Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 10.12.2024

Ministerul de Externe de la București informează că, în cazul stabilirii reședinței sau domiciliului în străinătate, cetățenii români au obligația de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României

Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 10.12.2024, 11:22

Ministerul de Externe de la București informează că, în cazul stabilirii reședinței sau domiciliului în străinătate, cetățenii români au obligația de a se înregistra la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea din 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, ministerul recomandă și cetăţenilor români care călătoresc în străinătate doar pentru o ședere de scurtă durată, fără a-și stabili reședința sau domiciliul în altă țară, să îşi înregistreze prezența, în mod voluntar, la cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă. În acest caz, înregistrarea nu reprezintă o obligație legală, ci un instrument util, care poate facilita acordarea de asistență și protecție consulară în situații deosebite precum conflicte militare, atentatele teroriste, calamitățile naturale.

În toate situațiile, înregistrarea cetățenilor români la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate se operează în baza acordului persoanei. Pentru efectuarea formalităților de înregistrare a cetățenilor români la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din străinătate nu se percep taxe consulare.

În perioada 4-8 decembrie, la București s-a desfășurat târgul de carte „Gaudeamus”, în cadrul căruia scriitoarea și criticul literar Victoria Fonari din Republica Moldova și-a lansat volumul de versuri „Portalul inimii”, informează MOLDPRES, citat de Radio Chișinău. Pe 1 noiembrie, Victoriei Fonari i s-a decernat Premiul Special „Nicolae Dabija” oferit de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău, pentru promovarea culturii române în Basarabia și Bucovina de Nord, în cadrul manifestării nationale Toamna bacoviană.

Victoria Fonari s-a născut în 1975 în Chișinău. În 1996, a absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, specialitatea limba și literatura română și limba latină, prima promoție în R. Moldova cu această specializare. În 2007, devine conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova. În calitate de cercetător, a semnat peste 110 de articole științifice, inclusiv patru monografii. A editat cărți de critică literară printre care „Factorii intelectual și sentimental în opera lui Aureliu Busuioc” și „Hermeneutica literară”. De asemenea, a editat cărți pentru copii. A fost distinsă cu premii literare din Republica Moldova, România și Italia.

Accademia di Romania din Roma, în colaborare cu Colegiul Pio Romeno, Biserica și Abația Benedictină Sant’Anselmo, anunță un concert de orgă susținut de artista română Iulia Reitu. ICR notează că evenimentul, ce îmbină muzica clasică cu armoniile colindelor tradiționale, va avea loc pe 12 decembrie, în Biserica Sant’Anselmo sull’Aventino. Iulia Reitu și-a început educația muzicală prin studiul pianului în cadrul Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, sub îndrumarea doamnei profesor Natalia Coloros-Mocănescu, participând anual la cursurile de măiestrie oferite de pianista concertistă Léa-Yoanna Adam. A început studiul orgii în anul 2017 în cadrul Facultății de Muzică a Universității „Transilvania” din Brașov, debutând ca organist în cadrul stagiunii de concerte din anul 2019 de la Biserica Neagră, unde a revenit, mai apoi, cu concerte. În prezent, urmează cursurile Facultății de Muzică Bisericească Evanghelică din Tübingen.

Institutul Cultural Român de la Viena marchează, în perioada 11 decembrie 2024-14 ianuarie 2025, împlinirea a 35 de ani de la Revoluția Română din 1989, moment istoric care desemnează începutul libertății și democrației în România, odată cu căderea regimului comunist, printr-o serie de manifestări reunite sub titlul 1989: imaginile unei Revoluții. Seria de manifestări de la sediul ICR Viena include proiecția a două reportaje realizate de televiziunea austriacă ORF în 1989 și 1990 despre România, o expoziție de fotografie și un recital muzical folk-rock. Expoziția „Timişoara Incognito – Revoluţia Română 1989” reunește o colecție de fotografii, realizate în timpul Revoluției din decembrie 1989 de la Timișoara de fotograful Constantin Duma. Imaginile expuse surprind instantanee ale evenimentelor de la Timișoara din perioada 16-22 decembrie 1989, multe dintre ele necunoscute publicului. Selecția de fotografii ilustrează momente tragice din zilele Revoluției și reconstruiește desfășurarea evenimentelor prin imagini.

Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc joi, 20 februarie 2025

Jurnal românesc – 20.02.2025

Institutul Cultural Român ‘Mihai Eminescu’ de la Chişinău este partenerul expoziţiei internaţionale ‘Sărbătoarea Brâncuşi...

Jurnal românesc – 20.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 19 februarie 2025

Jurnal românesc-19.02.2025

Proiectele vizate au fost cele implementate de Parohia Ortodoxă Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Roma VII Prima Porta și de Parohia...

Jurnal românesc-19.02.2025
logo Autoritatea Electorală Permanentă
Jurnal românesc marți, 18 februarie 2025

Jurnal românesc – 18.02.2025

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că, până luni, au fost primite 2.657 de cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru...

Jurnal românesc – 18.02.2025
Jurnal românesc luni, 17 februarie 2025

Jurnal românesc – 17.02.2025

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, care a participat la Conferinţa de Securitate de la München, a discutat cu reprezentanţii companiei germane...

Jurnal românesc – 17.02.2025
Jurnal românesc vineri, 14 februarie 2025

Jurnal românesc – 14.02.2025

Peste 2.400 de români au transmis până în prezent cereri de vot prin corespondenţă, iar peste 1.400 au solicitat exercitarea votului la o...

Jurnal românesc – 14.02.2025
Jurnal românesc joi, 13 februarie 2025

Jurnal românesc – 13.02.2025

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, împreună cu echipa de viceprim-miniştri şi cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, va avea, până...

Jurnal românesc – 13.02.2025
Jurnal românesc miercuri, 12 februarie 2025

Jurnal românesc – 12.02.2025

Membrii Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor au cerut, marți, noi clarificări de la reprezentanţii Ministerului Culturii privind furtul...

Jurnal românesc – 12.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company