Plan global de cooperare şi securitate
Miniştrii europeni de externe şi ai apărării, reuniţi, luni, la Bruxelles, au dat undă verde Strategiei globale pentru securitate şi apărare.
Florentin Căpitănescu, 15.11.2016, 11:57
Cu un rol diminuat, ca prezenţă şi influenţă, pe scena internaţională, mai ales după ce a dat piept cu criza economico-financiară, Uniunea Europeană lasă impresia că încearcă să se adapteze vremurilor, inclusiv în plan militar. După ce acum doua luni şi-a creat, ca succesoare a FRONTEX, o agenţie cu prerogative extinse în privinţa controlului frontierelor sale externe, Uniunea a mai făcut un pas în această direcţie, odată cu adoptarea Strategiei globale pentru securitate şi apărare. O iniţiativă mai veche, pe care miniştrii europeni de externe şi ai apărării, reuniţi, luni, la Bruxelles, au adus-o la stadiul de proiect funcţional.
Cu detalii, corespondenta Radio România în capitala Belgiei, Claudia Marcu: “Ambiţios, concret, pragmatic, substanţial, pregătit în timp record, cu implicarea totală a celor 28 de state membre – aşa a fost caracterizat Planul de implementare a Strategiei globale a Uniunii Europene de către Federica Mogherini. Înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate a UE a ţinut să precizeze, în primul rând, faptul că acest plan nu înseamnă crearea unei armate a Uniunii Europene, nici apariţia unei noi reşedinţe pentru Uniune şi nici dublarea Alianţei Nord-Atlantice. Planul de implementare înseamnă folosirea tuturor instrumentelor pe care Uniunea le are la dispoziţie şi identifică trei sarcini principale pentru Europa – a explicat Federica Mogherini: răspunsul la crizele şi conflictele externe, colaborarea cu partenerii pentru dezvoltarea capabilităţilor lor de securitate şi apărare şi protejarea Uniunii şi a cetăţenilor săi”.
Proiectul, aşadar, nu pune în pericol contribuţia asumată a statelor europene la NATO, ci este complementar cu acţiunile prezente şi obiectivele Alianţei Nord-Atlantice. Pe de altă parte, Strategia poate fi considerată un răspuns firesc al Uniunii, într-un context internaţional imprevizibil, în care componenta geopolitică are un rol major.
Politica externă agresivă a Rusiei, aplicată inclusiv în plan militar, odată cu anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi a implicării active în conflictul secesionist din estul Ucrainei, instabilitatea din nordul Africii, ca o consecinţă a Primăverii Arabe, tensiunile crescânde din relaţia cu Turcia şi, peste toate, insecuritatea semănată de activitatea teroristă fac ca Uniunea să se simtă stânjenită. În plus, nu puţini sunt analiştii de politică externă care cred că puterea economică a Europei trebuie însoţită de un potenţial militar pe măsură, chiar daca acest lucru este în răspăr cu paradigma conturată după cel de-al Doilea Război Mondial.