Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal Românesc – 02.05.2022

Ambasada României
la Madrid anunţă că, la 30 aprilie, a organizat primul curs de chitară de anul
acesta sub egida Clubul copiilor. 12 copii din comunitatea de români din Spania
au dat curs invitaţiei reprezentanţei diplomatice şi au participat la lecţia
susţinută de profesorul Elena Ninerica. Să-i ajutăm pe copii să viseze
deoarece visurile de azi sunt viitorul zilei de mâine, a declarat
ambasadorul României în Spania, George Bologan, la ceremonia de începere a
cursurilor. Diplomatul i-a mulţumit profesoarei pentru implicare şi spiritul
voluntar de care a dat dovadă în susţinerea comunităţii de români. Potrivit
Ambasadei la Madrid, cursurile de chitară vor continua în perioada următoare.
Pentru a-şi înscrie copiii la lecţii, românii trebuie să trimită un mesaj la
adresa de email a profesoarei eninerica@yahoo.com în care să specifice numele
şi vârsta minorului, numele şi un număr de telefon al părintelui, precum şi
dacă minorul a mai urmat vreun curs de chitară. În Spania trăiesc aproape 1,1
milioane de români, a doua cea mai mare comunitate românească din străinătate,
după Italia, şi cea mai mare comunitate de rezidenţi străini din statul iberic,
potrivit ministerului spaniol al Incluziunii, Securității Sociale și Migrației.

Jurnal Românesc – 02.05.2022
Jurnal Românesc – 02.05.2022

, 02.05.2022, 11:22

Ambasada României
la Madrid anunţă că, la 30 aprilie, a organizat primul curs de chitară de anul
acesta sub egida Clubul copiilor. 12 copii din comunitatea de români din Spania
au dat curs invitaţiei reprezentanţei diplomatice şi au participat la lecţia
susţinută de profesorul Elena Ninerica. Să-i ajutăm pe copii să viseze
deoarece visurile de azi sunt viitorul zilei de mâine, a declarat
ambasadorul României în Spania, George Bologan, la ceremonia de începere a
cursurilor. Diplomatul i-a mulţumit profesoarei pentru implicare şi spiritul
voluntar de care a dat dovadă în susţinerea comunităţii de români. Potrivit
Ambasadei la Madrid, cursurile de chitară vor continua în perioada următoare.
Pentru a-şi înscrie copiii la lecţii, românii trebuie să trimită un mesaj la
adresa de email a profesoarei eninerica@yahoo.com în care să specifice numele
şi vârsta minorului, numele şi un număr de telefon al părintelui, precum şi
dacă minorul a mai urmat vreun curs de chitară. În Spania trăiesc aproape 1,1
milioane de români, a doua cea mai mare comunitate românească din străinătate,
după Italia, şi cea mai mare comunitate de rezidenţi străini din statul iberic,
potrivit ministerului spaniol al Incluziunii, Securității Sociale și Migrației.




Şapte dintre cei
mai cunoscuți artişti plastici români contemporani sunt promovaţi de Institutul
Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul, pe platformele
online, în cadrul proiectului cultural intitulat Culoarea Zilei.
Astfel, în perioada 27 aprilie – 6 iunie, ICR Istanbul difuzează înregistrări
în care artiştii sunt invitaţi să-şi prezinte activitatea, să vorbească despre
viziunea lor în artă şi să ofere detalii despre creaţiile lor. Filmările au
fost realizate în atelierele artiștilor și au menirea de a pune în valoare
cultura vizuală românească contemporană. Programul a început, la 27 aprilie, cu
Mirela Trăistaru, protagonista a 65 de expoziții personale în România și în
peste 24 de țări şi continuă, la 2 mai, cu Anca Boeriu, participantă la peste
22 de expoziții personale și la nenumărate expoziții de grup şi deţinătoare a
multiple premii obţinute în ultimii 10 ani. La 9 mai este programată
prezentarea lui Mureșan Vasile, la 16 mai – Ștefan Pelmuș, la 23 mai – Eugen
Raportoru, la 30 mai – Aurel Tar, iar programul se va încheia la 6 iunie cu
Constantin Pacea. Înregistrările pot fi vizionate pe contul de Facebook şi pe
canalul de YouTube ale ICR Instanbul.




Reprezentanţa la
Tel Aviv a Institutului Cultural Român găzduiește, în perioada 2-30 mai,
expoziția Metamorfoze a artistei israeliene Suly Bornstein Wolff.
Evenimentul de mixed media include lucrări de pictură, instalații din sticlă și
colaje inspirate de artă tradițională românească. ICR Tel Aviv transmite că, în
urmă cu patru ani, Suly Bornstein Wolff a vizitat Bucureștiul, unde a găsit
arhitectură și biserici din secolele trecute, străzi largi, parcuri verzi şi
pline de culori. Poveștile despre viața din România de dinaintea celui de-al
Doilea Război Mondial le-a auzit de la soacra sa, născută în satul maramureşan
Berbești. Tot la ea a văzut fețe de masă brodate și obiecte de decor
tradiționale din sticlă, textile și lemn. Din aceste obiecte tradiționale, Suly
preia, în mod constant, inspirație pentru lucrările sale de pictură și colaj,
precum cele prezentate la sediul ICR Tel Aviv.
Expoziția poate fi vizitată de luni până joi între orele 10.00 – 17.00,
vineri între orele 10.00 – 14.00.




Producătoarea de
film Ada Solomon face parte din juriul Competiției Internaționale de
lungmetraje a celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Internațional de Cinema
Independent IndieLisboa, care are loc, în perioada 28 aprilie – 8 mai, în
capitala Portugaliei. Ada Solomon este unul dintre cei mai activi cineaști din
Noul Cinema Românesc. A apărut pentru prima dată pe un generic în calitate de
director de producţie, în 1995, la Asphalt tango de Nae Caranfil. A
înfiinţat Societatea Culturală NEXT şi Festivalul internaţional de scurtmetraje
cu acelaşi nume şi a lucrat la filme de succes cu regizorii Radu Jude, Adrian
Sitaru, Paul Negoescu, Constatin Popescu, Răzvan Săvescu, Valentin Hotea şi
Alexandru Solomon. Participarea Adei Solomon la Festivalul Internațional de
Cinema Independent din Lisabona are loc cu sprijinul reprezentanţei culturale
româneşti în Portugalia. ICR Lisabona promovează cinematografia românească în
cadrul acestei manifestări din 2008, când România, în calitate de invitat de
onoare, a impresionat cu cele 35 de filme prezentate.


RadioRomaniaInternational · Jurnal Românesc – 02.05.2022
Jurnal românesc – 03.03.2025
Jurnal românesc luni, 03 martie 2025

Jurnal românesc – 03.03.2025

Partidele, alianţele politice şi electorale, organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi mai au la...

Jurnal românesc – 03.03.2025
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc vineri, 28 februarie 2025

Jurnal Românesc – 28.02.2025

Secţiile de votare organizate în diaspora la alegerile prezidenţiale din luna mai vor fi monitorizate video, se arată într-un document elaborat...

Jurnal Românesc – 28.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 27 februarie 2025

Jurnal românesc – 27.02.2025

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis marţi ca solicitarea de revocare din funcţie a lui Greblă să fie trimisă către...

Jurnal românesc – 27.02.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 26 februarie 2025

Jurnal românesc – 26.02.2025

Fundaţia Culturală Dalles a Academiei Române invită publicul, joi, pe 27 februarie, la București, la conferinţa ‘Cum vorbim. Limba...

Jurnal românesc – 26.02.2025
Jurnal românesc marți, 25 februarie 2025

Jurnal românesc – 25.02.2025

Cererile au fost înregistrate pe portalul www.votstrainatate.ro din partea alegătorilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, de...

Jurnal românesc – 25.02.2025
Jurnal românesc luni, 24 februarie 2025

Jurnal românesc – 24.02.2025

Londra este cea de-a treia capitală din lume cu cei mai mulţi vorbitori de limbă română, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES,...

Jurnal românesc – 24.02.2025
Jurnal românesc vineri, 21 februarie 2025

Jurnal românesc – 21.02.2025

Şeful Cancelariei prim-ministrului României, Radu Oprea, a declarat că are în vedere comasarea unor instituţii în efortul de reducere a...

Jurnal românesc – 21.02.2025
Jurnal românesc joi, 20 februarie 2025

Jurnal românesc – 20.02.2025

Institutul Cultural Român ‘Mihai Eminescu’ de la Chişinău este partenerul expoziţiei internaţionale ‘Sărbătoarea Brâncuşi...

Jurnal românesc – 20.02.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company