Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Protestele cadrelor didactice

Cele trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar din România i-au transmis o scrisoare comună premierului Victor Ponta înainte de începerea anului şcolar.

Protestele cadrelor didactice
Protestele cadrelor didactice

, 28.10.2013, 12:27

Nemulţumiţi, dascălii din România au decis să protesteze. Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) pichetează, de luni, timp de trei zile, sediul Guvernului şi al Uniunii Social Liberale, aflate la putere. Iar până miercuri, în toate unităţile de învăţământ din ţară unde FSLI are membri, cadrele didactice sunt în grevă japoneză. Revendicările sunt vechi, ţin de subfinanţarea cronică şi de deficienţele din sistemul de învăţământ pe care profesorii le reclamă de peste 20 de ani.



Alocarea a minimum 6% din PIB pentru Educaţie – începând cu anul 2014, modificarea Legii educaţiei şi adoptarea unei legi prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50% – de la 800 (180 de euro) la 1.200 de lei (270 de euro) -, iar ale celorlalte cadre didactice cu 15%. Acestea sunt principalele cereri ale dascălilor, care mai vor depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare, dar şi a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă şi nu pe cea informativă. Prin evaluare, spun profesorii, să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.



Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, explică: Prima problemă şi cea mai importantă este cea legată de finanţare. Dacă învăţământul este subfinanţat nu poţi să ai pretenţia să faci învăţământ de calitate. A doua problemă este legată de politizarea învăţământului. Cerem guvernului şi Ministerului Educaţiei ca aceia care doresc să fie aleşi în funcţii de conducere să treacă prin filtrul şcolii şi nu prin cabinetele de partid. Programele şcolare trebuie modificate în regim de urgenţă pentru că ele nu mai corespund realităţilor din România.” Birocraţia prea mare din sistemul de învâţământ reprezintă un alt motiv de nemulţumire, mai spune Simion Hăncescu (track): În acest moment dascălii, din păcate, mai mult fac hârtii decât se ocupă de procesul instructiv-educativ. Trebuie lăsaţi profesorii şi învăţătorii să-şi facă meseria de dascăl, nu să facă pe funcţionarii.”



Potrivit lui Simion Hăncescu, dacă cererile sindicaliştilor nu vor fi rezolvate, aceştia vor recurge şi la alte metode de protest. Între acestea se numără şi organizarea în Bucureşti, pe 6 noeimbrie, a unui miting, urmat de un marş. O altă federaţie din domeniu, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, ameninţă şi ea cu acţiuni de protest care pot culmina, se arată într-un comunicat, cu blocarea anului şcolar.

(sursa foto: cdepro)
În actualitate miercuri, 26 februarie 2025

Moţiune de cenzură la Bucureşti

Parlamentarii AUR, SOS şi POT (formaţiuni asumat suveraniste, în opoziţie în Parlamentul de la Bucureşti) au depus, marţi, prima moţiune de...

Moţiune de cenzură la Bucureşti
Foto: vgnk / Pixabay
În actualitate miercuri, 26 februarie 2025

Programa de învăţământ, în dezbatere

Reforma programei de învăţământ liceal din România se află, în această perioadă, în atenţia ministerului Educaţiei de la Bucureşti....

Programa de învăţământ, în dezbatere
Ilie Bolojan (Foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 25 februarie 2025

Discuţii privind viitorul Ucrainei

Din perspectiva celui aflat, interimar, la şefia statului român, Ilie Bolojan, securitatea Ucrainei vecine, invadată de trupele ruse, este...

Discuţii privind viitorul Ucrainei
Foto: geralt / pixabay.com
În actualitate marți, 25 februarie 2025

Proiecţii economice pentru România

România nu mai conduce clasamentul privind cea mai ridicată rată medie anuală a inflaţiei înregistrate în Uniunea Europeană, dar se...

Proiecţii economice pentru România
În actualitate luni, 24 februarie 2025

Trei ani de război în Ucraina

La împlinirea a trei ani de la declanșarea invaziei ruse, liderii UE au mers la Kiev pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Ucraina, printr-un...

Trei ani de război în Ucraina
În actualitate luni, 24 februarie 2025

Românul Radu Jude, premiat din nou la Berlinală

A 75-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, primul eveniment major al anului în lumea celei de-a şaptea arte, a atins...

Românul Radu Jude, premiat din nou la Berlinală
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company