Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 12.01.2018

Ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul său de la Kiev, Pavlo Klimkin, au convenit, joi, la Cernăuţi, începerea negocierilor pentru încheierea unui protocol privind aplicarea noii Legi a Educaţiei din Ucraina, care să garanteze dreptul membrilor comunităţii româneşti de a învăţa în limba maternă. Ministrul Meleşcanu a spus că Bucureştiul îşi va menţine îngrijorarea, până se va găsi o soluţie realistă, fiindcă actul normativ are un impact negativ asupra dreptului la educaţie al minorităţii române din Ucraina. Cu prilejul vizitei în ţara vecină, Teodor Meleşcanu s-a întâlnit cu reprezentanţii minorităţii române din regiunea Cernăuţi, a participat la ceremonia de inaugurare a unei şcoli cu predare în limba română din localitatea Iordăneşti şi a vizitat un liceu cu predare în limba română. El a anunţat că Guvernul de la Bucureşti intentionează să acorde burse elevilor români din Ucraina cu rezultate deosebite la învăţătură, iar că profesorii se vor putea recalifica în ţară, Bucureştiul urmând să iniţieze un astfel de demers. Şeful diplomaţiei române a mai spus că, în acest an, vor fi deschise două noi puncte de trecere a frontierei între România şi Ucraina.

Jurnal românesc – 12.01.2018
Jurnal românesc – 12.01.2018

, 12.01.2018, 12:25

Ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, şi omologul său de la Kiev, Pavlo Klimkin, au convenit, joi, la Cernăuţi, începerea negocierilor pentru încheierea unui protocol privind aplicarea noii Legi a Educaţiei din Ucraina, care să garanteze dreptul membrilor comunităţii româneşti de a învăţa în limba maternă. Ministrul Meleşcanu a spus că Bucureştiul îşi va menţine îngrijorarea, până se va găsi o soluţie realistă, fiindcă actul normativ are un impact negativ asupra dreptului la educaţie al minorităţii române din Ucraina. Cu prilejul vizitei în ţara vecină, Teodor Meleşcanu s-a întâlnit cu reprezentanţii minorităţii române din regiunea Cernăuţi, a participat la ceremonia de inaugurare a unei şcoli cu predare în limba română din localitatea Iordăneşti şi a vizitat un liceu cu predare în limba română. El a anunţat că Guvernul de la Bucureşti intentionează să acorde burse elevilor români din Ucraina cu rezultate deosebite la învăţătură, iar că profesorii se vor putea recalifica în ţară, Bucureştiul urmând să iniţieze un astfel de demers. Şeful diplomaţiei române a mai spus că, în acest an, vor fi deschise două noi puncte de trecere a frontierei între România şi Ucraina.



O delegaţie a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni se deplasează de urgenţă în Sevillia, în Spania, pentru a sprijini comunitatea de români din teritoriu în urma incidentului petrecut în localitatea Pedrera. Trei români au fost arestaţi după ce au agresat doi spanioli, în urma unui accident rutier uşor. Gestul românilor a provocat furia unor localnici, care au ieşit în strada cerând să se ia măsuri împotriva comunităţii de români din Pedrera. Unii protestatari au devenit violenţi şi au distrus autoturisme ale românilor. Forţele de ordine au arestat şapte protestatari. Primarul localităţii, Manuel Nogales, a cerut populaţiei să lase autorităţile să-şi facă treaba, dar a spus şi că i-ar plăcea să vadă oameni împuşcaţi. Primarul, membru al formaţiunii Stânga Unită, a admis ulterior că a folosit un limbaj „foarte nefericit”. În vederea prevenirii escaladării cazului, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni precizează într-un comunicat că va avea întrevederi cu autorităţile locale spaniole şi întâlniri cu membrii comunităţii româneşti. Ministerul susţine respectarea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor cetăţenilor români şi îi îndeamnă pe cei din Pedrera să se adreseze autorităţilor române, dacă au nevoie de asistenţă.



Sibiul participă, începând din 11 ianuarie, la Târgul de Turism de la Viena. Pentru promovarea ofertei turistice a oraşului sunt puse la dispoziţia vizitatorilor târgului peste 1.000 de materiale promoţionale, inclusiv versiunea actualizată a broşurii de prezentare a oraşului, intitulată „Sibiu, tânăr din 1191”, care cuprinde informaţii despre obiectivele turistice, evenimentele culturale de tradiţie, dar şi o listă cu unităţi de cazare şi masă. În perioada 13-21 ianuarie, Sibiul va fi prezent şi la Târgul de Turism de la Stuttgart, care este vizitat anual de peste 200.000 de oameni. La ambele târguri de turism, zona Sibiului va fi promovată şi ca o destinatie de turism gastronomic, având în vedere că judeţul Sibiu va deţine, în anul 2019, titlul de Regiune Gastronomică Europeană.

Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 04 martie 2025

Jurnal românesc – 04.03.2025

România este în plin proces de transformare radicală a serviciilor vamale, care va continua din perspectiva intrării în Spaţiul Schengen – se...

Jurnal românesc – 04.03.2025
Jurnal românesc – 03.03.2025
Jurnal românesc luni, 03 martie 2025

Jurnal românesc – 03.03.2025

Partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi mai au la...

Jurnal românesc – 03.03.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc vineri, 28 februarie 2025

Jurnal Românesc – 28.02.2025

Secţiile de votare organizate în diaspora la alegerile prezidenţiale din luna mai vor fi monitorizate video, se arată într-un document elaborat...

Jurnal Românesc – 28.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 27 februarie 2025

Jurnal românesc – 27.02.2025

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis marţi ca solicitarea de revocare din funcţie a lui Greblă să fie trimisă către...

Jurnal românesc – 27.02.2025
Jurnal românesc miercuri, 26 februarie 2025

Jurnal românesc – 26.02.2025

Fundaţia Culturală Dalles a Academiei Române invită publicul, joi, pe 27 februarie, la București, la conferinţa ‘Cum vorbim. Limba...

Jurnal românesc – 26.02.2025
Jurnal românesc marți, 25 februarie 2025

Jurnal românesc – 25.02.2025

Cererile au fost înregistrate pe portalul www.votstrainatate.ro din partea alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, de...

Jurnal românesc – 25.02.2025
Jurnal românesc luni, 24 februarie 2025

Jurnal românesc – 24.02.2025

Londra este cea de-a treia capitală din lume cu cei mai mulţi vorbitori de limbă română, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES,...

Jurnal românesc – 24.02.2025
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company