprezentanţe (Ierusalim şi Bruxelles) şi comunităţi ortodoxe româneşti (Muntele Athos, Siria şi Liban, Cipru, Turcia, Africa de Sud, Japonia, Croaţia, Slovenia, Emiratele Arabe Unite/Dubai), a mai spus Patriarhul BOR. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor, cele două teme, omagială şi comemorativă, evidenţiind două dintre coordonatele esenţiale în activitatea pastoral-misionară a BOR.
România Internațional, 19.08.2021, 11:39

Institutul Cultural Român de la Praga susține participarea, în perioada 20 – 23 august, a ansamblului folcloric românesc Doruri Mureșene” la Festivalul Internațional al națiunilor, minorităților și etniilor Praga, inima națiunilor”, ediția din 2021. În cadrul evenimentului, rapsodul Costel Dumitru va interpreta cântece populare specifice zonei Mureșului. Aflat la cea de a XXIII-a ediție, Festivalul reunește peste 20 de ansambluri folclorice din diverse tari cum ar fi România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Germania, Ucraina. Programul include spectacole de dans, muzică, dar și expoziții, ateliere de creație, cursuri de dans și o paradă a costumelor tradiționale ale țărilor participante la ediția din acest an. Duminică, 22 august, va avea loc un spectacol de gală pe scena Teatrului din Vinohrady şi va cuprinde toate ansamblurile invitate.
La galeria Fantom din Berlin, Anca Boeriu artistă vizuală din România curatorează, până pe 30 august, două evenimente expoziționale la care au fost invitate artiste din Israel și România. În primul eveniment Sarah Einik, o artistă israeliană cu origini românești, și Anca Boeriu au făcut un performance cu expoziție, având punct comun un fel de mâncare românească împărțit simbolic între două familii peste granițele migrației, una în România iar alta în Israel. În cel de al doilea, expoziția “This is who We are”, care are loc în perioada 14-30 august, invitatele Ancăi Boeriu sunt Mirela Trăistaru și Raluca Ilaria Demetrescu, care expun împreună desen și acuarelă pe suport de hârtie. Fantom este o asociație culturală cu sediul în Berlin care are ca scop consolidarea unei conștiințe europene prin promovarea artei și culturii. Primele activități au avut loc începând cu anul 1991 când editura asociației Fantom a avut un partenariat cu fundația Memoria din România, înființată de scriitorul Banu Rădulescu.Prin diverse parteneriate europene și internaționale, Galeria Fantom, organizează, în propriul spațiu din Berlin, de peste paisprezece ani, evenimente expoziționale și culturale.
Vernisajul expoziției „Potential Agrarianisms”, curatoriată de Maja şi Reuben Fowkes va avea loc vineri, 20 august, la Kunsthalle Bratislava (Námestie SNP 12). Expoziția este una de grup, cuprinzând lucrările a 12 artiști europeni. România este reprezentată de artista Anetta Mona Chișa, ce expune o sculptură orizontală, intitulată Un ar”. Aceasta cartografiază un câmp de 100mp, în formă de matriță a terenului ales. Cei 100mp (un ar”) fac aluzie la metoda utilizată de romani, pentru delimitare și împărțire a pământului prin intermediul unor limite ortogonale și echidistante denumită centuriatio. Anetta Mona Chișa este o artistă româncă stabilită la Praga. Opera ei dovedește o preocupare constantă de a înțelege în profunzime climatul socio-cultural contemporan.