Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 08.07.2024

ICR Varșovia colaborează cu Fundația Olga Tokarczuk și susține participarea traducătorilor Cristina Godun și Constantin Geambașu la Festivalul Traducătorilor Olgăi Tokarczuk.

stiri-jurnal-romanesc-alb
stiri-jurnal-romanesc-alb

, 08.07.2024, 11:00

ICR Varșovia colaborează cu Fundația Olga Tokarczuk și susține participarea traducătorilor Cristina Godun și Constantin Geambașu la Festivalul Traducătorilor Olgăi Tokarczuk. În anul 2022, Fundația a organizat primul Congres Mondial al Traducătorilor Olgăi Tokarczuk, redenumit, în 2024, cu ocazia celei de-a X-a ediții a Festivalului Góry Literatury (Munții Literaturii), Festivalul Traducătorilor Olgăi Tokarczuk.

Evenimentul va avea loc în perioada 8 – 11 iulie în localități din Silezia Inferioară, în organizarea Fundației Olga Tokarczuk, și este un eveniment care va reuni peste 30 din cei peste 150 de traducători ai operei câștigătoarei Premiului Nobel pentru Literatură din 2018. Pe lângă ateliere, vor avea loc și opt evenimente deschise publicului: patru mese rotunde, două întâlniri cu scriitori de literatură poloneză – Michał Rusinek, Wojtek Chmielarz, Małgorzata Lebda și Wioletta Grzegorzewska – și două ateliere pentru copii.

Născută în 1962, Olga Tokarczuk este unul dintre cei mai faimoşi şi mai iubiţi scriitori contemporani din Polonia, numărându-se printre câştigătorii celei mai prestigioase distincţii literare naţionale și internaționale. Tradusă în foarte multe limbi, proza Olgăi Tokarczuk are deja adaptări pentru teatru și cinema.

 

 

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani ai Institutului Francez în România, până pe 30 iulie, cele mai bune lucrări ale Olimpiadei de Benzi Desenate, ediţia a V-a, sunt expuse outdoor, pe gardul Institutului Francez din Bucureşti. Potrivit organizatorilor, tema ediţiei din acest an este ‘România 100 la Jocurile Olimpice – 100 de ani de la prima medalie olimpică obţinută la JO (Paris 1924)’, o invitaţie de a explora, inova şi de a transpune în benzi desenate ceea ce înseamnă spiritul olimpic, inspirându-ne din istoria bogată a României la JO şi a relaţiei sale cu Franţa şi Parisul, o sursă infinită de subiecte şi influenţe, îmbinarea dintre sport / spiritul olimpic şi cultură.

Olimpiada de Benzi Desenate este inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române. Evenimentul este desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Expoziţia se va muta în perioada 1 – 25 august pe gardul Casei Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor din Bucureşti. O expoziţie indoor (o selecţie a celor mai bune lucrări în limba franceză) va fi organizată în perioada 10 – 26 iulie la Alianţa Franceză din Suceava, apoi, în lunile iulie – august, la Marsilia, în Franţa. Expoziţia indoor va reveni în România şi până la finalul anului va fi expusă în diferite oraşe.

 

 

Expoziția fotografică „Ana-Maria Brânză: Grația Scrimei Feminine la cinci ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice”, s-a deschis pentru public, sâmbătă, la sediul ICR Beijing. Expoziția cuprinde o selecție de fotografii alb-negru, realizate de Theo Niculae, arhitect și artist român. Fotografiile aduc în prim-plan una dintre cele mai importante figuri feminine din scrima mondială. Theo Niculae, artist din Shanghai, specializat în fotografie experimentală și eclectică, este născut în România.

Din 2015 s-a stabilit în Shanghai, unde a fost influențat de cultura dinamică a orașului. Cu un background în arhitectură, Theo se inspiră din diversitatea urbană, explorând arhitectura, mișcarea și corpul uman în lucrările sale. Stilul său distinctiv i-a adus colaborări cu branduri și instituții internaționale printre care și Comitetul Național Olimpic Român.

Ana-Maria Brânză este o scrimeră română de renume mondial, specializată în proba de spadă. Născută în 1984 în București, ea și-a câștigat un loc de frunte în istoria sportului românesc prin multiplele sale succese internaționale. A obținut cinci medalii de aur la Campionatele Europene pe Echipe și Individual și două medalii de aur la Campionatele Mondiale pe Echipe. A participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, câștigând două medalii de argint la individual și o medalie de aur pe echipe în 2016. Expoziția rămâne deschisă publicului până la 23 septembrie.

 

 

După un debut spectaculos la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus, unde a câștigat premiul publicului, filmul „Claraˮ, în regia lui Sabin Dorohoi, continuă să strălucească pe scenele internaționale. Recent, la Hollywood – Los Angeles, producția a fost onorată cu premiul Bridging the Borders în cadrul Festivalului Filmului Sud-Est European, organizat de „Cinema Without Borders”. ICR „Titu Maiorescuˮ din Berlin aduce acum pelicula „Claraˮ în fața publicului cinefil din Germania.

Proiecțiile vor avea loc la Berlin, pe 9 iulie, și la Ulm, pe 10 iulie, în cadrul prestigiosului Festival Internațional al Dunării de la Ulm. „Claraˮ este o poveste captivantă care explorează teme profunde și universale, printr-o regie impresionantă și o distribuție talentată. Proiecțiile de la Berlin și Ulm oferă publicului german ocazia de a experimenta această creație cinematografică remarcabilă, care a primit recunoaștere internațională pentru originalitatea sa și impactul emoțional profund.

Filmul spune povestea unei tinere din România care își părăsește țara natală și copilul pentru a câștiga bani în Germania – având grijă de fiica unei familii germane. Este un film despre pierderile suferite de lucrătorii migranți și de familiile acestora, dar și despre dorințele lor. „Claraˮ e despre soarta multor români care muncesc în afara țării lor și sunt adesea nevoiți să-și lase copiii în urmă.

 

 

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 08.07.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 21 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 21.01.2025

Începând de luni până pe 20 martie, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să voteze la alegerile...

Jurnal românesc – 21.01.2025
Jurnal românesc – 20.01.2025
Jurnal românesc luni, 20 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 20.01.2025

Institutul Cultural Român și reprezentanțele sale din străinătate continuă maratonul de evenimente culturale care celebrează personalități...

Jurnal românesc – 20.01.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc vineri, 17 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 17.01.2025

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român din New York, împreună cu Ambasada României în SUA și Consulatul General al...

Jurnal românesc – 17.01.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 16 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 16.01.2025

Ministerul român de Externe, în strânsă colaborare cu ministerele Apărării şi de Interne şi în coordonare cu structurile dedicate ale...

Jurnal românesc – 16.01.2025
Jurnal românesc miercuri, 15 ianuarie 2025

Jurnal Românesc – 15.01.2025

ICR și reprezentanțele sale din străinătate desfășoară, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un maraton de trei săptămâni de evenimente....

Jurnal Românesc – 15.01.2025
Jurnal românesc marți, 14 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 14.01.2025

Ca în fiecare an pe 15 ianuarie, în România va fi marcată, miercuri, Ziua Culturii Naţionale. Aceasta e sărbătorită, de asemenea, în...

Jurnal românesc – 14.01.2025
Jurnal românesc luni, 13 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 13.01.2025

În continuare există obligativitatea ca minorul, însoţit doar de unul dintre părinţi, să aibă asupra lui şi o împuternicire din partea...

Jurnal românesc – 13.01.2025
Jurnal românesc vineri, 10 ianuarie 2025

Jurnal românesc – 10.01.2025

Din luna martie, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite, după actualizarea platformei electronice americane de autorizare a...

Jurnal românesc – 10.01.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company