Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 01. 05.2023

La 1 Mai, românii sărbătoresc Armindenul, simbol
al vegetației care proteja recoltele și animalele.
În tradiția populară,
acestei zile i se mai spune și ziua pelinului sau ziua
bețivilor și semnifica începutul verii. Cu o zi înainte, se aduce din pădure
o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se
lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul
cel nou. În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și
caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oameni si animale,
deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.
Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat.
Feciorii așează creanga verde noaptea, fără să fie văzuți. Cei la casa cărora
s-a găsit Arminden trebuie să-i caute pe feciorii care l-au pus și să le dea de
băut.

Jurnal românesc – 01. 05.2023
Jurnal românesc – 01. 05.2023

, 01.05.2023, 09:14

La 1 Mai, românii sărbătoresc Armindenul, simbol
al vegetației care proteja recoltele și animalele.
În tradiția populară,
acestei zile i se mai spune și ziua pelinului sau ziua
bețivilor și semnifica începutul verii. Cu o zi înainte, se aduce din pădure
o ramură verde sau un pom curățat, iar de 1 Mai se pune în fața casei, unde se
lasă până la seceriș, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul
cel nou. În această dimineață se împodobesc cu ramuri verzi stâlpii porților și
caselor, dar și intrările în adăposturile vitelor, pentru ca oameni si animale,
deopotrivă, să fie protejați de forțele distrugătoare ale spiritelor malefice.
Armindenul se pune la casele oamenilor harnici și ale fetelor de măritat.
Feciorii așează creanga verde noaptea, fără să fie văzuți. Cei la casa cărora
s-a găsit Arminden trebuie să-i caute pe feciorii care l-au pus și să le dea de
băut.




·

În cadrul campaniei de informare din Valeggio sul Mincio,
alături de o delegație de parlamentari români, formată din deputați și
senatori, deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, a participat la o
întâlnire cu primarul Alessandro Gardoni, pentru a discuta despre comunitatea
românească.
Pe parcursul întâlnirii, primarul a descris Valeggio sul Mincio
drept cea mai frumoasă localitate din Italia, vorbind despre imigrația italiană
și valoarea adăugată pe care comunitatea românească o aduce țării, fiind strâns
integrată atât în ​​viața profesională, cât și în cea socială și în politică.

De asemenea, pe parcursul zilei de 28 aprilie deputatul Făgărășian a participat
la o întâlnire și cu primarul orașului Verona, Damiano Tomasi. S-a discutat
despre strategii în vederea dezvoltării economice, cât și despre viitoare înfrățiri
cu orașe din România. Primarul Tomasi și-a arătat aprecierea față de aportul
comunității de români din regiunea Veneto, explicând totodată aprecierea pe
care o are față de implicarea socială, politică și culturală a românilor din
această regiune. Aportul social, politic și economic pe care comunitățile de
români din Italia îl aduc este, fără îndoială, unul semnificativ. Această
campanie de informare dorește să le prezinte românilor oportunitățile pe care
le pot accesa. Totodată, prin discuțiile cu decidenți politici trebuie să
valorificăm contribuțiile semnificative pe care românii noștri le aduc din
toate punctele de vedere, a declarat deputatul PNL Valentin Făgărășian.




·

Laptele se va vinde mult mai ieftin în magazine, este
decizia marilor retaileri din România care au fost de acord să micșoreze voluntar,
cu 20%, prețul laptelui de proveniență românească.
De astăzi, 1 Mai, ar trebui
să vedem o reducere de 20% la prețul laptelui însă Consiliul Concurenței anunță
că s-ar putea să existe câteva zile de întârziere. Toți marii retaileri au
acceptat să participe la acordul voluntar. Rămâne doar ca marile rețele
comerciale să negocieze la rândul lor cu procesatorii pentru a vedea exact cum
va fi aplicată formula. Cei 20% reducere la prețul laptelui ar trebui să fie
împărțiți astfel: minus 10% din partea procesatorilor și minus 10% din partea
retailelior. Reducerea se aplică pentru laptele românesc care depășește 7 lei
pe litru.




·

Din weekend-ul care tocmai a trecut, a început cel mai
popular eveniment care se desfășoară în aer liber în Capitală: Străzi deschise
– Bucureşti, Promenadă urbană.
De sâmbătă, 29 aprilie, până duminică, 8
octombrie, străzile din centrul orașului devin zone exclusiv pietonale și vor
găzdui numeroase evenimente artistice și educaționale, realizate în colaborare
cu teatre, instituții culturale, operatori independenți și artiști. În primul
weekend, Calea Victoriei s-a deschis pentru pietoni (între Piaţa Victoriei şi
Splaiul Independenţei), între orele 10:00 şi 22:00, iar programul artistic a
cuprins numere de circ pentru copii, expoziţii ale Muzeului Municipiului
Bucureşti la Casa Filipescu – Cesianu, premiere teatrale din stagiunea
Teatrului Masca sau întâlniri cu artişti animatori pe picioroange. Și
astăzi, 1 mai, dar și în următoarele weekenduri, pentru a ajunge la cât mai
mulţi locuitori ai orașului, dar şi pentru a permite organizarea altor
evenimente pentru comunitate în spaţiul public, Străzi deschise se va
desfăşura alternativ în mai multe puncte din Bucureşti. Anul trecut, peste
700.000 de bucureșteni au participat la acest proiect care a implicat 1.000 de
artiști, 800 de evenimente, organizate pe 35 de străzi pietonale.




·

Împingătorul
Michaela, aflat sub pavilion Cehia, s-a scufundat în zona fluviomaritimă, în
Dana 96 a Portului Constanța sâmbătă, 29 aprilie, la ora 5:35.
Căpitania
Portului Constanța a fost anunțată ca împingătorul Michaela sub pavilion Cehia
are gaură de apă la babord după ce a intrat în coliziune cu împingătorul
Rovinari 3. Au fost trimise în asistență trei împingătoare care au acționat cu
patru pompe, dar la două ore după producerea accidentului împingătorul s-a
scufundat. Autoritățile portuare anunță că a fost emis aviz către navigatori
privind pericolul de navigație în zonă.


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 01.05.2023
stiri-jurnal-romanesc-alb
Jurnal românesc marți, 24 decembrie 2024

Jurnal românesc – 24.12.2024

La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc...

Jurnal românesc – 24.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 23 decembrie 2024

Jurnal românesc – 23.12.2024

Senatorii şi deputaţii din noul Parlament bicameral al României s-au reunit în şedinţe separate, pentru validarea mandatelor noilor aleşi şi...

Jurnal românesc – 23.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 20 decembrie 2024

Jurnal românesc – 20.12.2024

Evenimentele de la Zagreb, Rijeka si Split au fost organizate în parteneriat cu Ambasada României în Croația, Facultatea de Filosofie Zagreb,...

Jurnal românesc – 20.12.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 19 decembrie 2024

Jurnal românesc – 19.12.2024

În intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe Podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe...

Jurnal românesc – 19.12.2024
Jurnal românesc miercuri, 18 decembrie 2024

Jurnal românesc – 18.12.2024

În noaptea de 31 decembrie 2024 spre 1 ianuarie 2025 şi în ziua de Anul Nou, să înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu (Te-Deum)...

Jurnal românesc – 18.12.2024
Jurnal românesc marți, 17 decembrie 2024

Jurnal românesc – 17.12.2024

Recepţia organizată, pe 16 decembrie, de Ambasada României la Dublin cu ocazia Zilei Naţionale a fost dedicată Revoluţiei române din decembrie...

Jurnal românesc – 17.12.2024
Jurnal românesc luni, 16 decembrie 2024

Jurnal românesc – 16.12.2024

Coregrafia face parte dintr-o reflecție artistică continuă a coregrafului asupra crizei climatice și a biodiversității și explorează relația...

Jurnal românesc – 16.12.2024
Jurnal românesc vineri, 13 decembrie 2024

Jurnal Românesc – 13.12.2024

Institutul Cultural Român de la Viena marchează, în perioada 11 decembrie – 14 ianuarie, împlinirea a 35 de ani de la Revoluția română...

Jurnal Românesc – 13.12.2024

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company