Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 09.06.2022

***Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede crearea unor grupe de acomodare în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii şcolarizaţi anterior în străinătate, în care aceştia să beneficieze de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Potrivit iniţiatoarelor proiectului, deputatele USR Simina Tulbure şi Oana Ţoiu, proiectul legislativ vine în sprijinul elevilor şi familiilor acestora care au fost parte a diasporei româneşti, dar şi al profesorilor care le predau elevilor anterior şcolarizaţi în alt stat. Astfel, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului, care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, inspectoratele şcolare organizează aceste grupe de acomodare, în cadrul cărora sunt predate noţiuni de limbă şi cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordinul ministrului educaţiei.

Jurnal românesc – 09.06.2022
Jurnal românesc – 09.06.2022

, 09.06.2022, 11:00

***Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede crearea unor grupe de acomodare în cadrul unităţilor de învăţământ pentru elevii şcolarizaţi anterior în străinătate, în care aceştia să beneficieze de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească. Potrivit iniţiatoarelor proiectului, deputatele USR Simina Tulbure şi Oana Ţoiu, proiectul legislativ vine în sprijinul elevilor şi familiilor acestora care au fost parte a diasporei româneşti, dar şi al profesorilor care le predau elevilor anterior şcolarizaţi în alt stat. Astfel, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului, care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, inspectoratele şcolare organizează aceste grupe de acomodare, în cadrul cărora sunt predate noţiuni de limbă şi cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordinul ministrului educaţiei.

Copiii care revin acasă au nevoie de sprijin pentru a se integra şi profesorii sunt cei care o vor putea face datorită acestui proiect de lege, a declarat Simina Tulbure.

La rândul său, Oana Ţoiu a afirmat că pentru multe familii, decizia de a se întoarce depinde de posibilitatea de integrare a copiilor, în special în şcoală şi în colectivitate, iar acest proiect contribuie la rezolvarea acestei probleme.

Conform Inspectoratelor Şcolare Judeţene, numărul elevilor anterior şcolarizaţi în străinătate, care s-au integrat în sistemul de învăţământ din România, a fost de 10.081 în 2019, de 9.589 în 2020 şi a ajuns la 11.286 anul trecut. Pentru a ajunge la promulgare, proiectul de lege are nevoie şi de votul în Senat, care este camera decizională în această speţă.

***Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită Guvernului accelerarea procesului de aderare la spaţiul Schengen şi simplificarea procedurilor administrative la punctele trecere a frontierelor, cu scopul de a reduce timpii de aşteptare foarte mari care perturbă grav operaţiunile internaţionale ale transportatorilor români. Organizaţia arată că, la data de 7 iunie, la punctele de trecere a frontierei Nadlac 2, Borş şi Petea se înregistrau cozi de camioane de peste 25 km. Dacă astăzi România ar fi fost în spaţiul Schengen, s-ar fi eliminat mai multe probleme întâmpinate în prezent, iar timpii de aşteptare la frontieră s-ar fi redus semnificativ, transmite Uniunea. Transportatorii mai arată că aproape 40% din totalul timpului destinat transporturilor reprezintă întârzierea la trecerea frontierelor, lucru inadmisibil în Spaţiul Economic European. Ei atrag atenţia şi asupra situaţiei de la frontierele externe ale UE, cu Ucraina şi Republica Moldova, unde timpii de aşteptare depăşeau, la 7 iunie, 30 de ore şi apreciază că aglomeraţia s-ar putea rezolva în mare parte prin simplificarea procedurilor administrative. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a fost fondată în 1990 şi reprezintă interesele a peste 16.000 de operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

***Prima expoziție retrospectivă internațională dedicată pictorului Paul Neagu este deschisă la BRUSEUM din Graz, în Austria, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena. Expoziția, ce cuprinde toate etapele de lucru ale activității artistului – desen și gravură, obiect, sculptură, performance-uri filmate și materiale de arhivă, a fost prezentată în premieră în 2021 la Muzeul de Artă Liechtenstein. La Graz sunt expuse aproximativ 200 de lucrări și alte materiale documentare conexe, provenite atât din România, cât și din străinătate. Paul Neagu a fost un artist plastic, pictor, desenator, grafician, sculptor, poet şi profesor de artă, care a trăit și lucrat la Londra începând din 1971. Este considerat cel mai important artist plastic român după Constantin Brâncuși. Lucrările sale se află în colecțiile unor instituții prestigioase din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franţa, Irlanda, Elveţia, România şi Japonia. Expoziţia de la BRUSEUM din Graz este deschisă până la 25 septembrie.

***Autorii Tatiana Ţîbuleac, Varujan Vosganian, Iulian Ciocan şi Vlad Zografi sunt invitaţi ai standului naţional al României de la Târgul Internaţional de Carte Lumea cărţii, care are loc în perioada 9-12 iunie, la Praga. Standul României este organizat de Ministerul Culturii, în parteneriat cu reprezentanţa din Cehia a Institutului Cultural Român. Invitatul de onoare al ediţiei de anul acesta este Italia, iar motto-ul evenimentului este un citat din romanul Numele Trandafirului, de Umberto Eco: Trăim pentru cărţi. Plăcută misiune în lumea aceasta stăpânită de dezordine şi de decădere. România a fost la rândul ei invitată de onoare a Târgului de Carte de la Praga în 2012.


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 09.06.2022

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 09.06.2022
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 20 decembrie 2024

Jurnal românesc – 20.12.2024

Evenimentele de la Zagreb, Rijeka si Split au fost organizate în parteneriat cu Ambasada României în Croația, Facultatea de Filosofie Zagreb,...

Jurnal românesc – 20.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 19 decembrie 2024

Jurnal românesc – 19.12.2024

În intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe...

Jurnal românesc – 19.12.2024
Jurnal românesc – 18.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal românesc – 18.12.2024

În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum)...

Jurnal românesc – 18.12.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 17 decembrie 2024

Jurnal românesc – 17.12.2024

Recepţia organizată, pe 16 decembrie, de Ambasada României la Dublin cu ocazia Zilei Naţionale a fost dedicată Revoluţiei române din decembrie...

Jurnal românesc – 17.12.2024
Jurnal românesc luni, 16 decembrie 2024

Jurnal românesc – 16.12.2024

Coregrafia face parte dintr-o reflecție artistică continuă a coregrafului asupra crizei climatice și a biodiversității și explorează relația...

Jurnal românesc – 16.12.2024
Jurnal românesc vineri, 13 decembrie 2024

Jurnal Românesc – 13.12.2024

Institutul Cultural Român de la Viena marchează, în perioada 11 decembrie – 14 ianuarie, împlinirea a 35 de ani de la Revoluția română...

Jurnal Românesc – 13.12.2024
Jurnal românesc joi, 12 decembrie 2024

Jurnal românesc – 12.12.2024

Miniştrii de interne din ţările membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au aprobat, joi dimineaţa, aderarea României şi Bulgariei...

Jurnal românesc – 12.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 11 decembrie 2024

Jurnal românesc – 11.12.2024

Decizia urmează să fie luată, joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, unde, pentru a putea fi adoptată, are...

Jurnal românesc – 11.12.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company