Jurnal românesc – 04.10.2019
Ministerul de Externe a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă o listă de propuneri pentru sediile secţiilor de votare din străinătate, la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Printre cele 444 de propuneri înaintate figurează şi 78 de secţii care vor fi create în baza cererilor înregistrate pe portalul votstrăinătate.ro. Şeful AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat că aceste 444 de secţii de votare fac parte dintr-un set de aproximativ 838 care vor fi înfiinţate în afara graniţelor ţării. Ţările cu cele mai multe propuneri de secţii sunt Germania, cu 84, Spania, cu 37, Republica Moldova, cu 36, Belgia, cu 23, şi Italia, cu 22. În ceea ce priveşte votul prin corespondenţă, AEP precizează că, până în prezent, au fost trimise în străinătate peste 10.000 de plicuri, iar circa 4.500 sunt în curs de expediere. Cele două tururi ale scrutinului prezidenţial se vor desfăşura în străinătate fiecare pe durata a trei zile. Primul va fi organizat în perioada 8-10 noiembrie, iar cel de-al doilea între 22 şi 24 noiembrie. În fiecare zi de vot programul secţiilor va putea fi prelungit până cel mai târziu la ora 23 şi 59 de minute, în cazul care în sediu sau în afara acestuia se mai află alegători care așteaptă să voteze.
Sorin Iordan, 04.10.2019, 12:01

Sculptorul român Marius Riţiu va participa la Expoziţia anuală de grup din cadrul renumitului parc de profil Socrates din New York, al cărei vernisaj va avea loc pe 5 octombrie, anunţă Institutul Cultural Român din metropola americană. Lucrarea acestuia, intitulată Rock and Roll are aproape 8 metri înălţime şi 2 metri lăţime şi întruchipează un meteorit prăbuşit. Marius Riţiu a lucrat timp de 5 luni la această operă cu ocazia unei rezidențe de creație oferite de Fundaţia Socrates Sculpture Park în perioada mai-octombrie 2019. Proiectul românului va fi prezentat alături de lucrări de semnate de 15 artişti internaţionali, aleşi în urma unei strânse competiţii anuale. Marius Rițiu a studiat sculptura la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi la Academia Regală de Arte Frumoase din Anvers. A avut numeroase expoziţii în ţară şi peste hotare. Parcul de sculptură Socrates din New York a fost fondat în 1986 de sculptorul Mark di Suvero şi este dedicat susținerii artiștilor în producerea și prezentarea operelor de artă publice.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marilen Pirtea, a afirmat că nouă adulți părăsesc România în fiecare oră, majoritatea având studii medii sau superioare. Potrivit cotidianul.ro, parlamentarul apreciază că principalele motive ale emigrării nu sunt neapărat salariul sau căutarea unei vieți mai bune în străinătate, cât asigurarea unei baze mai solide pentru viitorul copiilor. „Majoritatea încep să-și pună problema de a avea, pentru copiii lor, un sistem de educație sustenabil și corect și un sistem de sănătate care să poată să le asigure în timp buna existență în țară”, a spus Pirtea. El apreciază că majorarea salariilor în Educație și Sănătate, necoroborată cu investiţii, nu reprezintă o strategie eficientă şi cere ca indiferent cine deţine frâiele puterii să trataze cele două domenii „cu prioritate și sustenabilitate”. Declaraţiile au fost făcute în cadrul celei de-a 8-a ediţii a Aspen Healthcare Forum, care s-a desfăşurat pe 3 octombrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti.
Institutul Cultural Român de la Madrid și Filmoteca din Andaluzia organizează, în perioada 7 octombrie – 16 decembrie, a 2-a ediție a Zilelor Filmului Românesc la Sevilia. În program au fost selectate pelicule clasice, producţíi semnate de nume mari ale noului val al cinematografiei româneşti, precum şi unele dintre cele mai apreciate debuturi în lung metraj. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, peliculă regizată de Radu Jude, va fi prezentată pe 7 octombrie, „Fotbal Infinit”, de Corneliu Porumboiu, pe 21 octombrie, „Un pas în urma serafimilor” în regia lui Daniel Sandu, pe 4 noiembrie, „Luna de miere” de Ioana Uricaru, pe 18 noiembrie, şi „Moromeţii 2”, în regia lui Stere Gulea, în ultima zi a festivalului pe 16 decembrie. Toate filmele vor fi proiectate la sediul Centrului de Initiative Culturale din Sevilla. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău organizează, pe 7 octombrie, premiera spectacolului „Un Capricorn sub stele”, prezentat de Compania Platinium la Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” din capitala Republicii Moldova. Protagoniştii piesei de teatru, pusă în scenă de Brîndușa Novac, sunt Magda Catone, Anca Sigartău și Andrei Duban, scenariul este semnat de dramaturgul Alexei Galin, iar decorurile au fost realizate de Noni Molete. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Gorgon Band, formaţie care a susţinut mii de spectacole în toată lumea și a câștigat numeroase trofee internaționale, între care premiul pentru muzică la Festivalul de la Monte Carlo. Spectacolul „Un Capricorn sub stele” este organizat în colaborare cu Arhiva Națională de Filme „Cinemateca Română”. Intrarea este liberă.