Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Prognoză optimistă a FMI

FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti, care ar urma să înregistreze, în acest an, o creștere de 6%.

Prognoză optimistă a FMI
Prognoză optimistă a FMI

, 07.04.2021, 11:15

Economia mondială, greu încercată în 2020, dar stimulată, în prezent, de robustețea celei americane, ar urma să își revină mai repede decât s-a prevăzut atât anul acesta, cât și anul viitor – arată cele mai recente previziuni, de marți, ale Fondului Monetar Internațional. În 2020, recesiunea a fost istorică – spune FMI. Or, în 2021, se mizează pe o creștere economică la nivel mondial de 6%, iar în 2022 de 4,4%. “În ciuda incertitudinilor asupra evoluției pandemiei, se întrevede tot mai clar ieșirea din această criză sanitară și economică” a comentat, citată de Agenția France Presse, Gita Gopinath, economist-șef al instituției mondiale cu sediul la Washington, care se teme, totuși, de o revenire inegală, în mai mult viteze.



În zona euro, previziunile FMI sunt în ușoară creștere – 4,4 procente anul acesta. Germania ar urma să mizeze pe 3,6% avans economic, Franța – pe 5,8, Italia – pe 4,2 și Spania – pe 6,4%. De menționat, însă, că ritmul este insuficient pentru a anula contracția de 6,6% de anul trecut, pentru a-și reveni, Europa urmând să aștepte cel puțin până în vara lui 2022. Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit estimările și în privința economiei româneşti.



Dacă în luna octombrie a anului trecut, Fondul estima că România va avea, în 2021, o creştere de 4,6%, conform noilor previziuni de marţi, PIB-ul ar urma să crească cu 6 procente. FMI şi-a îmbunătăţit şi estimările pentru 2022, până la un avans de 4,8%. În privința inflaţiei, FMI a revizuit în sus estimările, arătând că România ar urma să aibă o creştere medie anuală a preţurilor de 2,8% în 2021, faţă de un avans de 2,5% cât prognoza în toamnă, pentru a se reduce la 2,1% în 2022. De asemenea, deficitul de cont curent ar urma să se reducă foarte puţin, până la 5% din PIB în 2021 și până la 4,7 procente în 2022.



Premierul liberal, Florin Cîţu, a salutat drept “fantastice” veștile venite de la FMI, pe care le vede drept semnul încrederii pe care instituția financiară internațională o are în Guvernul de coaliție de centru-dreapta de la București. La rândul său, ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat că prognoza FMI confirmă drumul cel bun pe care se află autorităţile române.



“Creşterea economică prognozată de FMI este doar pe hârtie şi pentru camarila de dreapta; pentru români, este sărăcie” – afirmă, în schimb, președintele principalului partid de opoziție din Parlamentul de la București, social-democratul Marcel Ciolacu. El spune că preţurile la alimente şi utilităţi au explodat, puterea de cumpărare a scăzut dramatic, moneda unică europeană a ajuns la 5 lei și mai mult de jumătate din PIB este construit pe datorie, ceea ce înseamnă că România se umflă contabil, dar nu se dezvoltă economic şi social.





RadioRomaniaInternational · Prognoză optimistă a FMI

Marcel Ciolacu (sursa foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Restructurări în instituțiile de stat

Începe cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcţionare din istoria Guvernului, a anunțat, la București, premierul Marcel Ciolacu. El a...

Restructurări în instituțiile de stat
(foto: andreas160578 / pixabay.com)
În actualitate vineri, 21 februarie 2025

Discuții privind Programul Rabla

Programele Rabla au fost implementate de Ministerul Mediului pentru a înnoi parcul auto din România, prin eliminarea treptată a autoturismelor...

Discuții privind Programul Rabla
România la summitul de la Paris (sursa foto: presidency. ro)
În actualitate joi, 20 februarie 2025

România la consultările de la Paris

Securitatea continentului european a fost tema noii reuniuni organizate, miercuri, la Paris, de preşedintele francez, Emmanuel Macron după cea de...

România la consultările de la Paris
Parlamentul României / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 20 februarie 2025

Decizii de securitate în Parlamentul de la București

Camera Deputaţilor de la București a adoptat, fără amendamente, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege care permite doborârea...

Decizii de securitate în Parlamentul de la București
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

România continuă drumul euro-atlantic

Politica externă a României îşi va menţine cursul firesc, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, având un Parteneriat Strategic cu SUA şi...

România continuă drumul euro-atlantic
În actualitate miercuri, 19 februarie 2025

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

În anul 2015 a fost adoptată de către Parlament o lege prin care se declară 19 februarie – Ziua Națională Constantin Brâncuși–...

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia

Banca Naţională a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,8%, de la 3,5% anterior, potrivit celui mai recent raport...

Raportul Băncii Naţionale privind inflaţia
În actualitate marți, 18 februarie 2025

Europenii strâng rândurile

Se împlinesc, în câteva zile, trei ani de la invazia Ucrainei de către trupele Moscovei. Trei ani în care sunt greu, dacă nu imposibil de...

Europenii strâng rândurile

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company