Republica Moldova – 30 de ani de independenţă

Dilemele identitare şi confuzia geopolitică domnesc, în continuare, la Chişinău, chiar după trei decenii de când Republica Moldova şi-a proclamat independenţa.

Warning: Trying to access array offset on null in /home/web/rri.ro/public/wp-content/themes/rri/template-parts/content.php on line 98
Bogdan Matei, 27.08.2021, 11:44

Pe 27 august 1991, după eşecul puciului neo-bolşevic de la Moscova, Parlamentul de la Chişinău, pichetat de sute de mii de manifestanţi, a votat declaraţia de independenţă faţă de muribunda Uniune Sovietică a republicii constituite pe teritorii româneşti răsăritene anexate de Stalin în 1940. În aceeaşi zi, România era prima ţară din lume care recunoştea statalitatea noului său vecin. Ulterior, Bucureştiul a fost cel mai energic şi consecvent susţinător al suveranităţii, integrităţii teritoriale şi integrării europene a Republicii Moldova. Deja, după încheierea, în 2014, a acordurilor de asociere şi liber-schimb dintre Chişinău şi Bruxelles, cetăţenii moldoveni pot circula fără vize în Uniunea Europeană, iar firmele lor pot exporta pe piaţa comunitară în condiţii foarte avantajoase. Net pro-occidentali, preşedinta Maia Sandu şi Guvernul recent instalat, condus de Natalia Gavriliţă şi format de partidul prezidenţial Acţiune şi Solidaritate, ce şi-a adjudecat triumfal alegerile parlamentare anticipate de luna trecută, sunt promotori fermi ai integrării europene. Dar opoziţia filorusă, condusă de foştii şefi ai statului, socialistul Igor Dodon şi comunistul Vladimir Voronin, virulent românofobi şi antioccidentali, doreşte revenirea republicii pe orbita Moscovei. Fiecare dintre ei susţinuţi de părţi importante din electorat, Sandu şi Gavriliţă, pe de o parte, Voronin şi Dodon, pe de alta, sunt reprezentativi pentru ruptura politică, geopolitică şi de valori din societate. Cauzele acesteia sunt dureroase şi adânci.

În momentul anexiunii staliniste, sute de mii de etnici români s-au refugiat în ţara micşorată, alte zeci de mii au fost deportaţi în Siberia sau Kazahstan, iar în locul lor ocupanţii au adus colonişti recrutaţi din toate ungherele imperiului. De altfel, însuşi fostul ambasador al Chişinăului în România, Mihai Gribincea, avertiza că republica de astăzi, cu mult mai divizată din punct de vedere politic, administrativ, etnic, lingvistic, religios, nu mai este provincia românească din interbelic. Urmarea cea mai gravă a jumătăţii de secol de ocupaţie este că, deşi Republica Moldova a ieşit din Uniunea Sovietică, la nivelul mentalităţilor nu a ieşit Uniunea Sovietică din Republica Moldova – a conchis ambasadorul. În toamna anului trecut, când a fost aleasă, Maia Sandu devenea nu doar prima femeie preşedinte al Republicii Moldova, ci şi şeful celui mai sărac stat din Europa, aşa cum o atestă toate clasamentele de specialitate. Ea şi Guvernul său au preluat o administraţie măcinată de corupţie şi împănată de clientela politică a fostului preşedinte Dodon. Cei mai importanţi aliaţi ai noului preşedinte rămân cetăţenii propriei republici, Uniunea Europeană şi, ca de fiecare dată, România.