Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Subiecte politice în dezbatere

La Bucureşti, puterea de dreapta şi opoziţia de stânga au deschis mai multe fronturi de luptă.

Subiecte politice în dezbatere
Subiecte politice în dezbatere

, 15.01.2020, 12:15

În
timpul guvernării de stânga dominate de PSD, liberalii au obţinut, din
opoziţie, dublarea alocaţiilor pentru copii. Ulterior, social-democraţii au
plecat de la putere lăsând moştenire noului cabinet PNL alocaţii dublate încă o
dată. Concursul de măsuri cu iz populist riscă să destabilizeze bugetul grevat,
şi aşa, de un deficit peste limita de 3 procente acceptabilă la nivelul UE.


Cabinetul
Ludovic Orban a anunţat că, deşi promulgată de preşedinte, legea care dublează
alocaţiile va fi aplicată cel mai devreme în iulie, la prima rectificare
bugetară.


Ministrul muncii, Violeta Alexandru: Să nu avem nici un dubiu asupra
înţelegerii totale pe care o avem cu privire la necesitatea creşterii
alocaţiilor. Cu toate acestea, pentru că legea a fost adoptată după momentul în
care noi conturasem, definitivasem bugetul, iar el a fost promulgat de
preşedinte, avem datoria să găsim resurse în buget cu care să se poată acoperi
aceste fonduri; în acest moment nu sunt.


Social-democraţii au acuzat
guvernul liberal de iresponsabilitate şi lipsă de profesionalism. Iar concursul
de gesturi care fac bine imaginii într-un an cu alegeri locale şi legislative
continuă. PSD susţine că o soluţie menită să deblocheze fonduri pentru
alocaţiile copiilor ar putea fi găsită dacă va fi abrogată legea privind
pensiile speciale. Preşedintele interimar al PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel
Ciolacu, a anunţat că va convoca, pentru ultima săptămână a acestei luni, o
sesiune extraordinară, pentru a dezbate proiectul de lege privind abrogarea
pensiilor speciale, cu excepţia celor pentru militari şi poliţişti.


Toate
formaţiunile politice pun, acum, sub semnul întrebării pensiile speciale
acordate unor categorii de bugetari, în principal din magistratură şi
structurile de forţă, indecent de mari în unele cazuri faţă de pensiile
obişnuite, în condiţiile în care eludează principiul contributivităţii. Aceiaşi
politicieni le-au introdus, însă, atunci când reguli şi recomandări
internaţionale le cereau pe unele dintre ele, iar calculele electorale le
făceau dezirabile la niveluri cât mai ridicate.


Un alt teren de dispută Putere
– Opoziţie s-a creat în jurul intenţiei PNL de a modifica legislaţia electorală
în sensul reintroducerii a două tururi pentru alegerea primarilor. Marcel
Ciolacu a anunţat că va trimite o scrisoare instituţiilor euroropene în care va
reclama executivul că vrea să schimbe legislaţia electorală cu doar câteva luni
înainte de alegerile locale, contrar recomandărilor. În opinia PSD, ar fi un
demers ce riscă să afecteze încrederea în democraţia românească şi statul de
drept. Social-democraţii ameninţă că vor depune moţiune de cenzură împotriva guvernului
dacă acesta îşi va angaja răspunderea asupra modificării legilor electorale.


Marcel
Ciolacu: Nu ai dreptul într-un stat democratic şi european sub nicio formă să
modifici legile electorale cu două, trei luni înainte de momentul electoral. Nu
s-a întâmplat niciodată în istoria României aşa ceva şi sperăm să nu se
întâmple nici de această dată.


O eventuală demitere a cabinetului
liberal ar putea fi, însă, declanşatorul alegerilor ancipate, dorite mult de
PNL şi deloc de PSD, care se resimte după traumele electorale de anul trecut.

Ilie Bolojan / Foto: Agerpres
În actualitate joi, 23 ianuarie 2025

Planuri de restructurare și proteste

Un deficit uriaș și o Comisie Europeană asemenea unei săbii a lui Damocles, intransigentă în a cere Bucureștiului constant să ia măsuri...

Planuri de restructurare și proteste
Sursa; Fb.com / MApN
În actualitate joi, 23 ianuarie 2025

MApN demontează dezinformările Rusiei

Ministerul Apărării Naţionale a denunţat o nouă campanie de dezinformare a presei din Rusia referitoare la România. De data aceasta,...

MApN demontează dezinformările Rusiei
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025

Eforturi pentru reducerea deficitului bugetar

Consiliul miniştrilor europeni ai Finanţelor a aprobat, la Bruxelles, planurile de reducere a deficitelor bugetare pentru opt state comunitare,...

Eforturi pentru reducerea deficitului bugetar
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 22 ianuarie 2025

Românii şi direcţia Vest

Deși România traversează o perioadă de nemulţumiri şi frustrări sociale profunde, acestea nu au legătură cu ataşamentul cetăţenilor...

Românii şi direcţia Vest
În actualitate marți, 21 ianuarie 2025

A început noul mandat Donald Trump

Pe nimeni în lume n-a lăsat indiferentă reintrarea republicanului Donald Trump în rolul pe care îl iubește atât de mult și care i-a lipsit...

A început noul mandat Donald Trump
În actualitate marți, 21 ianuarie 2025

Pregătiri pentru Festivalul George Enescu 2025

Muzica de gală va avea ca reper absolut, anul acesta, Festivalul Internaţional ‘George Enescu’. Ediţia din acest an se va desfăşura...

Pregătiri pentru Festivalul George Enescu 2025
În actualitate luni, 20 ianuarie 2025

Reacții după eliberarea celor trei ostatice din Gaza

Trei ostatice israeliene au fost eliberate, duminică, de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost...

Reacții după eliberarea celor trei ostatice din Gaza
În actualitate luni, 20 ianuarie 2025

Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România

Economia românească va înregistra un avans de 2,1% în acest an, faţă de un nivel de 3,8% estimat la mijlocul anului trecut, arată cel mai...

Banca Mondială, prognoză în scădere pentru România

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company