Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 12.07.2024

România depune eforturi diplomatice pe toate liniile pentru ca în acest an să fie atins obiectivul de intrare în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Jurnal românesc – 12.07.2024
Jurnal românesc – 12.07.2024

, 12.07.2024, 11:10

România depune eforturi diplomatice pe toate liniile pentru ca în acest an să fie atins obiectivul de intrare în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Acesta a subliniat că, în tratate, nu este stipulată o dată precisă, ci doar criterii, iar acestea au fost îndeplinite demult. „Această intrare în spaţiul Schengen este o decizie care, conform tratatelor, se ia cu unanimitate şi nu ţine doar de eforturile pe care le face România”, a adăugat Predoiu.

În ceea ce priveşte migraţia ilegală, factor invocat de Austria pentru refuzarea accederii ţării noastre la spaţiul european de liberă circulaţie, ministrul a arătat că, în ultimele 12 luni, în România migraţia ilegală a scăzut cu 72 de procente, performanţă recunoscută chiar în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, unde se iau deciziile privind aderarea la Schengen.

Mai mult de atât, România a fost dată drept exemplu de bune practici în privinţa combaterii migraţiei ilegale şi cooperării la frontiere, a precizat Predoiu. El a anunţat că subiectul Schengen se află pe agenda Consiliului JAI programat la toamnă şi că, în pregătirea acestuia, are discuţii săptămânale cu omologii săi europeni referitoare la combaterea migraţiei ilegale şi la cooperarea poliţienească transfrontalieră.

 

 

Poliţiştii de frontieră români aflaţi în misiune Frontex în Marea Mediterană au salvat 79 de migranţi aflaţi pe o barcă din lemn, la 12 mile marine sud de insula italienească Lampedusa, transmite Garda de Coastă. Cei 70 de bărbaţi, 5 femei şi 4 copii, provenind din Egipt, Pakistan şi Siria se aflau în pericol din cauza stării precare a ambarcaţiunii, a supraîncărcării acesteia şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile. Aceştia că au fost aduşi la bordul navei româneşti şi transportaţi în port, unde au fost preluaţi de către autorităţile italiene. Nava maritimă de patrulare MAI 3064 are un echipaj format din 8 poliţişti de frontieră. Începând din 12 iunie, aceştia execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal al operaţiunii maritime comune îl reprezintă sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a UE.

 

 

Nava-şcoală „Mircea”, care se află într-un marş de instrucţie în Marea Mediterană, va face ascală în portul francez Seyne-sur-Mer, în fața radei Toulon, în perioada 15-19 iulie, transmite Consulatul General al României la Marsilia. Reprezentanţa diplomatică anunţă că velierul va fi deschis accesului publicului între 15 şi 18 iulie. Bricul de lemn cu trei catarge, care și-a început marșul de instrucție de 3.400 de mile marine la 26 iunie, are la bord 86 de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, precum şi 8 studenţi străini de la academii partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania şi Turcia. Anul acesta, Bricul „Mircea” a împlinit împlinit 85 de ani de când se află în serviciul Forțelor Navale Române. Până în prezent, nava-şcoală a efectuat peste 40 de marșuri pe mările lumii și a traversat de trei ori Oceanul Atlantic. Botezată după Mircea cel Bătrân, voievodul Țării Românești între 1386-1418, nava a fost construită la finele anilor ’30 ai secolului trecut la Hamburg, în Germania, şi joacă un rol important de reprezentare, fiind Ambasadorul Onorific al României pe mările şi oceanele lumii.

 

 

Membrii comunității ortodoxe române din Japonia sunt aşteptaţi la Marșul pentru viață 2024, care va avea loc pe 15 iulie, la Tokyo. Evenimentul, care ajunge anul acesta la a 11-a ediție, este organizat annual în Ţara Soarelui Răsare de Ziua Marinei, aleasă pentru că numele ei, literal „Ziua Oceanului” în japoneză, sună exact ca „ziua de naștere”, scrie basilica.ro. Primul Marș pentru viață din istorie a avut loc în Statele Unite ale Americii, la Washington, în 1974, iar cel mai recent, anul acesta, pe 6 iulie, la Dublin, în Irlanda. În România și Republica Moldova, eparhiile Bisericii Ortodoxe Române au organizat Marșul pentru viață pe ambele maluri ale Prutului la 30 martie. Aproxmativ 10.000 de români trăiesc, muncesc sau studiază în Japonia, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti.

RadioRomaniaInternational · Jurnal Romanesc 12.07.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 25 decembrie 2024

Jurnal românesc – 25.12.2024

O expoziție de fotografie în aer liber, “Revoluţia română la 35 de ani”, poate fi văzută la Varșovia, în Polonia. Aceasta prezintă...

Jurnal românesc – 25.12.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 24 decembrie 2024

Jurnal românesc – 24.12.2024

La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc...

Jurnal românesc – 24.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 23 decembrie 2024

Jurnal românesc – 23.12.2024

Senatorii şi deputaţii din noul Parlament bicameral al României s-au reunit în şedinţe separate, pentru validarea mandatelor noilor aleşi şi...

Jurnal românesc – 23.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 20 decembrie 2024

Jurnal românesc – 20.12.2024

Evenimentele de la Zagreb, Rijeka si Split au fost organizate în parteneriat cu Ambasada României în Croația, Facultatea de Filosofie Zagreb,...

Jurnal românesc – 20.12.2024
Jurnal românesc joi, 19 decembrie 2024

Jurnal românesc – 19.12.2024

În intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe...

Jurnal românesc – 19.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal românesc – 18.12.2024

În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum)...

Jurnal românesc – 18.12.2024
Jurnal românesc marți, 17 decembrie 2024

Jurnal românesc – 17.12.2024

Recepţia organizată, pe 16 decembrie, de Ambasada României la Dublin cu ocazia Zilei Naţionale a fost dedicată Revoluţiei române din decembrie...

Jurnal românesc – 17.12.2024
Jurnal românesc luni, 16 decembrie 2024

Jurnal românesc – 16.12.2024

Coregrafia face parte dintr-o reflecție artistică continuă a coregrafului asupra crizei climatice și a biodiversității și explorează relația...

Jurnal românesc – 16.12.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company