Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Weekend aglomerat în România

98% dintre români sunt oameni cu respect faţă de lege, oameni a căror responsabilitate a contribuit la ţinerea sub control a epidemiei, spun autoritățile de la București. Debutul stării de alertă a fost marcat, însă, de numeroase abateri.

Weekend aglomerat în România
Weekend aglomerat în România

, 18.05.2020, 12:15

La
capătul a două luni de stare de urgență, instituită pe fondul pandemiei de
coronavirus și însoțită de restricții care le-au schimbat puternic stilul de
viață, românii au trecut, din acest weekend, într-o altă etapă – cea a stării
de alertă, însoțită și ea de unele reglementări, dar cu limitări considerabil
diminuate.


Oamenii au început să iasă din locuințe încă din primul moment al
ridicării stării de urgență, astfel că, în București, de exemplu, imediat după
miezul nopții, în mai puțin de o oră, în enorma parcare din fața Palatului
Parlamentului nu mai era niciun loc liber. Parcurile, redeschise începând de
vineri, au devenit neîncăpătoare, în pofida faptului că terasele și locurile de
joacă au au rămas închise. Pentru unii, relaxarea a continuat până târziu în
noapte și fără să respecte regulile.


Reţelele sociale au fost pline cu imagini
din parcul Herăstrău, din nordul capitalei, unde, sămbătă, după lăsarea serii,
mulţi tineri n-au mai ţinut cont de regulile de distanţare socială cerute de
autorităţi şi au participat la o petrecere în faţa unor terase. Oamenii şi-au
improvizat locuri în care au stat ca la terasă, chiar şi în grupuri de zece
persoane, foarte puţini dintre ei purtând măşti, în vreme ce în câteva imagini
se văd persoane stând chiar pe scaune, la masă, ceea ce a dat naştere unor
suspiciuni că unele terase s-au deschis ilegal.


Pe Facebook şi Instagram au
apărut şi imagini de la un concert susţinut pe una dintre aleile parcului, unde
un DJ a mixat muzică şi sute de oameni s-au strâns si au început să danseze.
Distracția a durat până când autorităţile au intervenit şi i-au convins pe
oameni să plece acasă.


Prima zi de relaxare a adus și primul protest – câteva
sute de persoane s-au strâns în fața sediului guvernului și au manifestat
împotriva măsurilor dispuse în ultimele două luni de autorități, acuzând
încălcarea Constituției și criticând inclusiv Organizația Mondială a Sănătății.


Completând declarații pe propria răspundere, pe care au bifat motive greu de
verificat, mulți români au plecat și în afara localităților, iar polițiștii
s-au rezumat, în general, la a le reaminti recomandările în vigoare pe durata
stării de alertă.


Aglomerație mare a fost tot weekendul și în vămile din vestul
României, atât pe sensul de intrare în țară, cât și pe cel de ieșire. Cozile
formate de autovehicule s-au întins pe mai mulți kilometri, cel mai aglomerat
fiind punctul de trecere Nădlac I, a cărui tranzitare s-a făcut și după o
aşteptare de opt ore. Cei aduși cu autocarele doar până la graniță au format,
de asemenea, cozi lungi. Pe de o parte, mulți români au ales să vină în țară
pentru că nu mai există măsura plasării lor automat în carantină
instituționalizată, pe de altă parte, aproape la fel de mulți pleacă la muncă
în vestul Europei. Pentru a fluidiza traficul la granița dintre România și
Ungaria, a fost deschis și Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, rezervat,
în ultimele săptămâni, traficului de marfă.


Legea cu toate măsurile,
obligaţiile şi interdicţiile valabile în timpul stării de alertă, care
stabileşte contravenţiile şi sancţiunile ce pot fi aplicate, a intrat în
vigoare luni, iar amenzile merg de la 500 (circa 100 de euro) la 15000 de lei
(circa 3000 de euro), cel amendat putând să plătească doar jumătate din sumă
dacă achită în termen de 15 zile.



Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025

Eforturi pentru reducerea deficitului bugetar

Consiliul miniştrilor europeni ai Finanţelor a aprobat, la Bruxelles, planurile de reducere a deficitelor bugetare pentru opt state comunitare,...

Eforturi pentru reducerea deficitului bugetar
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025

Românii şi direcţia Vest

Deși România traversează o perioadă de nemulţumiri şi frustrări sociale profunde, acestea nu au legătură cu ataşamentul cetăţenilor...

Românii şi direcţia Vest
Donald Trump (sursa foto: facebook.com/DonaldTrump)
În actualitate marți, 21 ianuarie 2025

A început noul mandat Donald Trump

Pe nimeni în lume n-a lăsat indiferentă reintrarea republicanului Donald Trump în rolul pe care îl iubește atât de mult și care i-a lipsit...

A început noul mandat Donald Trump
sursă foto: facebook.com/enescu.festival/
În actualitate marți, 21 ianuarie 2025

Pregătiri pentru Festivalul George Enescu 2025

Muzica de gală va avea ca reper absolut, anul acesta, Festivalul Internaţional ‘George Enescu’. Ediţia din acest an se va desfăşura...

Pregătiri pentru Festivalul George Enescu 2025
În actualitate luni, 20 ianuarie 2025

Reacții după eliberarea celor trei ostatice din Gaza

Trei ostatice israeliene au fost eliberate, duminică, de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost...

Reacții după eliberarea celor trei ostatice din Gaza
În actualitate luni, 20 ianuarie 2025

Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România

Economia românească va înregistra un avans de 2,1% în acest an, faţă de un nivel de 3,8% estimat la mijlocul anului trecut, arată cel mai...

Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România
În actualitate vineri, 17 ianuarie 2025

Noi reguli pentru campania electorală

De acum e oficial: guvernul român a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă, că alegerile prezidenţiale vor avea loc în luna mai, primul tur pe...

Noi reguli pentru campania electorală
În actualitate vineri, 17 ianuarie 2025

Sezonul virozelor respiratorii

Numărul virozelor respiratorii diagnosticate în ultima săptămână în judeţul Arad, din vestul României, a crescut de trei ori faţă de...

Sezonul virozelor respiratorii

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company