Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 10.02.2025

Circa 2.200 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidenţiale din 4 mai prin corespondenţă.

stiri-jurnal-romanesc-alb
stiri-jurnal-romanesc-alb

, 10.02.2025, 11:02

Circa 2.200 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidenţiale din 4 mai prin corespondenţă. Potrivit AEP, prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care deţine un document care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă din străinătate. Termenul limită de înscriere este 20 martie. Cele mai multe cereri pentru vot prin corespondenţă au venit, până acum, de la românii din: Germania, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Spania şi SUA. Amintim că la alegerile pentru preşedintele României din acest an, românii pot vota la orice secţie de votare din străinătate, chiar dacă nu s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro. Înregistrarea este necesară doar pentru votul prin corespondenţă sau pentru înfiinţarea unei secţii de votare în localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători.

Asociațiile din diasporă și centrele educaționale de studiere a limbii române peste hotare pot beneficia de granturi de până la 150 de mii de lei în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, ediția 2025, implementat cu susținerea financiară din partea Guvernului Republicii Moldova. Potrivit Moldpres, scopul programului este valorificarea potențialului și susținerea mediului asociativ al diasporei și centrelor educaționale de studiere a limbii române pentru consolidarea, dezvoltarea acestora și participarea activă la promovarea identității naționale, culturii, limbii și tradițiilor peste hotare. Banii vor putea fi utilizați pentru dotarea centrelor educaționale de studiere a limbii române peste hotare cu materiale didactice și suport tehnic, desfășurarea evenimentelor culturale de promovare a imaginii Republicii Moldova, organizarea taberelor de vară pentru copiii din diasporă. Dosarele de participare pot fi depuse până pe 18 februarie – mai precizează agenția de presă.

ICR Tokyo continuă seria „Dialoguri literare” pe 21 februarie, propunând o incursiune captivantă în diversitatea culturală și literară a României și Japoniei. Evenimentul, găzduit de Ambasada României la Tokyo, reunește scriitori din generații și medii diferite, facilitând un schimb de idei despre peisajul literar contemporan din cele două țări. Potrivit ICR, în cadrul discuțiilor, vor fi abordate subiecte de interes pentru cititori, autori și editori deopotrivă, precum piața de carte din România și Japonia, procesul de publicare în cele două spații culturale, preferințele publicului cititor și impactul volumelor premiate. Totodată, evenimentul oferă prilejul de a asculta fragmente din operele unor scriitori români stabiliți în Japonia, precum George Moise și Sabina Yamamoto, dar și ale autorilor japonezi care scriu în limba română, printre care Tettyo Saito și Yashinori Sato. Invitații vor aduce în discuție modalitățile prin care aceste culturi aparent contrastante se pot întrepătrunde și îmbogăți reciproc. Vor fi analizate, mai precizează ICR, metodele prin care scriitorii pot atrage atenția cititorilor din cele două țări și se vor explora căi de promovare a literaturii române în Japonia și invers. Seria de „Dialoguri literare” urmărește să faciliteze dialogul cultural, să implice artiști locali în descoperirea creatorilor români și să promoveze operele literare românești și japoneze în cercurile culturale din ambele țări.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău sprijină participarea muzicienilor români Cristian Minculescu, solistul formației IRIS, și Nicu Barna, Roxana Zăpârțan și Ștefan Boldijar, membrii trupei SEMNAL M, la ediția specială a proiectului simfonic „Țară Mică – Cântec Mare” dedicată muzicii românești din anii ’60-’80. Evenimentul va avea loc pe 22 februarie 2025, la Palatul Național „Nicolae Sulac” din Chișinău și va cuprinde o selecție cu cele mai îndrăgite melodii ale anilor ‘60-‘80 reinterpretate de orchestra simfonică Moldovan National Youth Orchestra sub bagheta dirijorului Andriano Marian, de Studioul Muzical-coral „Lia-Ciocârlia”, Corul de copii „Capriccio”, precum și de alți interpreți. Programul concertului va cuprinde melodii celebre interpretate de Iris, Semnal M, Phoenix, Mondial, Mihaela Runceanu, Sincron, Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu și Vasile Șeicaru.

 

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 10.02.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc miercuri, 23 aprilie 2025

Jurnal românesc – 23.04.2025

Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a avut, marţi, o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, în cadrul căreia...

Jurnal românesc – 23.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 22 aprilie 2025

Jurnal românesc – 22.04.2025

Cetățenia română devine mai greu de obținut. În urma unor modificări legislative, cunoașterea limbii române devine obligatorie pentru toți...

Jurnal românesc – 22.04.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc luni, 21 aprilie 2025

Jurnal românesc – 21.04.2025

Cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, Pavilionul României din cadrul Expoziţiei Mondiale EXPO 2025 Osaka a găzduit în zilele de 19 şi 20 aprilie...

Jurnal românesc – 21.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 18 aprilie 2025

Jurnal românesc – 18.04.2025

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prefericitul Părinte Daniel, a transmis miercuri un mesaj destinat credincioșilor, cu ocazia sărbătorilor...

Jurnal românesc – 18.04.2025
Jurnal românesc joi, 17 aprilie 2025

Jurnal românesc – 17.04.2024

Senatul a adoptat, recent, proiectul legislativ care reglementează emiterea actelor de identitate, inclusiv pentru românii cu domiciliul în...

Jurnal românesc – 17.04.2024
Jurnal românesc miercuri, 16 aprilie 2025

Jurnal românesc – 16.04.2025

ICR susține participarea, în perioada 25 aprilie-3 mai,  a trei artiști – Antonia Scutaru, Diana Mihalascu și Leonard Chionac – în...

Jurnal românesc – 16.04.2025
Jurnal românesc marți, 15 aprilie 2025

Jurnal Românesc – 15.04.2025

19 aprilie este termenul-limită pentru depunerea solicitărilor de acreditare a observatorilor internaţionali, reprezentanţilor mass-media...

Jurnal Românesc – 15.04.2025
Jurnal românesc luni, 14 aprilie 2025

Jurnal românesc – 14.04.2025

Pe 12 aprilie, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului Comunității Românești din Regiunea Odesa, informează BucPress....

Jurnal românesc – 14.04.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company