Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Scandal de pedofilie în Poliţia Română

Un dezgustător scandal de pedofilie zguduie nu doar Poliţia, ci întregul minister de Interne de la Bucureşti, şi alimentează polemicile de pe scena politică.

Scandal de pedofilie în Poliţia Română
Scandal de pedofilie în Poliţia Română

, 10.01.2018, 12:15

Firul
epic e pe cât de simplu, pe atât de sordid. Pe 5 ianuarie, camerele de luat
vederi instalate în liftul unui bloc dintr-un cartier bucureştean înregistrează
agresiunile sexuale ale unui bărbat de vârstă medie asupra a doi copii, frate
şi soră, de 5 şi, respectiv, 9 ani. Speriaţi,
copiii au povestit totul imediat ce au ajuns acasă, iar părinţii au alertat
Poliţia.


Imaginile cu suspectul sunt difuzate de toate televiziunile şi
site-urile de Internet şi, după câteva zile, pe 9 ianuarie, agresorul e
identificat şi reţinut. Instantaneu, revolta şi sila opiniei publice sunt
dublate de stupefacţia generală: pedofilul e poliţist.
Are 45 de ani, din 2010 e şofer la Brigada Poliţiei
Rutiere, iar anterior, vreme de două decenii, lucrase la Jandarmerie. El însuşi
tată a doi copii, poliţistul mai fusese acuzat, în trecut, de agresiune
sexuală, însă cercetarea penală nu a putut continua din lipsă de probe.
Rădăcinile răului, constată presa, sunt, aşadar, adânci şi vechi.


Într-o primă
reacţie, ministrul de Interne, social-democrata Carmen Dan, a cerut, de
urgenţă, o evaluare de ansamblu a conducerii Poliţiei Române de la toate
nivelurile şi o verificare psihologică serioasă a angajaţilor din sistemul de
siguranţă publică. Ea şi-a manifestat public nemulţumirea faţă de modul în care
au reacţionat şefii Poliţiei faţă de cele două dosare de agresiune sexuală
asupra unor minori în care ar fi fost anterior implicat poliţistul.


Carmen Dan:
Am
senzaţia că ne confruntăm cu aceeaşi abordare superficială şi aceeaşi lipsă de
asumare publică din partea celor care au funcţii de conducere în Poliţia
Română. Nu am văzut în aceste zile pe nimeni dintre cei care ocupă funcţii de
şefi în Poliţia Română să iasă public şi să dea explicaţiile necesare opiniei
publice.


Ministrul s-a întrebat public cât de serioase şi de riguroase
au fost testările psihologice în cazul poliţistului de la Brigada Rutieră, ce
calificative profesionale a primit acesta în ultimii ani şi cum a fost posibil
ca, din 1990, de când lucrează în sistem, şefii să nu-i fie remarcat
comportamentul. Carmen Dan e categorică: începând cu numărul unu al Poliţiei
Române, Bogdan Despescu, şefii în cauză trebuie să plece.


Şi liderul PSD,
Liviu Dragnea, spune că sunt necesare atât o analiză serioasă în ceea ce priveşte
conducerea Poliţiei Române, cât şi o anchetă care să vizeze modul în care au
fost făcute evaluările psihologice ale agentului. În schimb, opoziţia de
dreapta aminteşte că d-na Dan conduce
ministerul, deja, de un an şi apreciază că ar fi trebuit să fie prima care
demisionează. Iar presa crede că unul dintre poliţiştii căruia ministrul îi
cere demisia, şefului Serviciului Omoruri de la Poliţia Capitalei, Radu Gabriş,
a devenit, de fapt, indezirabil fiindcă a criticat public schimbările pe care
majoritatea social-democrată din Parlament vrea să le facă la Codurile Penale.

Marcel Ciolacu (sursa foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
(foto: andreas160578 / pixabay.com)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla
România la summitul de la Paris (sursa foto: presidency. ro)
În actualitate joi, 20 februarie 2025

România la consultările de la Paris

Securitatea continentului european a fost tema noii reuniuni organizate, miercuri, la Paris, de preşedintele francez, Emmanuel Macron după cea de...

România la consultările de la Paris
Parlamentul României / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 20 februarie 2025

Decizii de securitate în Parlamentul de la București

Camera Deputaţilor de la București a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege care permite doborârea...

Decizii de securitate în Parlamentul de la București
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

România continuă drumul euro-atlantic

Politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi...

România continuă drumul euro-atlantic
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși–...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia

Banca Naţională a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,8%, de la 3,5% anterior, potrivit celui mai recent raport...

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Europenii strâng rândurile

Se împlinesc, în câteva zile, trei ani de la invazia Ucrainei de către trupele Moscovei. Trei ani în care sunt greu, dacă nu imposibil de...

Europenii strâng rândurile

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company