Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reacții românești la atacarea Israelului

Lideri din întreaga lume, inclusiv din România, au condamnat atacul fără precedent lansat de Iran asupra Israelului.

Reacții românești la atacarea Israelului
Reacții românești la atacarea Israelului

, 15.04.2024, 12:15

Respins în proporție de 99% și fără a produce pagube considerabile, atacul iranian cu sute de drone și rachete asupra Israelului, de sâmbătă noapte, a depășit însă un prag – în decenii de antagonism între cele două țări nu a existat niciodată până acum un atac al Iranului în interiorul Israelului. Riposta era aşteptată de mai multe zile, după ce şapte militari iranieni de elită au fost ucişi în Siria pe 1 aprilie, într-un bombardament asupra Consulatului iranian de la Damasc, atribuit Israelului.

Nu ştim cu exactitate de ce Israelul a efectuat atacul din Siria, spun analiştii, dar Iranul a fost forţat să răspundă pentru imaginea internă şi pentru a-şi demonstra puterea în regiune. Tactica aleasă de Teheran, asemănătoare celei folosite de ruşi în Ucraina, a fost să copleşească apărarea israeliană prin numărul de proiectile. Doar că sistemul antiaerian al Israelului este mult mai performant şi a fost ajutat de avioane de luptă aliate americane şi britanice. Teheranul susţine că problema este acum încheiată. Ceea ce se va întâmpla în continuare ține însă de decizia Israelului de a intensifica sau nu ciclul de represalii. Într-o primă reacție, cabinetul lărgit al Israelului, reunit în cursul nopţii într-un buncăr din cartierul general de la Tel Aviv, i-a împuternicit pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu, ministrul apărării, Yoav Galant, şi pe ministrul Beni Gantz cu pregătirea reacţiei la agresiunea militară iraniană.

“Nici regiunea, nici lumea nu-şi pot permite mai mult război”, a declarat duminică secretarul general al ONU, Antonio Guterres, lansând un apel la “reţinere maximă” în cadrul Consiliului de Securitate reunit după atacul Iranului împotriva Israelului.

Lideri din întreaga lume au condamnat atacul fără precedent lansat de Iran asupra Israelului. Preşedintele american, Joe Biden a reafirmat sprijinul neclintit pentru Israel, iar Rusia a cerut părţilor să dea dovadă de reţinere. Cu obiectivul declarat de a contribui la detensionarea situaţiei şi la întărirea securităţii în regiune, Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, a convocat o reuniune extraordinară a miniştrilor de externe ai statelor membre ale UE, reuniune ce va avea loc marţi şi în care se va discuta despre atac.

La București, președintele Klaus Iohannis a transmis că România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Isrelului. “Suntem în deplină solidaritate cu poporul israelian în aceste momente dificile şi facem apel la evitarea unei escaladări regionale ulterioare”, este mesajul șefului statului român.

„Condamnăm cu fermitate acest atac şi susţinem dreptul Israelului de a asigura securitatea cetăţenilor săi”, a scris în mesajul său și premierul Marcel Ciolacu, subliniind că România este pe deplin solidară cu poporul israelian. Nu în ultimul rând, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a transmis, duminică, un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone şi rachete al Iranului, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de escaladarea conflictului militar.

RadioRomaniaInternational · Reacții românești la atacarea Israelului – 15.04.2024
Mircea Fechet (Foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu a primit anul acesta un buget record pentru investiţii, de peste 16 miliarde de lei (cca 3,2 miliarde euro) din...

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Măsuri pentru învăţământul românesc

În şedinţa de joi a Guvernului de la București s-au discutat mai multe acte normative care vizează domeniul Educaţiei. Astfel, a fost stabilit...

Măsuri pentru învăţământul românesc
Foto: pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Pensiile magistraţilor, în discuţie

În România există câteva categorii ocupaționale care se pensionează, în general, sub vârsta de 50 de ani și a căror pensie nu se...

Pensiile magistraţilor, în discuţie
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală la 2,5% în...

Prognoze în scădere de la Banca Mondială
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

De la deficitul bugetar, la datoria publică

Ministerul de Finanţe de la București reafirmă angajamentul României de a se încadra, la finalul anului, în ţinta de deficit de 7% din...

De la deficitul bugetar, la datoria publică
În actualitate miercuri, 23 aprilie 2025

Ziua Prieteniei româno-germane

În urmă cu un an, fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, el însuşi etnic german din Transilvania, promulga Legea pentru instituirea...

Ziua Prieteniei româno-germane
În actualitate marți, 22 aprilie 2025

Reacţii din România la moartea Papei

Papa Francisc s-a stins din viaţă luni, în a doua zi de Paşte, după 12 ani de pontificat, iar emoţia provocată de dispariţia sa a trecut...

Reacţii din România la moartea Papei
În actualitate joi, 17 aprilie 2025

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Creştinii ortodocşi se pregatesc să celebreaze Sfintele Paşti – sărbătoarea luminii şi a bucuriei, considerată cea mai mare a...

Creștinii înaintea sărbătorilor pascale

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company