Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sistemul de sănătate din România

Guvernul de la Bucureşti încearcă să stăvilească exodul medicilor în străinătate, printr-un set de măsuri pe care opoziţia nu le crede, însă, fezabile.

Sistemul de sănătate din România
Sistemul de sănătate din România

, 26.05.2015, 13:30

Diagnosticat sever, de mulţi specialişti, drept un pacient aflat în
moarte clinică, sistemul sanitar românesc e o continuă sursă de nemulţumiri şi
frustrări. Bolnavii acuză starea precară a spitalelor, lipsa medicamentelor,
condiţionarea actului medical de cutumiara şpagă, de multe ori mai mare decât
sumele, defel neimportante, pe care le-au plătit, deja, legal, ca asiguraţi.
Medicii, la rându-le, reclamă subfinanţarea sistemului, reflectată în lipsa
aparaturii, insuficienţa personalului şi lefurile mici.

Foarte vocal de câte
ori trebuia să-şi apere breasla, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor,
Vasile Astărăstoaie, între timp condamnat pentru corupţie, afirma că venitul
minim al unui medic din România este de circa 400 de euro, în timp ce în Danemarca
depăşeşte opt mii. Şi că, din cauza salariilor mici, peste 20.000 de doctori au
plecat peste hotare în ultimii ani. El însuşi medic, actualul ministru al
Sănătăţii, social-democratul Nicolae Bănicioiu, a lansat un pachet de propuneri pentru a asigura numărul necesar de
specialişti pentru gărzile din spitale, în condiţiile exodului de cadre de
specialitate în străinătate. El a cerut, luni, sprijinul Parlamentului pentru
adoptarea unui proiect de lege elaborat de guvern în acest sens.

Nicolae
Bănicioiu: Este vorba de o majorare a veniturilor medicilor. Este adevărat, este
o regândire a sistemului, prin acordarea de facilităţi şi, practic, prin
posibilitatea ca printr-o muncă pe care o desfăşori în spitalul public şi
pentru pacienţi privaţi să poţi fi remunerat suplimentar.

Pentru
gărzile efectuate de medici în zilele de repaus săptămânal şi cele din timpul
sărbătorilor legale se acordă, a amintit ministrul, un spor de până la 100%.
Pentru asigurarea continuităţii gărzilor, el propune includerea în acest sistem
a medicilor din anul trei de rezidenţiat, sub supravegherea unui medic
specialist.

Din opoziţie, liberalii nu cred în fezabilitatea acestui proiect.
Deputatul PNL Horia Cristian: Eu cred că lucru ăsta este de neconceput,
pentru că sistemul de pregătire este – ca să fiu eufemistic – foarte slab.
Într-un final, cred că problema este complexă şi ea necesită viziune, ea
necesită o discuţie amplă, care să cuprindă măsuri complexe.

Scepticismul opoziţiei e împărtăşit de mare parte a opiniei publice, mai ales
după haosul creat, la începutul acestei luni, de introducerea obligativităţii
pentru cardul de sănătate. Orice prezenţă la medicul de familie, spital sau
farmacie poate fi decontată numai pe baza acestuia. În lipsa cardului, e
necesară o adeverinţă specială de la Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.
Persoanele neasigurate beneficiază de pachetul minim de servicii medicale, iar
serviciile de urgenţă se acordă fără a fi necesară folosirea cardului. În
momentul intrării în vigoare a legii, sute de mii de asiguraţi nu-şi primiseră,
însă, cardul, iar sistemul informatic n-a funcţionat în primele zile.

Sursa foto: Septimiu / pixabay.com
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

De la deficitul bugetar, la datoria publică

Ministerul de Finanţe de la București reafirmă angajamentul României de a se încadra, la finalul anului, în ţinta de deficit de 7% din...

De la deficitul bugetar, la datoria publică
Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, alături de ministrul de Externe, Emil Hurezeanu / Foto: MAE.ro
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

Ziua Prieteniei româno-germane

În urmă cu un an, fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, el însuşi etnic german din Transilvania, promulga Legea pentru instituirea...

Ziua Prieteniei româno-germane
Foto: vaticannews
În actualitate marți, 22 aprilie 2025

Reacţii din România la moartea Papei

Papa Francisc s-a stins din viaţă luni, în a doua zi de Paşte, după 12 ani de pontificat, iar emoţia provocată de dispariţia sa a trecut...

Reacţii din România la moartea Papei
Slujbă ortodoxă de Vinerea Mare / Foto: Agerpres
În actualitate joi, 17 aprilie 2025

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Creştinii ortodocşi se pregatesc să celebreaze Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare a...

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

Parteneriat strategic reafirmat

Cu o nouă administraţie, condusă de republicanul Donald Trump, care excelează în mişcări neprevăzute, Statele Unite au în Congres o...

Parteneriat strategic reafirmat
În actualitate miercuri, 16 aprilie 2025

NATO continuă să sprijine Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a efectuat, marţi, o vizită surpriză la Odesa, oraş portuar din sudul Ucrainei cu o importantă...

NATO continuă să sprijine Ucraina
În actualitate marți, 15 aprilie 2025

Senatul înăspreşte legislaţia împotriva şoferilor drogaţi

Senatul României a adoptat, luni, cu 85 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 30 de abţineri propunerea legislativă de modificare a Codului Penal...

Senatul înăspreşte legislaţia împotriva şoferilor drogaţi
În actualitate marți, 15 aprilie 2025

Va continua protejarea consumatorilor vulnerabili

Ministerul Energiei, împreună cu cel al Muncii vor stabili, pentru perioada de după 1 iulie, un mecanism de sprijin pentru consumatorii...

Va continua protejarea consumatorilor vulnerabili

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company