Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 18.01.2018

Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, miercuri, la
Bucureşti, cu omologul său italian, Angelino Alfano, care a făcut o vizită în
România. Meleşcanu a subliniat importanţa acordată de România relaţiei cu Italia,
una excelentă, confirmată cu ocazia
aniversării în 2018 a unui deceniu de la lansarea Parteneriatului Strategic
Consolidat. A fost evidenţiată,
totodată, consistenţa cooperării bilaterale în plan economic, susţinută de
prezenţa dinamică a companiilor italiene în România, precum şi de volumul
schimburilor comerciale în creştere, care în 2017 s-au apropiat de un nivel
record de 14 miliarde euro. Totodată, ministrul Meleşcanu a evocat rolul foarte
important pe care îl are comunitatea românească din Italia, un liant foarte
puternic între cele două state
. Aceasta este cea mai numeroasă comunitate din
afara graniţelor şi, în acelaşi timp, cea mai mare comunitate de cetăţeni
străini în Italia. El a mulţumit pentru sprijinul pe care autorităţile italiene
îl acordă integrării comunităţii de români în societatea italiană. Demnitarul
român a subliniat importanţa cooperării
bilaterale în cadrul Uniunii Europene. România şi Italia continuă să
pledeze pentru o Uniune Europeană puternică, pentru o Uniune unitară, coezivă,
care să poată rezolva problemele care sunt astăzi pe agenda sa, pe baza
respectului pentru valorile şi principiile fundamentale, care formează baza
proiectului european, a subliniat Teodor Meleşcanu.

Jurnal românesc – 18.01.2018
Jurnal românesc – 18.01.2018

, 18.01.2018, 11:24

Ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, s-a întâlnit, miercuri, la
Bucureşti, cu omologul său italian, Angelino Alfano, care a făcut o vizită în
România. Meleşcanu a subliniat importanţa acordată de România relaţiei cu Italia,
una excelentă, confirmată cu ocazia
aniversării în 2018 a unui deceniu de la lansarea Parteneriatului Strategic
Consolidat. A fost evidenţiată,
totodată, consistenţa cooperării bilaterale în plan economic, susţinută de
prezenţa dinamică a companiilor italiene în România, precum şi de volumul
schimburilor comerciale în creştere, care în 2017 s-au apropiat de un nivel
record de 14 miliarde euro. Totodată, ministrul Meleşcanu a evocat rolul foarte
important pe care îl are comunitatea românească din Italia, un liant foarte
puternic între cele două state
. Aceasta este cea mai numeroasă comunitate din
afara graniţelor şi, în acelaşi timp, cea mai mare comunitate de cetăţeni
străini în Italia. El a mulţumit pentru sprijinul pe care autorităţile italiene
îl acordă integrării comunităţii de români în societatea italiană. Demnitarul
român a subliniat importanţa cooperării
bilaterale în cadrul Uniunii Europene. România şi Italia continuă să
pledeze pentru o Uniune Europeană puternică, pentru o Uniune unitară, coezivă,
care să poată rezolva problemele care sunt astăzi pe agenda sa, pe baza
respectului pentru valorile şi principiile fundamentale, care formează baza
proiectului european, a subliniat Teodor Meleşcanu.







Preşedintele Comisiei pentru
comunităţile de români din afara graniţelor ţării, deputatul PMP Constantin
Codreanu, a subliniat necesitatea unei mai bune reprezentări în Legislativul de
la Bucureşti a comunităţilor de români din afara graniţelor ţării. El a
participat recent la Conferinţa anuală a Consiliului Mondial Român (CMR) care a
avut loc în Atlanta, Georgia, SUA.
Codreanu a declarat că va cere ca cei peste un milion de români
stabiliţi în America de Nord să aibă reprezentare distinctă în Parlamentul de la
Bucureşti. El a spus că este necesară înfiinţarea unei circumscripţii
electorale distincte pentru Republica Moldova, unde circa 1 milion de persoane
şi-au restabilit cetăţenia română. Potrivit datelor oficiale, în Statele Unite
ale Americii şi Canada locuiesc permanent 673 620 de români, însă conform
estimărilor oficiilor diplomatice ale României în spaţiul nord-american există
peste 1 milion de concetăţeni ai noştri, ceea ce, corelat cu prevederile legale
de reprezentare parlamentară, presupune înfiinţarea chiar a mai multor
circumscripţii electorale pe continentul nord-american, a susţinut Codreanu.
Discuţiile din cadrul Conferinţei anuale a CMR au subliniat necesitatea
afirmării şi consolidării unei Organizaţii Globale Româneşti capabile să
dezvolte un ‘lobby popular’ coordonat prin eforturile conjugate ale
Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului şi ale societăţii româneşti pentru
susţinerea României, a românilor de pretutindeni şi pentru promovarea valorilor
naţionale şi a idealului naţional de Reîntregire a Patriei. Consiliul Mondial
Roman este o organizaţie nonprofit cu caracter privat, constituită în scopul
dezvoltării comunităţilor româneşti de pretutindeni, de creare a unei reţele de
organizaţii ale diasporei, în vederea într-ajutorării membrilor săi şi pentru
menţinerea identităţii naţionale în ţară, în diaspora şi în teritoriile locuite
de români.





Românii
care pleacă din ţară pentru o perioadă mai mare de şase luni sau pentru mai
multe perioade ce însumează şase luni, într-un interval de 12 luni consecutive,
sunt obligaţi, de la 1 ianuarie 2018, conform legislaţiei fiscale, să depună la
Fisc un chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale. Obligaţia de
notificare a intenţiei de a pleca din România nu este nouă în legislaţia
autohtonă, însă recent a fost reglementată, printr-o ordonanţă a
Guvernului, o amendă pentru cei ce o omit, care este cuprinsă între 50 şi 100
de lei. Obligaţia depunerii chestionarului vizează orice persoană fizică ce stă
în România şi pleacă mai mult timp din ţară, indiferent de motiv (muncă, studii
etc.). Documentul trebuie înregistrat la unitatea Fiscului din raza
domiciliului cu 30 de zile înainte de plecarea din România.

Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 07 aprilie 2025

Jurnal românesc – 07.04.2025

Aflat într-o vizită în SUA, ministrul Educaţiei, Daniel David, discută zilele acestea cu absolvenţii universităţilor româneşti aflaţi în...

Jurnal românesc – 07.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 04 aprilie 2025

Jurnal românesc – 04.04.2025

Anunţul în spaţiul public privind retragerea unui candidat din competiţia electorală la prezidenţiale, după expirarea termenului prevăzut de...

Jurnal românesc – 04.04.2025
Jurnal românesc – 03.04.2025
Jurnal românesc joi, 03 aprilie 2025

Jurnal românesc – 03.04.2025

Ministrului Educației, Daniel David, face o vizită în SUA ce are ca obiectiv principal întâlnirea cu absolvenţii universităţilor româneşti...

Jurnal românesc – 03.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 02 aprilie 2025

Jurnal românesc – 02.04.2025

Desfășurat în perioada 27-30 martie, Târgul de Carte de la Leipzig a fost un succes incontestabil, iar prezența României s-a bucurat de un...

Jurnal românesc – 02.04.2025
Jurnal românesc marți, 01 aprilie 2025

Jurnal românesc – 01.04.2025

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a semnat, luni, decretul privind eliberarea din funcţia de consilier de Stat a Sandrei Pralong, la cerere,...

Jurnal românesc – 01.04.2025
Jurnal românesc luni, 31 martie 2025

Jurnal românesc – 31.03.2025

Românii, la fel ca ceilalţi europeni, au nevoie, începând din 2 aprilie, de o autorizaţie obligatorie de călătorie, dacă vor să ajungă în...

Jurnal românesc – 31.03.2025
Jurnal românesc vineri, 28 martie 2025

Jurnal românesc – 28.03.2025

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat că Ministerele de Externe şi de Interne de la Bucureşti vor colabora în perioada...

Jurnal românesc – 28.03.2025
Jurnal românesc joi, 27 martie 2025

Jurnal românesc – 27.03.2025

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat, miercuri, la ceremonia organizată la Mănăstirea Cernica, cu ocazia împlinirii,...

Jurnal românesc – 27.03.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company