Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Pensii mai mari în România

În România, 82% dintre pensii au fost majorate, iar Poşta Română a început distribuirea deciziilor de recalculare. Noua lege a pensiilor intră în vigoare din 1 septembrie.

(foto: jhenning / pixabay.com)
(foto: jhenning / pixabay.com)

, 19.08.2024, 12:20

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate de poştaşi beneficiarilor, vineri, în prima zi de distribuire a acestora. Poşta Română este singura companie de curierat şi servicii poştale din România care ajunge în toate colţurile ţării, fiind principalul furnizor de servicii poştale la nivel naţional.

Dacă titularul deciziei nu este acasă, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude sau va putea fi ridicat, ulterior, de la oficiul poştal. Cei mai mulți dintre seniori erau, însă, acasă, așteptând nerăbdători deciziile, în speranța că vor fi printre cei care vor lua mai mulți bani. Trecerea poștașului i-a lăsat pe cei mai mulți dintre ei bucuroși, dar sunt destui și cei resemnați, care nu au primit nicio mărire.

Peste 3,8 milioane de pensii din totalul celor aproape 4,6 milioane au fost majorate ca urmare a recalculării, iar creşterea medie este de 622 lei (cca.125 euro), afirmă ministrului Muncii și Solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu. Ea a anunţat şi când vor ajunge pensiile recalculate. Simona Bucura-Oprescu:

Pe 26 august începe să fie virată prima tranşă către Poşta Română, iar de pe 2 septembrie va începe livrarea banilor de către factorii poştali către pensionari. Pe data de 12 septembrie vor fi viraţi banii pentru cei care îşi primesc banii pe card. Factorii poştali vor duce, începând cu 2 septembrie, atât noile taloane de pensie, dar şi, pentru cei care îşi primesc drepturile prin Poşta Română, pensiile recalculate.

De asemenea, de la 1 septembrie până la 1 martie, vom avea procesul de valorificare a drepturilor din venituri nepermanente anterioare anului 2001 pe baza adeverinţelor de la angajatori.

„Nicio pensie nu scade” – a mai spus Simona Bucura-Oprescu.

Creşterile sunt de la 1% până la 100% în funcţie de istoricul profesional al fiecărui pensionar, de contributivitatea care a avut-o de-a lungul vieţii active şi în funcţie de anul ieşirii la pensie, a precizat, la rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu.

El a punctat faptul că, în următorii ani, nicio pensie din România nu va fi ‘îngheţată’, întrucât există un mecanism prevăzut în noua lege ce prevede indexarea cu rata inflaţiei.

În urma noilor decizii de recalculare, creşteri substanţiale vor avea persoanele care au lucrat peste 40 de ani şi care nu au beneficiat de indicele de corecţie din ultimii ani. Cele mai multe, aproximativ 3 milioane, vor fi majorate cu sume între 1 leu şi 1.000 lei (cca.200 euro). Vor fi şi pensii – aproape 8.000 – care vor creşte cu sume de peste 3.000 lei, dar şi aproximativ 800.000 de pensionari care nu vor primi nicio majorare.

În cazul în care pensionarii nu sunt lămuriţi cu privire la decizia de recalculare, pot cerere detalii la casele teritoriale de pensii. Autoritățile afirmă că ei pot solicita verificarea și revizuirea dosarului de pensie, iar ulterior se poate veni cu o nouă decizie, fără a ajunge în instanță.

RadioRomaniaInternational · Pensii mai mari în România – 19.08.2024
Bogdan Despescu (Foto: captura video www.mai.gov.ro)
În actualitate marți, 01 aprilie 2025

România, de un an în Schengen

România marchează un an de la intrarea în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, o formulă tranzitorie spre ceea ce avea să fie, de la 1...

România, de un an în Schengen
Exercițiul multinațional SEA SHIELD 25 (Foto: Forțele Navale Române)
În actualitate marți, 01 aprilie 2025

Exerciţiul Sea Shield

La Constanţa a început „Sea Shield 25”, cel mai mare exerciţiu multinaţional de instrucţie organizat în acest an de Forţele Navale...

Exerciţiul Sea Shield
sursă foto: mapn
În actualitate luni, 31 martie 2025

România, de 21 de ani în NATO

România va continua să contribuie la promovarea securității globale și a valorilor democratice, a transmis președintele interimar, Ilie...

România, de 21 de ani în NATO
Şedinta CSAT (sursă foto: presidency.ro)
În actualitate luni, 31 martie 2025

Decizii de securitate şi apărare la Bucureşti

„Suntem într-o situaţie complicată după alegerile care nu s-au finalizat anul trecut, avem o neîncredere puternică atât în instituţii,...

Decizii de securitate şi apărare la Bucureşti
În actualitate vineri, 28 martie 2025

Paris – summit pentru Ucraina

La Paris, în cadrul unui summit, şefii de stat şi de guvern din ţările care şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta Ucraina au finalizat...

Paris – summit pentru Ucraina
În actualitate vineri, 28 martie 2025

Dronele pot fi doborâte legal

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizările partidelor suveraniste AUR, POT şi S.O.S. România privind două legi din domeniul...

Dronele pot fi doborâte legal
În actualitate joi, 27 martie 2025

Legi pentru aplicarea PNRR

Deputații de la București au adoptat, miercuri, două proiecte de lege pe care România și le-a asumat prin Planul Național de Redresare și...

Legi pentru aplicarea PNRR
În actualitate joi, 27 martie 2025

România, cheltuieli în scădere

Deficitul bugetar în creştere al României a determinat administraţia de la Bucureşti să ia măsuri agresive de reducere a cheltuielilor cu...

România, cheltuieli în scădere

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company