Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 05.11.2020

Românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară 2,28 de miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2020, scrie Ziarul Financiar, care a analizat date furnizate de Banca Naţională a României. Potrivit publicaţiei, în primele opt luni ale anului sumele trimise de românii din diaspora au scăzut cu 13% faţă de perioada similară din 2019, pe fondul contracţiei economiilor statelor gazdă, cauzată de pandemia de COVID-19. Datele BNR relevă faptul că în ultimii 10 ani, românii care lucrează în afara graniţelor au trimis în ţară 37,3 miliarde de euro, o sumă mai mare decât totalul investiţiilor străine din aceeaşi perioadă, care au însumat 34,5 miliarde de euro. De asemenea, de la aderarea României la Uniunea Europeană, din ianuarie 2007, şi până în august 2020, românii au trimis acasă 56,8 miliarde de euro, iar de când Banca Naţională păstrează statisticile privind remiterile, adică din ianuarie 2005, conaţionalii au trimis în ţară 69 de miliarde de euro. Înainte de începutul crizei sanitare, în diaspora trăiau aproximativ 5,6 milioane de români.

Jurnal românesc – 05.11.2020
Jurnal românesc – 05.11.2020

, 05.11.2020, 12:08

Românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară 2,28 de miliarde de euro în perioada ianuarie – august 2020, scrie Ziarul Financiar, care a analizat date furnizate de Banca Naţională a României. Potrivit publicaţiei, în primele opt luni ale anului sumele trimise de românii din diaspora au scăzut cu 13% faţă de perioada similară din 2019, pe fondul contracţiei economiilor statelor gazdă, cauzată de pandemia de COVID-19. Datele BNR relevă faptul că în ultimii 10 ani, românii care lucrează în afara graniţelor au trimis în ţară 37,3 miliarde de euro, o sumă mai mare decât totalul investiţiilor străine din aceeaşi perioadă, care au însumat 34,5 miliarde de euro. De asemenea, de la aderarea României la Uniunea Europeană, din ianuarie 2007, şi până în august 2020, românii au trimis acasă 56,8 miliarde de euro, iar de când Banca Naţională păstrează statisticile privind remiterile, adică din ianuarie 2005, conaţionalii au trimis în ţară 69 de miliarde de euro. Înainte de începutul crizei sanitare, în diaspora trăiau aproximativ 5,6 milioane de români.



Compania Naţională Poşta Română anunţă că a expediat, deja, prima tranşă de buletine de vot către alegătorii din străinătate înscrişi în Registrul Electoral pentru alegerile parlamentare din decembrie. 5.742 de plicuri cu documente necesare votării prin corespondenţă, dintr-un total de 35.808 pe care Poşta Română trebuie să le trimită, au plecat deja către 37 de ţări. Printre acestea se numără state europene precum Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Bulgaria, Serbia, Ungaria sau Republica Moldova, dar şi destinaţii îndepărtate precum Haiti, Insulele Cayman, Trinidad şi Tabago sau Myanmar.


Cele mai multe plicuri vor ajunge la românii din Marea Britanie, 8.419. În interiorul plicurilor se află un certificat de alegător, o etichetă pentru sigilarea plicului exterior, un autocolant cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă, un autocolant cu menţiunea „PRIORITY/PRIORITAIRE”, un cod de bare ce asigură identificarea alegătorului, câte un buletin de vot pentru Senat şi Camera Deputaţilor, un plic interior ce conţine un plic suport în care se află două autocolante cu menţiunea „VOTAT” şi o etichetă pentru sigilarea plicului interior, precum şi instrucţiuni privind procedura de exercitare a dreptului de vot. Poşta Română precizează că pe, 5 noiembrie, a continuat expedierea documentelor pentru votul prin corespondenţă spre alte 43 de ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Belgia, Spania, Australia, Olanda sau Vanuatu.



Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță că a soluţionat contestațiile formulate în cadrul celei de-a doua sesiuni de depunere de proiecte pentru finanțarea nerambursabilă acordată exclusiv domeniului Educație. Rezultatele se găsesc pe site-ul www.dprp.gov.ro, la secţiunea Finanţare. A doua etapă de depunere de proiecte dedicate domeniului Educație în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă a fost deschisă la începutul lunii octombrie. DRP a indicat că banii acordaţi în această sesiune sunt destinaţi dotării școlilor de limba română din diaspora și din comunitățile istorice. Proiecte în acest sens au fost depuse de organizații, asociații şi fundații care organizează școli sau cursuri de limba română în străinătate. Plafonul maxim acordat este de 10.000 lei pentru fiecare proiect.



Galeria Anca Poterașu susține participarea sculptorului Stoyan Dechev și pictorului Sebastian Hosu la Târgul Internațional Artissima, care se desfășoară până pe 10 decembrie în patru spații muzeale din Torino. Versiunea „Unplugged” a evenimentului se va desfășura și online, unde vor fi prezentate două proiecte: Artissima XYZ și turul ghidat al expozițiilor. Stoyan Dechev se prezintă la eveniment cu lucrarea „Transcript”, care va fi expusă la Galleria Civica d’Arte Moderna e Contemporanea. Sebastian Hosu participă la expoziția de pictură „Ştiu că ştii că ştiu”, ce are loc la Galeria Yudik One. Artissima este cel mai important târg de artă contemporană desfășurat în Italia. În fiecare an organizatorii găzduiesc aproape 200 de galerii din peste 35 de țări.


stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 15 aprilie 2025

Jurnal Românesc – 15.04.2025

19 aprilie este termenul-limită pentru depunerea solicitărilor de acreditare a observatorilor internaţionali, reprezentanţilor mass-media...

Jurnal Românesc – 15.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 14 aprilie 2025

Jurnal românesc – 14.04.2025

Pe 12 aprilie, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului Comunității Românești din Regiunea Odesa, informează BucPress....

Jurnal românesc – 14.04.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc vineri, 11 aprilie 2025

Jurnal românesc – 11.04.2025

Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiarii din ţară şi din străinătate...

Jurnal românesc – 11.04.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 10 aprilie 2025

Jurnal românesc – 10.04.2025

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) din România a adoptat hotărârea privind sediile a 965 de secții de votare din străinătate organizate...

Jurnal românesc – 10.04.2025
Jurnal românesc miercuri, 09 aprilie 2025

Jurnal românesc – 09.04.2025

Ministerul Afacerilor Externe a înaintat către Autoritatea Electorală Permanentă lista cu cele 965 de propuneri ale misiunilor diplomatice și...

Jurnal românesc – 09.04.2025
Jurnal românesc marți, 08 aprilie 2025

Jurnal românesc – 08.04.2025

În cadrul întrevederii, Maia Sandu a mulţumit Custodelui Coroanei pentru sprijinul pe care Casa Regală a României îl acordă constant...

Jurnal românesc – 08.04.2025
Jurnal românesc luni, 07 aprilie 2025

Jurnal românesc – 07.04.2025

Aflat într-o vizită în SUA, ministrul Educaţiei, Daniel David, discută zilele acestea cu absolvenţii universităţilor româneşti aflaţi în...

Jurnal românesc – 07.04.2025
Jurnal românesc vineri, 04 aprilie 2025

Jurnal românesc – 04.04.2025

Anunţul în spaţiul public privind retragerea unui candidat din competiţia electorală la prezidenţiale, după expirarea termenului prevăzut de...

Jurnal românesc – 04.04.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company