România sprijină în continuare Ucraina
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a reiterat, la reuniunea ambasadorilor din UE, sprijinul României pentru Ucraina vecină.

Daniela Budu, 13.03.2025, 11:30
Șeful diplomației române, Emil Hurezeanu, a participat miercuri la o reuniune de lucru cu şefii de misiune ai statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti. Potrivit unui comunicat al ministerului de Externe, în contextul situaţiei de securitate din Ucraina vecină şi al deciziilor liderilor politici ai UE din cadrul ultimelor reuniuni la nivel european, Emil Hurezeanu a evidenţiat sprijinul României pentru consolidarea politicii de securitate şi apărare a Uniunii.
A subliniat, totodată, necesitatea ca aceste demersuri să fie realizate în complementaritate cu Alianța Nord-Atlantică și a reiterat importanţa unui parteneriat transatlantic solid, care, spune oficialul, este esenţial pentru securitatea şi prosperitatea europeană. De asemenea, mai precizează comunicatul, ministrul a accentuat susţinerea României pentru continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina vecină.
În același timp, Emil Hurezeanu a evidențiat contribuţia Bucureștiului pentru obţinerea unei păci juste şi durabile, în concordanţă cu principiile dreptului internaţional. Pe de altă parte, șeful diplomației a reiterat susţinerea României pentru continuarea procesului de extindere a UE şi a accentuat importanţa aderării la Uniune atât a partenerilor estici, cât şi a celor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii.
Cât privește Republica Moldova vecină, Emil Hurezeanu s-a referit la pașii făcuți de acest stat în parcursul său european şi a evidenţiat necesitatea continuării sprijinului din partea Uniunii şi a statelor membre pentru eforturile autorităţilor de la Chișinău consacrate integrării europene. De asemenea, şeful diplomaţiei a salutat evoluţiile recente de la nivelul Parlamentului European privind aprobarea Facilităţii pentru Republica Moldova.
Pe de altă parte, mai precizează comunicatul MAE, Emil Hurezeanu a subliniat, la reuniunea ambasadorilor UE de la București, importanţa obiectivului de dezvoltare a competitivităţii economice europene, prin consolidarea Pieţei Unice, promovarea inovării şi a conectivităţii. A evidenţiat necesitatea ca viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii să răspundă priorităţilor convenite la nivel european prin Agenda Strategică 2024-2029.
În context, șeful diplomației române a subliniat rolul important al Politicii de Coeziune şi al Politicii Agricole Comune, ca instrumente esenţiale pentru crearea unei baze solide de implementare a politicilor de competitivitate şi pentru realizarea convergenţei la nivel european.
Luna trecută, și preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti că direcţiile principale ale politicii externe româneşti rămân neschimbate. A amintit de parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii, dar şi de apartenenţa ţării la NATO şi la Uniunea Europeană. “Rămânem un stat ce crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem pro-atlantici şi un stat aliat responsabil” – a dat asigurări Ilie Bolojan.