Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 03.03.2017


Jurnal românesc – 03.03.2017
Jurnal românesc – 03.03.2017

, 03.03.2017, 12:23


Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere Comisiei Europene să reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetăţenii americani care călătoresc în spaţiul comunitar, întrucât SUA încă menţin vize pentru cinci state membre, între care şi România. Rezoluţia, pregătită de Comisia pentru Libertăţi Civile a PE, prevede că Executivul comunitar are termen două luni să aplice măsurile care se impun. Potrivit legislaţiei UE, în cazul în care aşa-numitul principiu al reciprocităţii nu este respectat, Comisia Europeană trebuie să adopte un „act delegat” prin care să suspende pentru 12 luni regimul fără vize oferit cetăţenilor statului în cauză. În prezent, cetăţenii români, bulgari, croaţi, ciprioţi şi polonezi încă au nevoie de viză pentru SUA.



Avocatul Poporului (AP) din România s-a sesizat din oficiu şi urmează să facă demersurile legale în cazul celor doi copii români preluaţi din familie de către autorităţile din Finlanda şi duşi în centre de plasament diferite. Potrivit unui comunicat al AP, mama, cetăţean român, de profesie medic, s-a stabilit de mai mulţi ani în această ţară. După despărţirea de soţul finlandez, el a reclamat-o că intenţionează să plece, alături de copii, în Romania, motiv pentru care, în primăvara lui 2015, autorităţile i-au preluat pe minori. Mama a apelat, deja, la Ambasada Finlandei în România şi la Comisia pentru diaspora din Camera Deputaţilor de la Bucureşti. Pe de altă parte, MAE de la Bucureşti, prin Ambasada României la Helsinki, a făcut cerere de repatriere pentru cei doi copii, pentru a fi crescuţi de către bunicii materni, se mai arată în comunicatul AP.



Preţurile pentru asigurările auto, plafonate acum şase luni, ar putea creşte din nou în luna mai, pentru că societăţile de profil au înregistrat pierderi în ultima perioadă. Este avertismentul lansat de preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, Viorel Vasile, cu prilejul lansării oficiale a acestui nou patronat. El a subliniat că într-o piaţă liberă, competiţia decide evoluţia tarifelor.



2016 a fost cel mai bun an pentru piaţa muncii din România, începând din 2008, iar trendul se păstrează şi anul acesta – apreciază platformele de recrutare. Potrivit statisticilor, în 2016, numărul de joburi noi a crescut cu 70%, iar numărul de candidaţi a crescut cu 30%. Totodată, din ce în ce mai multe companii îşi anunţă intenţia de a deschide birouri în România sau de a-şi reloca anumite activităţi aici. Specialiştii în IT şi inginerii sunt cei mai căutaţi în prezent pe piaţa românească a muncii, însă puţini dintre ei mai sunt dispuşi să lucreze în ţară – spun experţii.



Peste 200 de întreprinderi româneşti mici şi mijlocii din sectoarele culturale şi creative vor putea să acceseze, în următorii doi ani, împrumuturi de 10 milioane de euro, cu garanţii de 70% de la Fondul european de investiţii. Anunţul a fost făcut după ce a fost semnat un prim acord de garantare cu o bancă din România, inclus în programul „Europa creativă” al UE. La nivel comunitar, companiile care activează în sectoarele creative şi culturale acoperă aproape 4% din PIB şi oferă peste 7 milioane de locuri de muncă.



Compania de Drumuri permite din nou, de la începutul lunii, achitarea rovinietei şi prin SMS, la numărul dedicat 7500, după ce serviciul a fost suspendat în ianuarie, când au fost modificate tarifele pentru autovehicule comerciale. Taxa de drum se poate plăti prin SMS doar pentru maşinile înmatriculate în România şi variază între 2,8 euro pe o săptămână – la autoturisme, până la cel mult 9,6 euro pe zi – la camioane grele.


Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 20 decembrie 2024

Jurnal românesc – 20.12.2024

Evenimentele de la Zagreb, Rijeka si Split au fost organizate în parteneriat cu Ambasada României în Croația, Facultatea de Filosofie Zagreb,...

Jurnal românesc – 20.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 19 decembrie 2024

Jurnal românesc – 19.12.2024

În intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe...

Jurnal românesc – 19.12.2024
Jurnal românesc – 18.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal românesc – 18.12.2024

În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum)...

Jurnal românesc – 18.12.2024
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 17 decembrie 2024

Jurnal românesc – 17.12.2024

Recepţia organizată, pe 16 decembrie, de Ambasada României la Dublin cu ocazia Zilei Naţionale a fost dedicată Revoluţiei române din decembrie...

Jurnal românesc – 17.12.2024
Jurnal românesc luni, 16 decembrie 2024

Jurnal românesc – 16.12.2024

Coregrafia face parte dintr-o reflecție artistică continuă a coregrafului asupra crizei climatice și a biodiversității și explorează relația...

Jurnal românesc – 16.12.2024
Jurnal românesc vineri, 13 decembrie 2024

Jurnal Românesc – 13.12.2024

Institutul Cultural Român de la Viena marchează, în perioada 11 decembrie – 14 ianuarie, împlinirea a 35 de ani de la Revoluția română...

Jurnal Românesc – 13.12.2024
Jurnal românesc joi, 12 decembrie 2024

Jurnal românesc – 12.12.2024

Miniştrii de interne din ţările membre ale Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles, au aprobat, joi dimineaţa, aderarea României şi Bulgariei...

Jurnal românesc – 12.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 11 decembrie 2024

Jurnal românesc – 11.12.2024

Decizia urmează să fie luată, joi, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, unde, pentru a putea fi adoptată, are...

Jurnal românesc – 11.12.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company