Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 15.09.2022

Eurodeputaţii români au abordat din nou subiectul aderării României la spaţiul Schengen, cu ocazia dezbaterii ce a urmat discursului privind starea Uniunii Europene susţinut de şefa Executivului Comunitar, Ursula von der Leyen, în plenul Legislativului European.

Jurnal românesc – 15.09.2022
Jurnal românesc – 15.09.2022

, 15.09.2022, 10:40

Eurodeputaţii români au abordat din nou subiectul aderării României la spaţiul Schengen, cu ocazia dezbaterii ce a urmat discursului privind starea Uniunii Europene susţinut de şefa Executivului Comunitar, Ursula von der Leyen, în plenul Legislativului European.

Avem nevoie de aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, a declarat eurodeputatul Rovana Plumb, care a amintit că ţara noastră aplică în fiecare zi criteriile Schengen pentru apărarea frontierelor estice ale UE.

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a vorbit despre extinderea NATO şi a cerut aceeaşi abordare din partea statelor membre şi în cazul lărgirii spaţiul Schengen. De mulţi ani, România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile. Iar acum le îndeplineşte şi Croaţia. (…) extinderea spaţiului Schengen înseamnă mai multă securitate pentru noi toţi, a punctat Mureşan.

La rândul său, eurodeputatul Rareş Bogdan a făcut apel la solidaritate şi a afirmat că România cere ceea ce i se cuvine. Poporul român nu solicită favoruri, ci un statut demn şi legitim, într-o Europă la a cărei stabilitate şi continuitate contribuie în fiecare zi. Vrem dreptate pentru România, vrem în Schengen. Este dreptul nostru, a afirmat Rareş Bogdan.

Decizia de aderare la spaţiul european de liberă circulaţie este una politică şi se poate lua, în Consiliul European, doar cu unanimitatea voturilor reprezentanţilor statelor membre.

Ministerul de Externe informează că sindicatul naţional al controlorilor de trafic aerian din Franţa a anunţat intrarea în grevă de la data de 16 septembrie, ora 6.00, până pe 17 septembrie, la aceeaşi oră. În perioada menţionată, vor fi asigurate doar jumătate din zborurile programate. Bucureştiul îi îndeamnă pe cetăţenii români să consulte site-ul parisaeroport.fr şi să verifice informaţiile oferite de operatorii şi companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătorii. Românii pot solicita asistenţă consulară Ambasada ţării noastre la Paris şi la Consulatele Generale la Marsilia, Lyon şi Strasbourg ale căror date de contact se găsesc pe paginile de internet paris.mae.ro, marsilia.mae.ro, lyon.mae.ro şi strasbourg.mae.ro. Bucureştiul le reaminteşte românilor care se deplasează în străinătate că au la dispoziţie şi aplicaţia mobilă Călătoreşte în siguranţă, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie actualizate.

Asociația co/rizom reprezintă România la Festivalul Internațional Săptămâna de Design de la Viena, care se desfășoară în perioada 16 – 25 septembrie. În cadrul expoziţiei intitulate Puterea celor trei: vizualizarea abilităților extraordinare și a puterii colaborării co/rizom va prezenta proiecte realizate de meşteşugari din Ungaria, Georgia, Austria, Bosnia, Nigeria, Albania şi România. Proiectele româneşti sunt Zestrea Beiușeana / Beiuș, Vasilică Isăcescu / Talpe, Angelică Papaleț / Periș şi Victor Clopotar / Brăteiu. co/rizom va deschide în spațiul central al Festivalului şi un stand expozițional de prezentare a activității sale prin care susține producția, promovarea și distribuția de produse artizanale autentice. Asociaţia transformă conceptele și competențele meșteșugarilor în mijloace de a-și asigura un venit. Lansat în 2007, Viena Design Week a devenit cel mai important festival de profil din spațiul austriac. Manifestarea se axează pe designul de produs, industrial, grafic, de mobilier, dar şi pe design social şi arhitectură. Participarea românească este sprijinită de ICR Viena.

Expoziția Cum am ajuns aici? a artistului Vladimir Păun-Vrapciu va fi deschisă, la 16 septembrie, la galeria Accademiei di Romania la Roma. Vor fi expuse 16 lucrări de pictură și grafică ce evocă experiențele creatorului din ultimii doi ani, în care lumea pare să se fi oprit din cauza pandemiei de coronavirus. Una dintre aceste lucrări, intitulată 24-25 decembrie, a primit trofeul The Best Artist și Premiul Special al Juriului Internațional al Bienalei de la Florența. Vladimir Păun-Vrapciu este membru al Ordinului Arhitecților din România, Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Asociaţiei Internaţionale a Artelor Vizuale. A avut expoziții personale şi de grup în România, Statele Unite ale Americii, Italia, Franţa şi Macedonia de Nord, iar proiectele sale au fost selectate pentru diverse Anuale și Bienale. Expoziția de la Roma va rămâne deschisă timp de două săptămâni, până la 30 septembrie.


RadioRomaniaInternational · Jurnal romanesc 15.09.2022
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 26 februarie 2025

Jurnal românesc – 26.02.2025

Fundaţia Culturală Dalles a Academiei Române invită publicul, joi, pe 27 februarie, la București, la conferinţa ‘Cum vorbim. Limba...

Jurnal românesc – 26.02.2025
Jurnal românesc – 25.02.2025
Jurnal românesc marți, 25 februarie 2025

Jurnal românesc – 25.02.2025

Cererile au fost înregistrate pe portalul www.votstrainatate.ro din partea alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, de...

Jurnal românesc – 25.02.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc luni, 24 februarie 2025

Jurnal românesc – 24.02.2025

Londra este cea de-a treia capitală din lume cu cei mai mulţi vorbitori de limbă română, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES,...

Jurnal românesc – 24.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025
Jurnal românesc joi, 20 februarie 2025

Jurnal românesc – 20.02.2025

Institutul Cultural Român ‘Mihai Eminescu’ de la Chişinău este partenerul expoziţiei internaţionale ‘Sărbătoarea Brâncuşi...

Jurnal românesc – 20.02.2025
Jurnal românesc miercuri, 19 februarie 2025

Jurnal românesc-19.02.2025

Proiectele vizate au fost cele implementate de Parohia Ortodoxă Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Roma VII Prima Porta și de Parohia...

Jurnal românesc-19.02.2025
Jurnal românesc marți, 18 februarie 2025

Jurnal românesc – 18.02.2025

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până luni, au fost primite 2.657 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru...

Jurnal românesc – 18.02.2025
Jurnal românesc luni, 17 februarie 2025

Jurnal românesc – 17.02.2025

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, care a participat la Conferinţa de Securitate de la München, a discutat cu reprezentanţii companiei germane...

Jurnal românesc – 17.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company