Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 18.04.2024

Aproape 15% din angajaţii din Spania au altă naţionalitate decât cea spaniolă.

Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 18.04.2024, 11:00

Aproape 15% din angajaţii din Spania au altă naţionalitate decât cea spaniolă. Dintre aceştia, de peste zece ani, cei mai mulţi sunt români, depăşindu-i ca număr pe angajaţii marocani, columbieni, italieni, venezueleni sau chinezi. Potrivit corespondentului Radio România, numărul de străini care cotizează, în acest moment, la asigurările sociale spaniole este de 2.785.000, din care peste 340.000 sunt români. Principalele activităţi cu care se îndeletnicesc străinii sunt în turism, agricultură şi construcţii, fiecare dintre aceste domenii având aproximativ câte un sfert din numărul total de locuri de muncă ocupate de expaţi. Proporţia se păstrează şi în ceea ce-i priveşte pe români. Un alt domeniu unde sunt angajaţi foarte mulţi români este cel al curăţeniei şi îngrijirii de persoane la domiciliu. În Spania trăiesc 6,5 milioane de rezidenţi străini. Oficial, români sunt 624.000, neoficial – peste 1.000.000.

 

 

Românii din sudul Ucrainei şi-ar dori redeschiderea Consulatului român de la Odessa, închis la scurt timp după izbucnirea războiului din ţara vecină, dar şi înfiinţarea unuia nou la Ismail. Potrivit trimisului Radio România în regiune, etnicii români sunt nemulţumiţi de faptul că România nu a deschis Consulatul de la Odessa de mai bine de doi ani. Valentin Stroia, preşedintele Asociaţiei de Români „Gavril Muzicescu”, a precizat că acesta este, de altfel, singurul consulat acreditat în Odessa care, încă, nu s-a redeschis. La ora actuală, în Ucraina, la Kiev este deschisă Ambasada României, iar la Cernăuţi funcţionează Consulatul României.

 

 

Două grupuri de români au rămas blocate pe Aeroportul Internaţional din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate din lume, după inundaţiile recente, cele mai puternice din ultimii 75 de ani. Ministerul de Externe de la Bucureşti a anunțat monitorizarea situaţiei. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Radu Filip, reprezentanţii Consulatului General al României la Dubai au întreprins demersuri în regim de urgenţă pe lângă autorităţile aeroportuare şi reprezentanţii companiilor aeriene pentru a se asigura de respectarea drepturilor românilor în situaţia dată. De asemenea, în dialogul permanent cu persoanele în cauză, reprezentanţii oficiului consular le-au recomandat să respecte instrucţiunile autorităţilor, pentru a evita orice riscuri generate de situaţia cu caracter excepţional. Pagubele sunt foarte mari, după ce apele au acoperit străzi întregi din Dubai, care, în mod obişnuit, are o climă aridă.

 

 

Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a avut o nouă întrevedere cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel – a anunţat ambasada într-o postare pe pagina sa de Facebook. Întâlnirea a avut loc la Reşedinţa Patriarhală. Cei doi se mai întâlniseră la 26 martie. Conform sursei, discuţia a oferit prilejul de a fi reafirmată importanţa promovării toleranţei religioase şi respectului între culturi, atât de necesare în prevenirea manifestărilor de ură şi extremism, precum şi în vederea consolidării valorilor democratice, îndeosebi în această perioadă de mare nelinişte şi suferinţă. În cadrul schimbului de opinii, au fost apreciate legăturile dintre România şi Israel, un accent deosebit revenind importanţei dialogului interconfesional. Un subiect de relevanţă constantă a fost legat și de pelerinajele cetăţenilor români în Israel. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis, duminică, un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone şi rachete al Iranului asupra Israelului, în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de escaladarea conflictului militar.

 

 

Un pandantiv din aur descoperit în situl Cârlomăneşti-Cetăţuia, datat în secolele II-I înainte de Hristos, va putea fi admirat în cadrul expoziţiei ‘Dacia, regatul aurului şi argintului’ care urmează să fie prezentată, anul acesta, la Drents Museum din Assen, Olanda. Potrivit Muzeului Judeţean Buzău, care a fost solicitat să expună piesa în cadrul expoziţiei, pandantivul face parte din Tezaurul Naţional. Potrivit specialiştilor, podoaba din aur, având 2,5 centimetri şi o grosime medie de 0,7 mm, ar fi aparţinut unui membru al clasei înalte sau ar putea reprezenta un trofeu de război. Piesa are o stare de conservare foarte bună, ceea ce o face valoroasă din punct de vedere muzeal – a precizat directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache. Expoziţia din Olanda va fi deschisă în iulie 2024.

RadioRomaniaInternational · Jurnal Romanesc 18.04.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc joi, 20 februarie 2025

Jurnal românesc – 20.02.2025

Institutul Cultural Român ‘Mihai Eminescu’ de la Chişinău este partenerul expoziţiei internaţionale ‘Sărbătoarea Brâncuşi...

Jurnal românesc – 20.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 19 februarie 2025

Jurnal românesc-19.02.2025

Proiectele vizate au fost cele implementate de Parohia Ortodoxă Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Roma VII Prima Porta și de Parohia...

Jurnal românesc-19.02.2025
logo Autoritatea Electorală Permanentă
Jurnal românesc marți, 18 februarie 2025

Jurnal românesc – 18.02.2025

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până luni, au fost primite 2.657 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru...

Jurnal românesc – 18.02.2025
Jurnal românesc luni, 17 februarie 2025

Jurnal românesc – 17.02.2025

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, care a participat la Conferinţa de Securitate de la München, a discutat cu reprezentanţii companiei germane...

Jurnal românesc – 17.02.2025
Jurnal românesc vineri, 14 februarie 2025

Jurnal românesc – 14.02.2025

Peste 2.400 de români au transmis până în prezent cereri de vot prin corespondenţă, iar peste 1.400 au solicitat exercitarea votului la o...

Jurnal românesc – 14.02.2025
Jurnal românesc joi, 13 februarie 2025

Jurnal românesc – 13.02.2025

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, împreună cu echipa de viceprim-miniştri şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va avea, până...

Jurnal românesc – 13.02.2025
Jurnal românesc miercuri, 12 februarie 2025

Jurnal românesc – 12.02.2025

Membrii Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor au cerut, marți, noi clarificări de la reprezentanţii Ministerului Culturii privind furtul...

Jurnal românesc – 12.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company