Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Parteneriatul strategic consolidat România – Italia

Preşedintele României face în Italia o vizită cu o importantă componentă economică.

Parteneriatul strategic consolidat România – Italia
Parteneriatul strategic consolidat România – Italia

, 16.10.2018, 11:44


Bazate pe legături istorice şi culturale foarte vechi, dar şi pe legături sociale şi umane actuale, relaţiile dintre România şi Italia continuă să se dezvolte pe toate planurile, inclusiv pe cel economic – componentă centrală a vizitei de stat pe care şeful statului român, Klaus Iohannis, o face în aceste zile la Roma. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde de euro în acest an, Italia este al doilea partener comercial al României şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piaţa românească. Iar specialiştii estimează că această tendinţă ascendentă se va menţine şi pentru perioada viitoare – dorinţă comună exprimată în cadrul convorbirilor la nivel înalt pe care preşedintele României le-a avut cu oficialii italieni.



Klaus Iohannis: „Am subliniat că România este şi rămâne o piaţă foarte atractivă, este o ţară cu un potenţial important şi, chiar dacă avem deja o comunitate de afaceri foarte numeroasă în România, aşteptăm, cu mare interes, noi şi noi investiţii şi oameni de afaceri care vin să îmbogăţească relaţia noastră economică bilaterală.”



România şi Italia sunt legate prin apartenenţa la NATO şi consideră relaţiile transatlantice foarte importante, a amintit, pe de altă parte, preşedintele Sergio Mattarella: „I-am mulţumit domnului preşedinte Iohannis pentru contribuţiile României în ceea ce priveşte operaţiunea Sea Guardian, în ceea ce priveşte siguranţa şi securitatea în Mediterana Centrală, precum şi contribuţia României pentru hub-ul de la Napoli în ce priveşte versantul sud al Alianţei NATO. Am discutat despre mai multe tematici, ca de exemplu despre zona Balcanilor Occidentali. România şi Italia sunt amândouă convinse că este foarte important să susţinem dialogul între ţările prezente în această zonă geografică.”



Organizată în contextul sărbătoririi de către Bucureşti a Centenarului Marii Uniri şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei bilaterale dintre România şi Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat, vizita are în prim-plan şi importanta comunitate românească de circa 1,2 milioane de persoane – cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din peninsulă. De asemenea, discuţiile de la Roma sunt un bun prilej pentru prezentarea priorităţilor României pe perioada exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor.




Foto: pixabay.com
În actualitate marți, 29 aprilie 2025

Discuţiile privind pensionarea magistraţilor continuă

Senatul de la București a amânat cu două săptămâni dezbaterea în plen a proiectului de lege care ar trebui să modifice vârsta de pensionare...

Discuţiile privind pensionarea magistraţilor continuă
Foto: Agenția Media a Armatei
În actualitate marți, 29 aprilie 2025

România – pregătire consolidată în domeniul Apărării

Într-un context geopolitic tot mai complex, România își concentrează eforturile pe capacitatea de apărare la nivel național, dar și în cadru...

România – pregătire consolidată în domeniul Apărării
FOTO: ©European Union, 2017, Source: EC - Audiovisual Service Photographer: Mauro Bottaro
În actualitate luni, 28 aprilie 2025

20 de ani de la un tratat istoric

S-au împlinit 20 ani de la semnarea de către România a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce i-a permis să devină oficial stat...

20 de ani de la un tratat istoric
Podul peste Prut de la Ungheni va fi finalizat în toamna anului viitor (FOTO Captură video Facebook/Sorin Grindeanu)
În actualitate luni, 28 aprilie 2025

Mai multe poduri peste Prut

România şi Republica Moldova vor fi unite în curând de un nou pod peste râul Prut. Noua construcţie, începută la finalul săptămânii...

Mai multe poduri peste Prut
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu a primit anul acesta un buget record pentru investiţii, de peste 16 miliarde de lei (cca 3,2 miliarde euro) din...

Buget-record pentru Administraţia Fondului pentru Mediu
În actualitate vineri, 25 aprilie 2025

Măsuri pentru învăţământul românesc

În şedinţa de joi a Guvernului de la București s-au discutat mai multe acte normative care vizează domeniul Educaţiei. Astfel, a fost stabilit...

Măsuri pentru învăţământul românesc
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Pensiile magistraţilor, în discuţie

În România există câteva categorii ocupaționale care se pensionează, în general, sub vârsta de 50 de ani și a căror pensie nu se...

Pensiile magistraţilor, în discuţie
În actualitate joi, 24 aprilie 2025

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Banca Mondială estimează o încetinire a creșterii în economiile în curs de dezvoltare din regiunea Europa și Asia Centrală la 2,5% în...

Prognoze în scădere de la Banca Mondială

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company